Finul lui Felix Voiculescu vrea să ajungă primar al Mangaliei
Postat la: 14.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
Printre cei care doresc sa ajunga primar al Mangaliei se numara si sotul deputatei UNPR, Liliana Minca Chervasuc, consilierul local Ion Minca. Acesta a postat pe o rețea de socializare următorul mesaj:
"După lungi dezbateri avute cu foarte multe persoane de mai toate vârstele, am decis că este momentul să-mi exercit datoria morală faţă de oraşul care îmi este casă şi pe care-l iubesc de când mă ştiu. Cu un gust amar faţă de oamenii care şi-au bătut joc de mangalioţi, dar şi cu un sentiment de admiraţie faţă de oamenii de calitate care au văzut dincolo de interesul propriu, voi candida in Iunie anul acesta, pentru postul de primar al oraşului Mangalia. Mai mult decât atât, am acceptat provocarea de a reprezenta un partid politic aparte, fără susţinători cumpăraţi cu bani publici şi fără oameni care au ca principală activitate buzunarul propriu. Partidul România Mare (PRM) este şi va rămâne, cel puţin pentru cei ce se identifică cu onoarea şi iubirea de pământul natal, un refugiu în care se pot regăsi sau pot împărtăşi liber idei menite să ne călăuzească atât pe noi cât şi pe cei care ne vor călca pe urme. Nu intenţionez să vă jignesc inteligenţa şi să încep cu o listă interminabilă de promisiuni pe care nu le pot onora. Oricât de mult as vrea, nu vă pot promite că odată ce voi fi ales primar, toate problemele reale ale Mangaliei vor dispărea peste noapte. Însă vă pot promite că împreună cu o echipă capabilă voi încerca să îndrept toate nedreptăţile pe care le-am îndurat cu toţii în ultimii ani. Nu vă voi cere să mă votaţi dacă nu credeţi că sunt persoana potrivită pentru postul de primar. Vă voi cere totuşi să mergeţi la vot, cât mai mulţi, pentru a vă exercita dreptul şi a nu da şansa altora să aleagă în locul vostru". Pana acum, in cursa pentru Primaria Mangalia s-a inscris actualul edil, Cristian Radu, care va candida din partea PNL si consilierul local Paul Foleanu din partea PSD.
-
Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare p ...
-
Miniciuna lui Nicușor Dan cu "am scos Primăria din faliment": datoriile istorice ale PMB au crescut cu peste 50% în actualul mandat
Mandatul lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei se încheie fără ca acesta să fi rezolvat problemele stringente ale Bucure ...
-
Dovada statului paralel: Camera Deputaților a respins proiectul care interzicea SRI să aibă activitate în presă, justiție sau Parlament
Majoritatea PSD şi PNL din Camera Deputaţilor a respins, în plenul de marţi, după dezbateri în Comisia pentru apărare, u ...
-
Pentru Nicușor Dan, respectul banului public este vorbă în vânt
Nicușor Dan este acuzat în ultima vreme de dublă măsură în ceea ce privește gestionarea bugetul public. Pe de o parte, a ...
-
Klaus Iohannis e de râsul lumii in UE. Ce loc ocupa presedintele României intr-un clasament al nepopularității
Potrivit unui sondaj realizat de GLOBSEC, Klaus Iohannis este cel mai nepopular președinte dintre cei 9 șefi de state ex ...
-
Cei 7000 de euro leafă i-au motivat pe euroaleșii români să-și mai dorească un mandat. Politicienii români care stau degeaba în PE
Leafa de peste 7.000 de euro pe lună, dar și alte beneficii nu i-au motivat pe unii politicienii români să fie activi în ...
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un i ...
-
Guvernul a ridicat datoria statului la un nou nivel record: 52% din PIB
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde l ...
-
Gargara suveranista a lui George Simion: AUR a ales sa sutină omul Budapestei la localele din Satu Mare
George Simion, presedintele AUR, face parada de nationalism si suveranism, dar de multe ori actiunile sale arata contrar ...
-
Cancanuri cu averile candidatilor la alegerile europarlamentare: vile in strainatate, depozite in criptomonede, soțul plătit ca secretară, salariu imens la profit zero
Are aproape 45.000 de euro în conturi și criptomonede evaluate la circa 31.000 de dolari. Realizator al unor emisiuni pe ...
-
Europarlamentarul Cristian Terhes a solicitat Comitetului pentru Premiul Nobel pentru Pace să retragă nominalizarea lui Ruben Vardanyan din lista candididaților
Membrul Parlamentului European Cristian Terhes a adresat o scrisoare Comitetului Nobel pentru Premiul pentru Pace, prin ...
