Un hacker italian de 15 ani a fost prins după ce a deviat mai multe nave în Marea Mediterana pentru distracție

Postat la: 20.01.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Un hacker italian de 15 ani a fost prins după ce a deviat mai multe nave în Marea Mediterana pentru distracție

Un adolescent de 15 ani din Cesena, Italia, a ajuns caz la Tribunalul pentru minori după ce a fost prins de autorități că este autorul devierii de la rutele navale obișnuite a mai multor petroliere din Marea Mediterană, anunță Corriere della Sera.

Adolescentul a fost depistat în timpul unei anchete privind siguranța navigației. Nu avea, susțin autoritățile, niciun interes real, altul decât dorința de a se distra. Astfel, el a modificat traiectoria unor petroliere, obligându-le să devieze de la rutele planificate. Și totul operând cu propriul computer, stând în camera sa, fără a fi nevoit să folosească echipamente complicate.

Tocmai încălcarea graficelor de traseu a fost cea care a declanșat investigația. Faptul era destul de grav și îngrijorător pentru problema securității. Persoanele însărcinate cu protecția portalurilor reușiseră să identifice accesele și să stabilească zona din care se conecta persoana responsabilă, și anume teritoriul Cesena.

Experții în informatică au avut nevoie de ceva timp, dar în cele din urmă au reușit să identifice autorul, tânărul de 15 ani din Cesena, și să reconstituie activitățile acestuia, descoperind că, pe lângă „jocul" cu rutele petrolierelor, tânărul hacker schimba și notele din catalogul electronic, anulând cele 5 prezente, după ce găsise o modalitate de a accesa registrele școlii. Având în vedere vârsta sa, plângerea a fost depusă la tribunalul pentru minori din Bologna, care va analiza cazul său.

loading...
PUTETI CITI SI...