DAVOS - Miliardarii lumii și-au sporit averea cu 2.000 de miliarde de dolari în 2024: Cinci oameni ar putea deveni primii "trilionari" ai lumii
Postat la: 20.01.2025 | Scris de: ZIUA NEWS
Averea combinată a miliardarilor lumii a crescut cu 2.000 de miliarde de dolari în 2024, echivalentul a 5,7 miliarde de dolari pe zi, ceea ce înseamnă că a avansat cu un ritm de trei ori mai mare decât în 2023, a anunţat luni ONG-ul Oxfam, înainte de deschiderea forumului de la Davos.
Într-un raport intitulat "Jefuirea continuă", Oxfam susţine că, numai în ultimul an, aproape patru noi miliardari au apărut în medie în fiecare săptămână, cifră pe care organizaţia o contrapune cu datele privind sărăcia de la Banca Mondială, care estimează că numărul persoanelor care trăiesc cu mai puţin de 6,85 dolari pe zi abia s-au schimbat comparativ cu 1990.
În 2024, erau 2.769 de miliardari la nivel mondial, în creştere faţă de 2.565 în anul precedent, iar averea lor combinată a crescut de la 13.000 de miliarde de dolari, până la 15.000 de miliarde de dolari în doar 12 luni. Este a doua cea mai mare creştere a bogăţiei combinate a miliardarilor înregistrată într-un singur an.
Averea combinată a celor mai bogaţi zece bărbaţi din lume a crescut, în medie, cu aproape 100 de milioane de dolari pe zi, arată studiul, adăugând că, şi dacă aceştia şi-ar pierde 99% din avere peste noapte, "ar fi totuşi miliardari". Oxfam a calculat că, în următorii cinci ani, va apărea primul om de pe planetă cu o avere de 1.000 de miliarde de dolari, şi nu exclude posibilitatea ca cel puţin cinci persoane să ajungă la o astfel de avere.
1.000 de miliarde de dolari este deja averea cumulată a primilor patru cei mai bogaţi oameni de pe planetă, toţi americani şi toţi din domeniul tehnologiei: Elon Musk (Tesla), Jeff Bezos (Amazon, Blue Origin), Mark Zuckerberg (Meta) şi Larry Ellison (Oracle).
La nivel global, raportul Oxfam relevă că 36% din averea celor mai bogaţi este moştenită şi 61% este marcată şi de clientelism şi/sau legată de puterea monopolistă. Oxfam a citat date din clasamentul revistei Forbes al celor mai mari averi din lume, care dezvăluie că toţi miliardarii cu vârsta sub 30 de ani şi-au moştenit averea, iar conform datelor de la banca elveţiană UBS, încă o mie vor face acest lucru în următorii 20 de ani.
Oxfam propune o serie de măsuri pentru a atenua inegalitatea tot mai mare dintre cei mai bogaţi şi restul planetei şi, printre altele, sugerează ca guvernele să se angajeze să se asigure că venitul celor mai bogaţi 10% nu îl depăşeşte pe cel al celor 40% cei mai săraci, atât la nivel naţional, cât şi global. De asemenea, solicită creşterea impozitelor pe averile mari, printr-un sistem fiscal internaţional conceput de Naţiunile Unite şi eliminarea paradisurilor fiscale.
În 2025, a 55-a ediţie a Reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial (World Economic Forum - WEF) are loc între 20 şi 24 ianuarie în Davos, Elveţia. Întâlnirea de anul acesta se desfăşoară sub tema ''Colaborare pentru Era Inteligentă'' (Collaboration for the Intelligent Age), iar evenimentele sunt accesibile publicului larg cu sesiuni transmise în direct pe site-ul oficial weforum.org.
