Scopul lui Putin si Xi a fost atins: Războiul din Ucraina a reașezat economia mondială - schimburile comerciale dintre Rusia și China au crescut vertiginos

Postat la: 12.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Scopul lui Putin si Xi a fost atins: Războiul din Ucraina a reașezat economia mondială - schimburile comerciale dintre Rusia și China au crescut vertiginos

Schimburile comerciale dintre China şi Rusia au atins un nivel record în 2023, iar cele cu Statele Unite au scăzut pentru prima dată din 2019, potrivit cifrelor publicate vineri de Vama chineză.

Anul trecut, China şi Rusia au schimbat bunuri şi servicii în valoare de 240,1 miliarde de dolari, în creştere cu 26,3% pe un an, potrivit autorităţilor vamale chineze. Beijingul şi Moscova îşi stabiliseră obiectivul anual la 200 de miliarde de dolari, ceea ce era deja un record. China şi Rusia şi-au consolidat semnificativ cooperarea economică de la începutul războiului din Ucraina în februarie 2022.

În schimb, schimburile comerciale dintre China şi Statele Unite a cunoscut anul trecut prima scădere din 2019, într-un context de tensiuni geopolitice între cele două mari puteri economice.

În 2023, China şi Statele Unite au schimbat bunuri şi servicii în valoare de 664,4 miliarde de dolari, în scădere cu 11,6% faţă de anul precedent. Ultima contracţie anuală data din 2019, consecinţă a războiului comercial lansat împotriva Beijingului de fostul preşedinte american Donald Trump, reaminteşte AFP.

loading...
PUTETI CITI SI...