A doua momeală, a doua capcană!
Postat la: 27.04.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Războiul din Ucraina se extinde. În afara acestui stat. Prin lovituri aplicate unor sate de pe teritoriul Federației Ruse. Și în Transnistria. Putem spune că această flexibilizare a câmpului de luptă reprezintă o nouă momeală, a doua, care îi este întinsă lui Vladimir Putin. Urmează ca acesta să cadă în cea de-a doua capcană? Să studiem cu atenție nu numai mișcările de pe front, ci și conținutul unor declarații politice.
Am lansat și susțin în continuare acest scenariu, teza conform căreia, cu complicitatea unor înalți ofițeri din anturajul său, Vladimir Putin a căzut în capcana numită Ucraina. Înainte de a lua decizia fatală de a ataca acest stat și de a-și întoarce cea mai mare partre a planetei împotriva lui, el a primit asigurări că va putea susține un război fulger, urmând ca în câteva zile conducerea politică de la Kiev să se predea, iar Kremlinul să instaleze la conducerea statului un regim marionetă. A fost o momeală transformată într-o capcană.
Prima momeală. Prima capcană. Mașinăria de război a Federației Ruse s-a împotmolit în Ucraina. Și își macină acolo resursele materiale și umane zi după zi. În timp ce Casa Albă, care a câștigat atât războiul informațional, cât și politic, orchestrează alimentarea ucrainienilor cu bani și tehnică de luptă, astfel încât aceștia să reziste pe termen lung. Atâta cât este necesar pentru ca Federația Rusă să fie prăbușită economic. Este un război indirect între Statele Unite și aliații ei NATO și Federația Rusă. Ucrainienii fiind transformați în mercenari și mulți dintre ei fiind, în mod inevitabil, sacrificați într-un război care din perspectiva Kievului este perfect legitim. Iar acum se întreprind primii pași pentru ca Vladimir Putin să înghită a doua momeală și, respectiv, să cadă în a doua capcană.
În această cheie citesc eu ultimele evenimente de natură militară și ultimele declarații de natură politică. Au fost lovite cu rachete două sate de pe teritoriul Federației Ruse. În scenariul pe care îl prezint nu contează prea mult cine a apăsat pe trăgaci. Ucrainienii din greșeală? Ucrainienii pentru a genera o extindere a conflictului la capătul căruia să poată fi atrase statele NATO? Sau chiar rușii pentru a crește nivelul de adrenalină și a justifica viitoarele crime de război? Sau a fost o diversiune pusă la cale de o terță parte interesată în inflamarea situației? Pentru tipul de raționament pe care mă pregătesc să-l prezint răspunsul are prea puțină relevanță.
În cealaltă parte a câmpului de luptă, tot în exteriorul acestui perimetru, niște lovituri de obuz au lovit o antenă de telecomunicații din Tiraspol. O parte a populației, cea de origine română, a intrat în panică și fuge în Republica Moldova. Pentru că se așteaptă la o ripostă a rușilor și, respectiv, la un prăpăd umanitar. Din nou nu e prea relevant cine a apăsat pe trăgaci. Republica Moldova, stat neutru, aflat în mare pericol, nu ar fi avut niciun motiv să comită un act de agresiune în teritoriul separatist considerat drept un trofeu al Moscovei. Cu atât mai puțin România sau un alt stat NATO. Incidentul însă, indiferent cine l-a provocat, le vine rușilor ca o mănușă. Un bun pretext pentru a închide cercul. Transnistria poate pune la cale ceea ce deja a declarat. Și anume materializarea unei decizii prin care, declarându-se stat independent, să ceară alipirea la Federația Rusă. După modelul relativ recent materializat în Donețk și Lugansk.
Continui să dezvolt teza celei de-a doua momeli. Dacă Rusiei i s-a întins, de-o parte și de alta a spațiului ucrainean, aproape simultan, o momeală, dacă Putin o înghite - cu plăcere sau de nevoie - urmează să cadă în cea de-a doua capcană. Aceasta însemnă extinderea câmpului de luptă, nu se știe până unde, dar în orice caz dincolo de granițele Ucrainei. Și în acest moment devine extrem de semnificativ jocul declarațiilor politice. Acest joc este deschis nu de Moscova, ci de Londra. Un înalt oficial al Marii Britanii, cel mai puternic aliat al SUA, declară tam-nesam, dar suficient de apăsat, că armata ucrainiană ar fi îndreptățită să atace convoiaele de armament aflate în deplasare spre Ucraina chiar pe teritoriul Rusiei. Pentru că, în acest fel, numărul victimelor civile și militare din Ucraina ar fi redus. Că este sau că nu este adevărat, că se va întâmpla sau nu ceea ce declară oficialul de la Londra, are mai puțină însemnătate.
Legitimarea unei asemenea extinderi a frontului prin acte de agresiune clasate drept acte de război preventiv, deci de autoapărare chiar pe teritoriul Federației Ruse, devin, aparent cel puțin, extrem de convenabile pentru Putin. Acesta are acum posibilitatea, și a și făcut-o instantaneu, ca prin intermediul unor oficiali de la Kremlin să privească lucrurile în oglindă. Și să afirme că la fel de legitimă este și atacarea de către Federația Rusă a unor convoaie militare aflate în deplasare pe teritorii aparținând statelor NATO. Cum ar fi, de pildă, România și Polonia. O asemenea perspectivă trebuie pusă în legătură directă și cu o altă declarație de dată recentă a lui Vladimir Putin. În sensul că ar putea să probeze fermitatea articolului 5 din Tratatul NATO.
Cum? Atacând pur și simplu un stat NATO pentru a vedea în ce măsură și cu câtă operativitate organizația, în întregul ei, se mobilizează și intră în luptă. Și iată cum ultimele declarații se potrivesc mănușă celor anterioare. Ca de altfel și repetarea obsesivă în ultima vreme a temei unei lovituri nucleare tactice care ar putea viza Kievul. Chiar ieri, oficialii de la Kremlin au reiterat această amenințare. În măsura în care Vladimir Putin, răspunzând provocărilor NATO, decide în mod iresponsabil extinderea perimetrului de război, eu mă simt îndreptățit să anticipez că urmează să cadă într-o a doua capcană care de astă dată poate fi fatală dacă nu pentru Federația Rusă, în orice caz pentru regimul său.
Sorin Rosca Stanescu
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...