America e praf!
Postat la: 27.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
America este de ieri în stare de război intern, după ce 10 state și-au declarat solidaritatea cu Texasul, trimițându-și Gărzile Naționale ca să sprijine revolta texanilor contra politicii de imigrație a Casei Albe.
Acest gest solidar extrem, unic în istoria recentă a SUA, vine după ce Biden l-a amenințat pe guvernatorul Texasului, Greg Abbott, că va trimite trupele militare federale pentru a prelua controlul marelui stat din sudul SUA (populație de 30 de milioane și suprafață de două ori și jumătate mai mare decât cea a României). Aseară Abbott, aflat într-o vizită în India, a declarat următoarele în emisiunea lui Tucker Carlson: "Ceea ce vreau să vă spun este că am stabilit precursorul a ceea ce se numește articolul IV, secțiunea 4 din Constituția Statelor Unite pentru a arăta că am fost invadați (!) și am cerut sprijinul președintelui pentru a ne proteja statul, iar acesta a refuzat de opt ori să facă acest lucru, iar acest lucru mă autorizează să declar o invazie în temeiul articolului I, secțiunea 10 din Constituție pentru a mă asigura că Texasul va putea folosi toate instrumentele din arsenalul nostru pentru a ne apăra statul." (stiripesurse) În plus, puteți citi și incredibila scrisoare a guvernatorului Texasului, ca să vă convingeți de soliditatea argumentelor sale (Scrisoarea guvernatorului Texasului, ce-a dat foc Americii! - Solid News).
Toată tevatura e declanșată de imigranții ilegali ce penetrează în masă granița de sud a SUA, prin benevolența administrației Biden, și are legătură cu intenția de a schimba forțat structura etnică a Americii, inclusiv în scop electoral favorabil democraților, respectiv cu traficul de droguri ce ajung și se distribuie astfel în SUA. Ce să mai poți spune despre starea actuală a Americii, când 10 state își unesc Gărzile Naționale contra amenințării cu trupele federale, decât că este praf?!
Pe acest fond de degringoladă, Barack Obama, conducătorul de facto al SUA în mandatul lui Joe Biden, a găsit de cuviință să pună pe piață "soluția salvatoare", anume intrarea în cursa prezidențială a incompetentei sale soții, Michelle Obama, ce-ar trebui să-l înlocuiască pe Biden la prezidențialele din noiembrie. Despre această stratagemă aiuritoare am scris încă de-acum patru ani (Cozmin Guşă, radiografie a situaţiei din SUA: Michelle Obama, „agentul" anti-Trump! | DCNews), dar era greu de crezut că-n starea critică a Americii de azi cineva se mai poate gândi la așa-ceva. Și totuși, treburile se îndreaptă în această direcție, de ieri se dezbate de zor în presa americană cum va fi nominalizată Michelle în această vară, la o convenție extraordinară a democraților, unde Biden ar trebui să se retragă. Calculul lui Obama e că Trump, ce nu poate fi bătut azi de către nici un democrat, va fi eliminat din campanie (sau din viață!), republicanii vor rămâne cu impotenta Nikki Haley drept candidat, iar Michelle va putea astfel câștiga președinția SUA, impunând astfel un al patrulea mandat Obama, dacă considerăm că el a condus și-n mandatul Biden. Scenariul zice că imediat după alegerile din noiembrie, locatarul de la Casa Albă va uza de prerogativele sale și-l va grația pe fiul său, Hunter Biden, ce-ar putea fi condamnat în lunile următoare. Incredibil, dar adevărat!
Ceea ce prognozam în ultimii doi ani alături de colegii din Clubul de Gândire GOLD, anume prăbușirea accelerată a Imperiului American, incluzând războiul civil și secesiunea unor state precum Texasul, părea pentru mulți neaveniți un scenariu improbabil. Pentru noi era însă prognozabil tocmai prin prisma războiului sinucigaș amorsat de SUA în Ucraina, iar azi vedem că se întâmplă. Din păcate asta va genera și prăbușirea geopoliticii americane per ansamblu, cu perspectiva certă a intrării în vrie în lunile următoare a blocului NATO-UE, cu o competiție nebunească a statelor componente de a-și reevalua și redefini alianțele globale. Viziunea despre viitorul nostru este deci una de tipul "prin cenușa imperiului', iar europenii, evaluând America, își vor reaminti zicerea lui Ludovic al XV-lea (sau a amantei sale), "După mine, potopul!".
Cozmin Gușă
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...
-
Patriotismul este o aplicație a graviației
Patriotismul este o falsă raportare la țară. Țara este convenție artificială care statistic, își schimbă configurația od ...