Amurgul zeițelor
Postat la: 22.04.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
După ce ne-am făcut de basm și în FedCup, fiind învinși acasă de modesta echipă a Italiei (1-3), România a căzut din grupa mondială. Că ne-a lipsit Simona poate ar mai putea fi înțeles, dar când vezi că au dat bir cu fugiții și Patricia Țig, și Irina Begu, și Ana Bogdan, Monica Niculescu devenind căpitanul echipei, e clar că viitorul tenisului feminin românesc s-a cam dus pe apa sâmbetei. Iar dacă Halep se retrage la vară, cum a anticipat deja președintele federației, Ion Țiriac, putem pune cruce și acestei discipline olimpice, pe lângă atâtea altele, care au murit în ultimii 30 de ani!
Simona mai încearcă totuși să prindă Olimpiada de la Tokio, în ciuda accidentărilor care au făcut-o indisponibilă și pentru confruntarea cu Italia. De altfel, anunțase inițial că nu se duce nici la turneul de la Stuttgart, dar iată că a ajuns acolo, poate și din cauză că altfel era pasibilă de o amendă usturătoare din partea WTA. Deci, e prezentă la puternicul "Porsche Tennis Grand Prix", îl are alături și pe Darren Cahill și, teoretic, se va alinia la startul competiției. Practic însă, nu cred că va risca să intre în teren, pentru că și-ar putea compromite întregul sezon, care cuprinde și Roland Garros-ul (în mai-iunie), și Olimpiada de la Tokio, în iulie! Or, visul ei de a-și încheia cariera cu o medalie olimpică se poate împlini doar dacă se recuperează total la umăr și se antrenează intens până atunci.
La 32 de ani, Cristina Neagu, altă mare sportivă româncă, se pregătește, la rândul ei, să spună adio echipei naționale de handbal feminin. Din păcate pentru ea, România a ratat calificarea la Jocurile Olimpice, dar are șansa de a ajunge la Campionatele Mondiale, programate în Spania, la începutul lui decembrie. Până atunci, Cristina și naționala au luat o opțiune consistentă pentru calificare, învingând Macedonia de Nord la București, cu un scor confortabil (33-22). Cu 11 goluri înscrise, Cristina Neagu a fost MVP-ul meciului și mi se pare greu de crezut, dacă nu chiar imposibil, ca în returul de la Skopje - care a avut deja loc la apariția acestor rânduri - handbalistele noastre să piardă la o diferență mai mare! Mizez deci pe prezența României la CM, unde cea declarată de trei ori "cea mai bună handbalistă a lumii" să-și poată încheia cu o medalie extraordinara carieră la echipa reprezentativă. Dacă se va decide chiar să se retragă, pentru că Adi Vasile, antrenorul naționalei, e convins că va putea conta pe ea și la... Olimpiada de la Paris, din 2024!
Între 21 și 25 aprilie se desfășoară la Basel și Campionatele Europene de gimnastică, unde altă stea a sportului românesc, Larisa Iordache, merge cu speranța de a reuși calificarea la JO de la Tokio. Ajunsă la vârsta de 24 de ani, ceea ce pentru o gimnastă e deja o performanță, deținătoare a unui palmares impresionant - 16 medalii europene la precedentele ediții - Larisa va avea de înfruntat în Elveția o concurență cum nu se poate mai amplă și mai redutabilă, din care nu vor lipsi rusoaicele și franțuzoaicele. Marea problemă rămâne însă decizia FIG, potrivit căreia în urma acestei ediții a europenelor, pentru Jocurile Olimpice se poate califica...o singură gimnastă!?! Greu de înțeles o asemenea hotărâre, dar Larisa Iordache ia startul încrezătoare, în ciuda durerilor de care...nu duce lipsă: "Am avut momente și momente, ca în orice pregătire, dar important este să ajung la Basel în formă maximă și să dau tot ce pot. Au fost diverse dureri, la 24 de ani nu pot să zic că duc lipsă. Pe lângă antrenamente, am făcut fizioterapie, recuperare, tratamente, totul pentru a evolua cât mai bine", a spus Larisa. Bravo ei pentru încredere și să-i dorim să reușească!
Rămâne, totuși, tristețea noastră că trei mari campioane ale sportului românesc au ajuns la amurgul unor cariere de excepție, în vreme ce din spatele lor întârzie să apară și să se impună posibile succesoare, pe care am putea conta în viitor. Să le mulțumim însă celor trei zeițe pentru bucuriile pe care ni le-au oferit, dorindu-le să învingă și în aceste probabil ultime asalturi ale piscurilor internaționale!
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...