-
Începe marea curățenie: Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele"!
Legea prin care este interzisă funcționarea sălilor de jocuri de noroc în localităţile mici cu mai puțin de 15.000 de lo ...
-
Ajutor de stat de la Comisia Europeană pentru TAROM. Investiții record în guvernarea lui Marcel Ciolacu
Investițiile sunt prioritatea Guvernului condus de Marcel Ciolacu și în 2024, după ce anul trecut investițiile au fost m ...
-
Gabriela Firea adună electoratul PSD din Capitală și îi suflă în ceafă lui Nicușor Dan
Alegerile locale din iunie 2024 se anunță din nou o luptă în doi, între Nicușor Dan și Gabriela Firea, arată datele ulti ...
-
Omul Budapestei, cal troian la Satu Mare - Adrian Cozma - Șase ani de ceardaș politic cu UDMR!
Deputatul Adrian Cozma, președintele organizației județene Satu Mare a PNL și vicepreședinte național al partidului, și- ...
-
Duelul Geoană - Gușă a ajuns în presa internațională: "Alegerea între continuitate și schimbare"
Prestigiosul site internațional The Diplomatic Affairs analizează într-un articol de duminică duelul dintre Mircea Geoan ...
-
Cea mai mare păcăleală a lui Nicușor Dan: în 2024, bucureștenii se spală cu apă încălzită la ibric
Sistemul de termoficare al Capitalei s-a confruntat săptămâna aceasta, cu cea mai gravă avarie din ultimii doi ani. 40% ...
-
Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
Faptul că un cutremur mai puternic ar pune la pământ mii de clădiri din Bucureștia a făcut din subiectul necesității con ...
-
Ion Cristoiu: "Vor încerca cu toate forțele să blocheze candidatura lui Cozmin Gușă la prezidențiale!"
În pastila sa zilnică publicată pe Cristoiublog, jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit despre candidatura lui Cozmin Gușă la ...
-
Valul de taxe care ne așteaptă după majorările de pensii și salarii din an electoral: „Ne ducem spre fundul sacului"
Majorarea pensiilor de la 1 septembrie, după recalculare, deja pune presiune pe bugetul de stat.Și salariul minim pe eco ...
-
Gușă despre inca o gafă de-a lui Geoană: "M-am dus la Moscova pentru deoarece așa am convenit cu americanii. De ce s-a mai dus și el pe-ascuns doar Dumnezeu știe!"
În anul 2009, Mircea Geoană a făcut o călătorie secretă la Moscova, fără să-și anunțe echipa de campanie. Pe atunci, Coz ...
-
Daniel Tudorache anunță că va candida la Primaria Sectorului 1
Daniel Tudorache, fostul primar PSD al Sectorului 1 din perioada 2016-2020, anunță că își va depune candidatura pentru u ...
-
Anchetele penale produc dezastru în USR: lovitură primită de Clotilde Armand chiar de la o colegă de partid
Lupta anticorupție promovată de USR, ai cărei reprezentanți au promis că vor introduce în Constituție reglementarea ca n ...
-
Social-democratul Valentin Moraru și-a lansat candidatura la primaria orașului Amara
Valentin Moraru (PSD) și-a lansat candidatura la primaria orașului Amara alături de tatal sau, care acum 24 de ani se af ...
-
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată după ce s-a numit singură manager al unui proiect și a încasat fonduri substanțiale
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost trimisă în judecată, fiind cercetată cu privire la proiectul pentru care ...
-
Iohannis a semnat: România devine culoar de transport pentru livrările de armament către Ucraina
Klaus Iohannis a aprobat tranzitarea țării a unor echipamente şi bunuri materiale donate Ucrainei de către Estonia, dar ...
-
Drept la replica: Instanța de fond cât și Curtea de Apel au respins ca nefondată acțiunea impotriva primarului din Techirghiol
Având în vedere publicarea materialului "Prefectul Cosa Nostra: mafia din Techirghiol a vândut sub patronajul primarului ...
-
Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă, simbolul eșecului marca Nicușor Dan
Pornit în 2020 să facă „revoluție" în domeniul infrastructurii de apă caldă și termoficare din București, Nicușor Dan a ...
-
Claudiu Târziu: "Make Europe Great Again" la București, cel mai mare eveniment al mișcării conservatoare organizat vreodată în România"
Senatorul, Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, anunță Co ...
-
Liviu Negoiță și-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 1 alături de Cristian Popescu Piedone
Liviu Negoiță și-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 1, alături de semnăturile de susținere. Candidatul PUSL ...