Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Postat la: 23.01.2025 | Scris de: ZIUA NEWS
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce acesta a fost învestit în funcție. Asta înseamnă că SUA ar putea obține o poziție strategică economică și militară extrem de importantă la nivel mondial, dacă noul președinte va obține ce își dorește, arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România.
Acest interes pentru Groenlanda (teritoriu sub administrația Danemarcei) nu este nou, ci a fost prima dată exprimat în timpul primului mandat al lui Donald Trump, când și-a arătat intenția de a cumpăra Groenlanda în 2019. Groenlanda, cu rezervele sale vaste de resurse valoroase, cum ar fi uraniul și petrolul, și cu locația sa strategică, ocupă o poziție cheie în dinamica geopolitică și economică internațională, stârnind interesul marilor puteri și al investitorilor.
Poziția geostrategică de care se bucură este una dintre atributele care o face atractivă pentru administrația Trump. Pe lângă faptul că vorbim despre cea mai mare insulă din lume, Groenlanda servește ca o legătură între Europa și America. Astfel, într-o ipoteză militară globală, acest teritoriu ar fi important pentru SUA și Canada pentru a-și securiza coastele. De altfel, istoria a arătat că, în timpul Războiului Rece, această bază a servit ca punct strategic împotriva Uniunii Sovietice, explică Radu Puiu.
Resursele naturale cele mai valoroase ale Groenlandei sunt reprezentate de minerale. Zăcămintele identificate includ metale prețioase precum aurul și platina, o serie de metale de bază (zinc, fier, cupru, nichel, cobalt și uraniu) și elemente de pământuri rare, inclusiv neodim, disprosiu și praseodim.
Un rezumat detaliat pentru anul 2023 publicat de Geological Survey of Denmark and Greenland sugerează că vor fi descoperite noi zăcăminte odată cu retragerea continuă a calotei glaciare a Groenlandei. Insula are rezerve de aproximativ 43 din cele 50 de minerale considerate esențiale de către Statele Unite în momentul actual.
Resursele de pământuri rare ale Groenlandei sunt deosebit de importante. Vorbim despre elemente esențiale nu numai pentru tehnologia bateriilor utilizate pentru producerea de energie solară și eoliană, ci și pentru aplicațiile militare. Dacă va fi exploatat pe deplin, zăcământul de uraniu și de pământuri rare din Kvanefjeld ar plasa Groenlanda printre primii producători la nivel mondial, explică analistul financiar din cadrul XTB România.
Administrația Trump, în special, a considerat că interesul Chinei pentru Groenlanda are motive comerciale și militare ascunse. Aceste preocupări au continuat și sub administrația Biden, prin lobby-ul recent exercitat asupra unei alte companii miniere australiene pentru a nu vinde niciunul dintre activele sale din Groenlanda către companii chineze.
Statele Unite au un interes de securitate de lungă durată în Groenlanda încă din 1946, când au oferit Danemarcei 100 de milioane de dolari americani în lingouri de aur pentru Groenlanda. Danezii au refuzat oferta politicos, dar ferm, ministrul lor de externe declarând că nu crede că „le datorăm întreaga insulă".
În plus, Groenlanda dispune de cantități substanțiale de petrol offshore, care se potrivesc direcției actuale a administrației Trump de exploatare a combustibililor fosili și, în special, noului motto al actualului mandat „Drill, baby, drill" (Forează, forează!). Au existat unele estimări foarte mari, de peste 110 miliarde de barili, ceea ce ar plasa Groenlanda printre regiunile cu rezerve medii spre mari.
Aproximativ 80% din insulă este acoperită de un strat gros de gheață, dar stratul se retrage ca urmare a schimbărilor climatice, ceea ce face ca zăcămintele să fie mai accesibile. Cu toate acestea, guvernul Groenlandei a blocat exploatarea minieră din grija pentru mediu. Teritoriul danez găzduiește baza spațială Pituffik a armatei americane și a devenit din ce în ce mai important la scară geopolitică, deoarece topirea gheții din Cercul Arctic a deschis noi rute de navigație în Atlanticul de Nord. Acest lucru atrage interesul Rusiei și al Chinei.
