Ce facem cu Transnistria?

Ce a vrut să spună Serghei Lavrov, când a declarat că guvernul de la Chișinău o ia pe urma celui de la Kiev? Prezent la summit-ul Rusia-Turcia din Antalia, ministrul de externe rus a mai susținut că „regimul care s-a instalat la Chișinău, pur și simplu, calcă pe urmele regimului de la Kiev, desființând tot ce este rusesc, discriminând limba rusă în toate sferele, și, împreună cu ucrainenii, creează o presiune economică și mai serioasă asupra Transnistriei."

Un oarecare disident din Transnistria, Ghenadie (nu Gheorghe), a aruncat perdeaua de foc, în urmă cu zece zile, susținând că Rusia vrea să anexeze Transnistria, de parcă ținutul ar fi românesc. A fost vreodată? I-a ridicat mingea la fileu șefului diplomației ruse?

Nu se știe al cui joc a făcut distinsul necunoscut, citat de marile publicații ale lumii. A cui vuvuzea este, distinsul? Sigur, idioții utili ar zice, fără să clipească, al rușilor. Dar mai există sfere de interese și alte decât cele ale Kremlinului. Poate chiar serviciile secrete de la Chișinău sau - de ce nu? - cele de la Kiev, cu scopul vădit de a menține pe boltă văpaia demonică a lui Putin. Că doar războiul se câștigă prin propagandă, nu prin luptă ostășească, nu-i așa?

În cele din urmă s-a dovedit că anexarea Transnistriei e un fonfleu de presă, adică o gogoașă de speriat copiii cu baubau-ul rusesc. Orice absolvent de XII clase știe câta geografie. Regiunea este ca o limbă de pământ în dreapta Nistrului, departe de zona controlată de Armata rusă care încă n-a cucerit Odesa, pentru a face legătura cu ținutul transnistrian. Dar mai ști? În capul multora - golit de rusofobie - vine Putin cu dirijabilul și ia ținutul sub braț.

În al doilea rând, orice cunoscător al zonei (în timpul războiului moldoveano-transnistrian, eram corespondent de front, eu, printre combatanți, colegii străini nu plecau de frică din Hotelul Codru din mijlocul Chișinăului), transnistrienii urăsc să vorbească limba română. Acolo, sunt 40 % ruși, 30 % ucrainieni și 28% români, dar limba oficială e cea românească, curat, provocator.

După încheierea conflictului dintre Tiraspol și Chișinău, autoritățile autoproclamate și-au bătut monedă, au organizat autorități, congrese și alte cele, de nimeni recunoscute.

Arsenalul militar de la Cubasna face parte din aceeași mantră a sperietorii. Majoritatea armelor sunt vechi de peste cinci decenii. Cei 1500 de soldați ai armatei transnistriene sunt într-adevăr recrutați din rândul populației majoritare, ruse, dar e extrem de îmbătrânită, necombatantă. Moscova le dă de vreo zece ani gaz gratis. Încearcă să mențină simpatia localnicilor, doar că aceștia, în majoritate, se folosesc de pașapoartele moldovenești sau ucrainiene pentru a călători prin Europa. Au chiar și românești, deși urăsc România.

Șerifii afacerii Sheriff, unul rus, altul transnistriat și altul cipriot, se bucură de acordurile de liber schimb dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Fac mai mult afaceri cu Occidentul decât cu Federația Rusă. În Transnistria există singura zonă industrială din Republica Moldova. Prețurile la mărfuri erau cele mai mici din regiune, fiindcă guvernul de la Chișinău n-a impus nicio taxă, niciun impozit, până la apariția noului Cod Vamal. Principalul motiv nedeclarat al celor care controlează regiunea era interesul menținerii cea ce știm noi a fi stat în stat.

Apelul Congresului Deputaților din Transnistria, un for informal care nu s-a mai întrunit demult, adresat Rusiei pentru ajutor, nu e o cerere de aderare la Federația Rusă, așa cum s-a prezentat în media internațională, ci un mijloc de șantaj impus guvernului de la Chișinău pentru a ridica taxele impuse prin noul Cod Vamal.

În fapt și în drept, elitele politice locale și oamenii de afaceri sunt interesați de rămânerea status-quo-ului, pentru a beneficia de acordurile de liber schimb cu țările din Uniunea Europeană ale Republicii Moldova și a stării de tensiune.

Transnistria e un paradis fiscal, chiar dacă autoritățile sunt nerecunoscute internațional. Actualul context al războiului le convine. La Tiraspol e raiul contrabandei, al spălărilor de bani și al corupției. Nici Rusia nu este interesată să tulbure mușuroiul. Știe că mult trâmbițata aderare a Republicii Moldova la UE nu poate fi făcută fără a se scăpa de regiunea separatistă. De ce s-ar lega Moscova la cap cu un nou conflict militar, când are acolo un regim loial?Transnistria este o fâșie lungă de teritoriu, situată la dreapta Nistrului, cu o populație de 460.000 de locuitori, dintre care majoritari sunt ucrainienii și rușii.

După dezmembrarea Uniunii Sovietice, conducerea locală autoproclamată n-a fost de acord să facă parte din Republica Moldova, care și-a declarat independența în anul 1991. În urma războiului moldoveano-transnistrean, din perioada 1991-1992, a devenit o republică autonomă, fără a avea recunoaștere internațională.

Transnistria n-a aparținut niciodată Moldovei. La Conferința de Pace din 1919 de la Paris, regatul român s-a unit cu Basarabia (actuala Republică Moldova), dar n-a revendicat și acest teritoriu. După ce sovieticii au înființat Republica Socialistă Ucraineană, Transnistria a fost cedată acestui nou stat format artificial de către V.I. Lenin.

Transnistria e un fel de Kaliningrad, oblast rusesc, care n-are frontieră cu Federația Rusă. Dacă poziția celui din urmă este avantajoasă, din punct de vedere strategic și militar, pentru Rusia, în Marea Baltică, Transnistria nu reprezintă un cap de pod, ci doar un deget lepros la mâna Basarabiei. Putin vrea să se folosească de curentul separatist pentru a anexa regiunea? Nici vorbă. O controlează prin reprezentanți. N-are nevoie de desant militar.

Dacă tot s-a stârnit artificial subiectul de agendă internațională "Transnistria," poate că ar fi de interes pentru lumea occidentală luarea în serios a Formatului 5-2 sau 1-1 privind negocierile internaționale privind statutul Transnistriei.

Mai mult ca oricând, diplomația română are șansa de a relua dialogul cu partea ucraineană pentru retrocedarea Transnistriei Ucrainei, așa cum era la 1923, în schimbul Buceagului, zona de sud a Basarabiei, cu orașele Chilia, Izmail, Cetatea Albă, comunități istorice românești, încă din secolul XlV.

Schimbul cu asistență internațională ar fi just din punct de vedere istoric, dar și al dreptului internațional, violat de către regimul bolșevic.

Republica Moldova nu va putea adera la Uniunea Europeană sau integra în NATO cu un spațiu incontrolabil. E în primul rând interesul administrației de la Chișinău să se scape de ținutul separatist. Cât despre Buceag, ținut vechi al lui Ștefan cel Mare, cu celebrele sale cetăți, nu stârnește nicio învârtoșare în diplomația română? Există mai multe formule pentru Transnistria. Chiar și un Condomimium. Degeaba Soros jr și-a pus poze cu Maia Sandu. Maia n-are nimic împotrivă.

Marius Ghilezan