Profesoară condamnată la închisoare după ce a atacat doi elevi cu un spray lacrimogen în sala de clasă

Postat la: 20.02.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Profesoară condamnată la închisoare după ce a atacat doi elevi cu un spray lacrimogen în sala de clasă

O profesoară din judeţul Satu Mare a fost condamnată la închisoare după ce a atacat doi elevi cu spray lacrimogen. Incidentul s-a petrecut în anul 2019, când femeia preda la clasa întâi.

După mai bine de un an, magistraţii au pronunţat şi sentinţa în acest caz. Profesoara a fost condamnată la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare, după ce expertiza medico-legală a stabilit faptul că aceasta are probleme psihice şi discernământ diminuat, cu toate că iniţial a fost declarată aptă din punct de vedere medical şi psihologic.

Toată întâmplarea s-a petrecut în toamna anului 2019, la o şcoală din comuna Santău. Profesoara câştigase cu puţin timp în urmă concursul de profesor suplinitor la şcoală cu nota 7. Aceasta intrase la clasă pentru a-şi ţine ora, iar la un moment-dat unul dintre elevi a dorit să iasă afară din clasă pentru a merge în curte la joacă, însă profesoara nu i-a permis acest lucru, din cauza că nu se aflau în pauză.

După ce un alt elev a intervenit, profesoara a scos spray-ul lacrimogen, pulverizându-l în faţa copiilor. Doi elevi din clasă au fost afectaţi în mod deosebit şi transportaţi la spitalul din Tăşnad în cele din urmă, în timp ce restul elevilor din clasă s-au ales doar cu o sperietură. Şi conducerea Inspectoratului Şcolar al judeţului Satu Mare deschisese o anchetă imediat după producerea incidentului, anunţând încă de atunci că profesoarei îi va fi desfăcut contractul de muncă, indiferent de rezultatul anchetei.

loading...
PUTETI CITI SI...