Transportul maritim arctic a crescut cu 37% în ultimul deceniu, notează CNN, citând Consiliul Arctic, iar Pasajul de Nord-Vest - o cale maritimă care leagă Atlanticul și Pacificul - trece prin Groenlanda. Astfel, călătoria dintre Europa și Asia devine mult mai scurtă decât prin Canalul Suez.
Deși afirmațiile legate de intenția de obține administrația Groenlandei au creat panică, este posibil să fie o strategie de negociere și o încercare de a arăta puterea și fermitatea conducerii SUA. Poziția ar putea fi una aliniată sloganului de campanie „Make America great again", mai subliniază Radu Puiu.
În ultimii ani, Statele Unite au făcut presiuni asupra Danemarcei pentru a convinge Groenlanda să excludă investițiile chineze. În plus, Zona Arctică a apărut ca o arenă cheie a competiției geopolitice, Rusia și China încercând să își extindă influența economică și militară acolo.
Presiunile pot avea drept scop alertarea guvernului danez și de „a le forța mâna" pentru a majora cheltuielile de apărare a insulei. În egală măsură, ar putea fi și lobby pentru viitoarele solicitări venite din SUA. Deja au fost anunțate majorări ale cheltuielilor de apărare pentru insulă, deși analiștii au declarat că această mișcare era, probabil, în lucru de ceva timp, mai explică analistul XTB România.
Trump face promisiuni și amenințări puternice, ceea ce reprezintă o tactică folosită frecvent în afaceri. În plus, vorbim despre o tactică de negociere bazată pe incertitudine și imprevizibil, cuvinte care nu sunt deloc pe placul investitorilor și piețelor financiare.
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...
-
Președintele pro-rus al Croației a câștigat alegerile
În alegerile desfășurate în weekend, președintele în exercițiu al Croației, Zoran Milanovic, a repurtat o victorie categ ...
-
Primul sondaj în Groenlanda după anunțul de achizitionare al lui Trump - Majoritatea locuitorilor doresc aderarea la SUA
Potrivit unui sondaj realizat de Patriot Polling și publicat duminică, 57,3 % dintre respondenți sunt de acord ca Groenl ...
-
Ce ar fi pățit Trump dacă nu câștiga alegerile. Raport exploziv al procurorului special - practic era terminat!
Procurorul special Jack Smith a publicat marți un raport exploziv de 137 de pagini în care afirmă că Donald Trump ar fi ...
-
Șeful influentului grup rus de analiză Valdai despre declarațiile lui Donald Trump
Analiza lui Timofei BORDACIOV, Director de programe al Clubului rus "Valdai", despre strategia lui Donald Trump:
-
Topirea gheții în regiunea arctică deschide accesul către resurse naturale uriașe: Rusia, China și SUA încep o luptă acerbă pentru a prelua controlul in zonă
Regiunea arctică se confruntă cu schimbări profunde provocate de încălzirea globală, iar topirea gheții deschide accesul ...
-
Mediatorul Orban - Întâlnirea dintre Putin și Trump ar putea avea loc în Ungaria
Președintele ales al SUA Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin s-ar putea întâlni în Ungaria, a declarat jurnaliști ...
-
Ruptură în blocul țărilor post-sovietice! Rusia amenință Armenia: 'Trebuie să facă o alegere!'
Rusia interpretează aspiraţiile europene făcute publice recent de Armenia ca pe o dorinţă a ţării caucaziene de a rupe l ...
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grup ...
-
Elon Musk ar regiza o mare lovitură în Marea Britanie: Mazilirea premierului Keir Starmer
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, ar fi discutat în privat cu aliaţii săi despre posibilitatea de a-l înlătura pe Si ...
-
Donald Trump ia în calcul posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională
Preşedintele ales Donald Trump analizează posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională pentru a pune în apli ...
-
Wall Street Journal: "Trump aduce după el o lume post-europeană"
„Statele Unite se pregătesc pentru o lume post-europeană", după ce Trump „a înțeles că Europa a abdicat de la rolul ei î ...
-
"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după ...
-
Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul într-o măsură mai mare sau mai mică: până la sfârșitul anului 2 ...