Peste 30.000 de persoane au semnat o petitie in care cer inchisoare pe viata pentru barbatul care a dat de pamant cu un copil

Postat la: 08.02.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Peste 30.000 de persoane au semnat o petitie in care cer inchisoare pe viata pentru barbatul care a dat de pamant cu un copil

Un numar de 31.149 de persoane au semnat luni, 8 februarie, pana la ora 18.00, petitia "Inchisoare pe viata pentru barbatul care a dat de pamant cu un copil la Hunedoara."

Cazul lui Alexandru Cobzaru, tanarul care a batut doi copii intr-un loc de joaca din Hunedoara, unul dintre ei fiind adus in stare grava la spital, a starnit un val de furie pe retelele de socializare, odata cu aparitia filmului agresiunii. Contul de Facebook al lui Alexandru Cobzaru a fost si el tinta a mii de mesaje de furie.

"Cerem pedeapsa maxima, inchisoare pe viata pentru acest nenorocit! Este inadmisibil sa faci un asemenea gest!

Acesta nu merita sa mai vada lumina zilei decat printre gratiile celulei! Sa fie condamnat pe viata inca din prima instanta intrucat fapta comisa nu are nici o scuza!," se arata in petitia semnata de zeci de mii de oameni.

Tanarul de 29 de ani din Hunedoara, retinut dupa ce a dat de pamant cu doi copii intr-un parc din oras, a declarat cu ocazia anchetei ca regreta ce s-a intamplat. Surse apropiate anchetei au declarat ca agresorul a marturisit ca era foarte furios, avand probleme de gestionare a furiei.

Alexandru Cobzaru a fost retinut duminica, 7 februarie 2021, fiind acuzat de loviri si alte violente, tulburarea ordinii si linistii publice si violenta in familie dupa ce a dat de pamant cu un baiat de 13 ani si cu fiul concubinei sale, in varsta de 7 ani.

Alexandru Cobzaru urmeaza sa fie propus pentru arestare preventiva. In ceea ce il priveste pe Copilul de 13 ani pe care l-a trantit de pamant, acesta a suferit o fractura la cap, cu pierdere de constienta, conform tomografiei si investigatiilor efectuate de medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Deva.

"Copilul are o fractura la osul occipital. Este un traumatism cranian grav, de luat in seama, cu pierdere de constienta si cu amnezie retrograda", a declarat luni, directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, baiatul este stabil si se afla internat la Chirurgie Pediatrica. Medicii nu exclud posibilitatea ca pacientul sa fie transferat la sectia de Neurochirurgie, in functie de evolutia sa.

loading...
PUTETI CITI SI...