Evenimentul din acest an reuneşte aproape 3.000 de lideri din peste 130 de ţări şi 350 de lideri guvernamentali, inclusiv 60 de şefi de stat şi de guvern din toate regiunile cheie, cu scopul de a aborda provocările globale şi regionale, cum ar fi răspunsul la şocurile geopolitice, stimularea creşterii pentru a îmbunătăţi standardele de viaţă şi gestionarea unei tranziţii energetice juste şi incluzive, evidenţiază pagina amintită.
-
Ce condiții se cer de la românii care pot lua 200.000 de EURO de la stat
Guvernul român a lansat în 2025 un program dedicat susținerii agriculturii, numit „Prima Seră", care are ca scop transfo ...
-
Hipercar electric din China, filmat în timp ce sare peste gropi și alte obstacole în timp ce se conduce singur VIDEO
Yangwang U9, un hipercar electric cu un preț de aproximativ 236.000 de dolari, aparent poate sări peste gropile din asfa ...
-
Forumul Economic Mondial afirmă că 41% dintre companiile din întreaga lume se pregătesc ca IA să reducă forța de muncă până în 2030
Potrivit unui sondaj al Forumului Economic Mondial, 41% dintre angajatorii din întreaga lume intenționează să își reducă ...
-
Soros a „pierdut bătălia în America", spune premierul ungar Viktor Orban
Donald Trump a „eliberat" SUA de influența lui George Soros, forțându-l să se retragă în Europa, potrivit premierului un ...
-
Christine Lagarde Memo: Persoanele în vârstă reprezintă un risc semnificativ de povară financiară pentru economia mondială
Memoriul „Christine Lagarde Memo: FOR YOUR EYES ONLY, from 'the Coalition'" este o notă care discută preocupările legate ...
-
Oamenii de știință trag un semnal de alarmă cu privire la utilizarea țânțarilor pentru vaccinarea oamenilor
Cercetătorii din Țările de Jos au dezvoltat un vaccin împotriva malariei folosind țânțarii pentru a injecta în oameni pa ...
-
Preotul Ciprian Mega a fost invitat oficial la investirea lui Donald Trump
Părintele Ciprian Mega se află la Washington DC, acolo unde a fost invitat să ia parte la ceremonia de investitură a pre ...
-
Joe Biden și-a grațiat preventiv foștii colaboratori pentru a-i feri de acuzații penale. Dr. Fauci printre cei salvați de ultima suflare a fostului președinte
În ultima zi a mandatului său prezidențial, Joe Biden i-a grațiat pe Dr. Anthony Fauci, generalul în retragere Mark Mill ...
-
Un hacker italian de 15 ani a fost prins după ce a deviat mai multe nave în Marea Mediterana pentru distracție
Un adolescent de 15 ani din Cesena, Italia, a ajuns caz la Tribunalul pentru minori după ce a fost prins de autorități c ...
-
ROMFILATELIA, din nou pe podiumul flatelic international
O nouă recunoaștere a valorii mărcii poștale românești, simbol de țară și mijloc de educație și instrument de diplomație ...
-
Carmen Tănase il acuză pe Traian Băsescu pentru decesul Cristinei Țopescu: "Din cauza asta a murit"
Jurnalista Cristina Țopescu a fost o voce puternică în lupta pentru drepturile animalelor, dar sensibilitatea ei față de ...
-
Regele bețivilor a fost găsit la Iași. A ajuns la spital în comă, cu o valoare a alcoolemiei incredibilă: "A fost intubat, ventilat mecanic"
Un bărbat de 40 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Sf. Spiridon Iași în comă alcoolică. ...
-
Europa tremură - un război comercial cu SUA lui Trump este iminent. Avertismentul lansat din BCE
Un război comercial cu Statele Unite este "foarte probabil" în preşedinţia lui Donald Trump, cu consecinţe negative asup ...
-
Prima zi la Davos coincide cu inscaunarea lui Trump. Mii de lideri, directori executivi și persoane influente din diverse domenii participă la Forumul Economic Mondial
Fondate la începutul anilor 1970, reuniunile de la Davos abordează cele mai mari probleme ale lumii. În cele peste 300 d ...
