Cea mai mare greșeală a lui Putin. Va plăti în curând!

Postat la: 25.03.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Cea mai mare greșeală a lui Putin. Va plăti în curând!

Puțini mai pariază azi pe vreun viitor politic al lui Putin la vârful Federației Ruse, iar și mai puțin spre deloc se consideră că actualul președinte va mai conta în politica internațională.

Indiferent când și cum se va încheia criza ucraineană, rușii vor fi în postura unui popor sleit din pricina grijilor și nevoilor materiale, izolați pentru mult timp în intențiile lor de a relaționa economic, cultural sau turistic cu partea vestică a lumii, cel puțin. Iar Sistemul rusesc, construit azi în jurul puterii lui Putin, va căuta soluții să rezolve aceste probleme vitale, cea mai previzibilă și comodă fiind extragerea liderului rus din mecanismul exercitării puterii, eventual într-un rol decorativ, așa cum s-a întâmplat și cu ultimii doi președinți, Gorbaciov și Elțîn. Sintagma ce va marca această mișcare va fi de tipul „maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară".

În plan internațional, pornind de la nevoia relaționării cu Rusia, exprimată deja de către mulți lideri din spațiul euroatlantic, la finalul crizei ucrainene se va porni mecanismul de negociere a reapropierii Rusiei, a reintrării sale în mecanisme instituționale securizate, care să permită atât fructificarea potențialului său economic, cât și asigurarea că uriașul său arsenal militaro-nuclear nu devine o amenințare permanentă pentru restul lumii. Dar în acest caz prima condiție pusă rușilor va fi renunțarea la Putin și alegerea unui alt interlocutor agreat pentru negocieri și dialog și de către ceilalți lideri mondiali. Voi mai descrie această situație în curând, ea va veni repede pe tapetul de analize despre cum va arăta viitorul, dar e limpede deja că toți, ruși sau străini, se vor „împiedica" de Putin în intențiile lor de rezolvare a situațiilor descrise mai sus.

Greșeala mare a președintelui rus, care-a contribuit decisiv la crearea situației actuale, s-a produs la începutul pandemiei, în 2020. În loc să denunțe mecanismele artificiale de inducere a pandemiei, mecanisme prin care s-a generat nu doar panica, ci și nesocotirea respectării drepturilor omului și lipsirii de libertăți, Putin a acceptat cuminte să joace și el ca actor în „Teatrul politic pentru proști", fără să încerce să spună adevărul despre ororile pandemiei, deși e clar că avea dovezi încă de atunci. N-a contrazis propaganda, a intrat în cursa vaccinurilor „făcătoare de minuni" cu Sputnik-ul său, n-a comentat nimic despre matrapazlâcurile de la OMS, iar la finalul lui 2020, timorat de mascarada de tip „Trump-agent rus", a asistat aproape nepăsător la furtul electoral american care readucea la conducerea SUA exact adversarii lui de azi.

Credeți că n-avea date despre sutele de laboratoare de cercetare cu potențial de arme biologice răspândite pe planetă în mod similar celor câteva zeci din Ucraina?! Avea, dar tot la fel de posibil este că și pe teritoriul Rusiei există așa-ceva. Iar cenzura, minciuna oficializată, pierderea de libertăți și de drepturi ale omului în plan global, Putin le-a calculat ca pe ceva ce-l ajută indirect chiar în validarea sistemului din Rusia, unde această situație există dintotdeauna, iar el nu dorea să o rezolve de frica pierderii puterii. Putin a calculat greșit, a preferat „dansul" cu Sistemul Globalizat, a fost complice în promovarea unor mari minciuni despre pandemie, a crezut probabil că i se rezerva și lui la final rolul de „rege neîncoronat al Europei", pregătindu-și acest joc pe fondul dependenței de gazul rusesc a economiei europene motorizate de către Germania.

Legat de Ucraina și armatele de naziști sau finanțarea americană pentru laboratoare, plus alte orori pe care le descoperim abia azi, sunt sigur că rușii aveau datele de câțiva ani, dar au amânat reacția până când au fost obligați să acționeze brutal, militar, periculos pentru planetă, nepermis conform regulilor internaționale, și-așa s-au pus în această poziție de violență dezavuată. Varianta corectă pentru Putin și-ai săi era să acționeze transparent, la masa negocierilor, să dezvăluie dovezile pe care le aveau despre ce se întâmplă în Ucraina, iar comunitatea internațională să sancționeze în consecință și să blocheze pericolele ce veneau de la derapajul vecinilor noștri. Și-atunci, inclusiv problema extinderii NATO ar fi fost analizată altfel, ce să mai vorbim despre integrarea în UE a unei țări cum ar fi apărut Ucraina în urma dezvăluirilor lui Putin.

Azi, după doi ani de minciuni validate public prin propaganda din pandemie, unde sunt complici toți liderii lumii, americani, chinezi, europeni, dar și ruși, adevărul nu se mai poate spune, pentru că a devenit interzis, exact prin mecanismele totalitare pe care chiar Putin și-ai săi le-au practicat mereu. Și tot ei au crezut prostește că dacă acestea vor fi oficializate și-n lumea (fost) democratică, atunci și sistemul rusesc va deveni acceptat și prizabil. Mare greșeală! Creștinul Putin n-a ținut cont exact de preceptul biblic „Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va elibera!", a fost lăsat de către consilierii săi, cu obediența caracteristică autocrațiilor, să persiste în greșeală, si-acum plătesc rușii, plătim toți. Dar va plăti și Putin, într-un mod ce-l va izola și îndepărta de la butoanele puterii, ba mai grav pentru aspirațiile lui, îl va marca în actualitate ca pe-un despot nefrecventabil, bun de condamnat!

Cozmin Gușă

loading...
PUTETI CITI SI...