-
Elon Musk atrage atenția asupra unei posibile crize energetice viitoare spunând că „următoarea mare problemă a lumii" va fi lipsa de electricitate
Miliardarul Elon Musk, cunoscut pentru promovarea mașinilor electrice prin Tesla, confirmă îngrijorările unui fizician a ...
-
Recompensă de un milion de dolari pentru cine poate dezlega codul antic din imagine
Guvernul statului Tamil Nadu, India, a anunțat o recompensă de 1 milion de dolari pentru oricine reușește să descifreze ...
-
Telescopul James Webb confirmă că există ceva în neregulă cu înțelegerea noastră asupra universului
Într-o descoperire izbitoare, telescoapele spațiale James Webb și Hubble au confirmat că universul se extinde la viteze ...
-
Politico: O bombă radioactivă cu ceas îl așteaptă pe Trump sub gheața Groenlandei
În sălbăticia înghețată a Groenlandei, un secret radioactiv doarme sub gheață - și ar putea fi o durere de cap pentru Do ...
-
Iranul dezvăluie existenţa unei instalaţii subterane de nave „în apele din sudul" ţării
Forţa maritimă a Gardienilor Revoluţiei- armata de elită a regimului de la Teheran - a dezvăluit sâmbătă o instalaţie su ...
-
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, confo ...
-
Trăsnet în economia globală: Rezerva Federală a SUA se retrage din grupul pentru gestionarea riscurilor climatice în sistemul financiar
Rezerva Federală a SUA (Fed) a anunţat vineri că s-a retras din reţeaua globală de bănci centrale şi autorităţi de regle ...
-
Româncă din Germania, scandalizată de prețurile identice cu cele din țară
O româncă stabilită de ani buni în Germania a stârnit un val de reacții în mediul online după ce a făcut o comparație în ...
-
Mașina lui Elon Musk se plimbă încă prin cosmos: locația actuală te va uimi!
În 2018, Elon Musk a făcut istorie trimițând pe orbită mașina sa personală, un Tesla Roadster roșu, la bordul unei rache ...
-
Istoricul Florian Bichir face dezvăluiri fulminante despre mama lui Călin Georgescu: A fost membră a Mişcării Legionare
Istoricul Florian Bichir, fost membru al Colegiului CNSAS, a invocat mai multe documente despre care a afirmat că provin ...
-
Ce e oxigenul intunecat? Detalii uluitoare oferite de cercetatori despre acest misterios fenomen
Cercetătorii din Scoţia efectuează cercetări unele dintre cele mai adânci gropi din oceane, situate la peste 9.000 de me ...
-
Donald Trump sparge piața cripto cu propria monedă: Valoare de miliarde de dolari în doar câteva ore
Donald Trump a lansat criptomoneda $TRUMP, care a atins o capitalizare de piață de aproape 6 miliarde de dolari în câtev ...
-
Experiența unui jurnalist român în spital, internat pe scaun: "O să te sunăm dacă unul moare sau îl trimitem acasă"
Neajunsurile sistemului medical de stat din România au fost scoase în evidență de Adrian Florea, redactor șef adjunct la ...
-
Adio, Ozempic. A fost descoperită gena care ajută la tratarea obezității
O echipă de cercetători neozeelandezi și internaționali a descoperit modalitatea prin care o genă reglează apetitul și g ...
-
România este pentru a zecea lună la rând țara cu cea mai ridicată inflație din UE
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat în decembrie până la 2,7%, de la un nivel de 2,5% în noiembrie, iar ...
-
Bill Gates, după un dineu de trei ore cu Donald Trump, se declară „impresionat" de interesul președintelui ales pentru sănătatea mondială
Bill Gates se alătură listei marilor miliardari care iau masa cu președintele ales Donald Trump înainte ca acesta să se ...