Topirea gheții în regiunea arctică deschide accesul către resurse naturale uriașe: Rusia, China și SUA încep o luptă acerbă pentru a prelua controlul in zonă

Regiunea arctică se confruntă cu schimbări profunde provocate de încălzirea globală, iar topirea gheții deschide accesul către resurse naturale uriașe și rute comerciale noi.

Aceste transformări atrag atenția marilor puteri și a națiunilor arctice, care văd în ele o oportunitate de a-și consolida influența regională. Totuși, competiția pentru controlul strategic al acestei zone ar putea escalada într-un nou teren de conflict.

Donald Trump și-a declarat dorința de a îngloba Groenlanda în SUA, argumentând că controlul asupra națiunii „localizate strategic" este crucial „obiectivelor de securitate națională".

Totodată, Groenlanda este o locație cheie pentru „Drumul Mătăsii Polare" al Chinei, un plan de extindere a influenței sale economice în regiune. Companiile chineze sunt interesate de marele zăcământ de pământuri rare „Kvanefjeld", care are depozite vaste de uraniu.

Moscova a calificat remarcile președintelui ales al SUA drept „evoluție dramatică", insistând că Arctica este „o zonă a intereselor noastre naționale, a intereselor noastre strategice".

Odată doar o întindere sălbatică regiunea devine rapid un punct fierbinte pentru manevre geopolitice, în primul rând prin prisma diverselor resurse uriașe ascunse sub gheață.

Calotele glaciare în retragere au scos la iveală vaste depozite de resurse vitale. US Geological Survey estimează că Arctica deține aproximativ 90 de miliarde de barili (aproximativ 15%) din resursele de petrol convenționale ale lumii și aproximativ 40 de miliarde de barili (aproximativ 30%) din resursele convenționale de gaze naturale.

Totodată, regiunea este bogată în pământuri rare necesare pentru producția de tehnologie modernă a bateriilor și a microcipurilor.

Nu în ultimul rând, condițiile arctice sunt ideale pentru captarea energiei regenerabile prin panouri solare și turbine eoliene, în timp ce mările prezintă oportunități de generare a energiei hidroelectrice.

În plus, accesibilitatea unor rute comerciale existente precum Ruta Mării Nordului (NSR) - sau noi rute potențiale, precum Ruta Transpolară (TSR) - ar putea reduce drastic timpul de transport.

Distanța între un port din nord-vestul Europei și Orientul Îndepărtat de-a lungul NSR, de exemplu, este cu aproape 40% mai mică decât ruta tradițională prin Canalul Suez.

Astfel, transportul prin Arctica devine o perspectivă foarte atractivă pentru comerțul global, cu potențiale beneficii economice uriașe.

În timp ce Occidentul se confruntă cu numeroase provocări în a-și afirma interesele în Nordul Înalt, Rusia, care are cea mai lungă coastă arctică, s-a poziționat strategic în fruntea cursei pentru dominația arctică.

Unul dintre domeniile cheie în care Rusia a preluat conducerea este tehnologia spargătoarelor de gheață.

Spărgătoarele de gheață sunt instrumente indispensabile navigării prin apele înghețate ale Arcticii, iar Rusia se mândrește cu cea mai mare și mai avansată flotă din lume.

„Rusia are un avantaj semnificativ [la nivel arctic] având zeci de spărgătoare de gheață active, inclusiv modele cu propulsie nucleară. China își construiește și ea flota", a declarat Nicolas Jouan, analistul la RAND Europe și expert european în securitate.

„Marea Britanie și SUA au unul, respectiv, două spărgătoare de gheață active. Acesta este probabil decalajul de capacitate cheie dintre NATO și concurenții săi în acest moment".

Declarația finală a Summit-ului NATO din 2024 de la Washington doar a menționat regiunea Arctică ca zonă de interes. Rusia a investit fonduri uriașe în dezvoltarea infrastructurii militare în Cercul Arctic din 2014 încoace.

Peste 50 de baze arctice din era sovietică, între care aerodromuri, stații radar, porturi de marfă, rampe de lansare de rachete și șantiere navale, au fost renovate, în timp ce altele - inclusiv zeci de aerodromuri din Peninsula Kola la peste 300 de kilometri de Finlanda - au fost extinse pentru a găzdui forțe însemnate precum bombardiere nucleare și rachete.

O parte din ele au fost adaptate pentru a depozita tehnologia militară de ultimă oră a Moscovei - de pildă, în 2021, la Cosmodromul Plesețk a avut loc lansarea-test a ultimei rachete ucigașe de sateliți a Rusiei, iar în 2022 de aici a fost lansată Sarmat-2, una dintre cele mai temute rachete balistice intercontinentale ale sale.

În plus, arsenalul nuclear al Rusiei este încorporat în Flota Nordică, care are baza în Severomorsk, un oraș din Cercul Arctic.

Rob Clark, un veteran al armatei britanice care în prezent conduce echipa de cercetare în domeniul apărării a centrului de reflecție Civitas, a declarat pentru MailOnline: „Trebuie să devenim conștienți de amenințarea reprezentată de expansiunea Rusiei în Arctica; în timp ce toți ochii sunt ațintiți asupra Ucrainei, Rusia testează submarine nucleare de ultimă generație și rachete hipersonice și își consolidează prezența în regiune.

Însă Rusia nu doar că își îmbunătățește capacitățile tehnologice și militare, ci acționează și pentru a destabiliza operațiunile altor națiuni arctice prin atacuri cibernetice și campanii de dezinformare.

Alaska, Norvegia, Canada și Finlanda au suferit în ultimii trei ani o serie de atacuri cibernetice pe care le atribuie Rusiei. Totodată, teritorii precum Islanda și Groenlanda au raportat o creștere a „traficului suspect de internet" de la invadarea Ucrainei în februarie 2022.

Există, de asemenea, riscul ca Moscova să desfășoare submarine sau submersibile pentru a secționa cablurile subacvatice de fibră optică vitale, provocând daune și perturbări fără precedent infrastructurii, logisticii și comunicațiilor occidentale pe fondul unei escaladări într-un conflict viitor.

În ceea ce privește comerțul și extracția de resurse, Rusia revendică proprietatea și controlul asupra majorității Rutei Mării Nordului, cea mai accesibilă cale de navigație arctică, care ar putea deveni o nouă arteră pentru comerțul internațional.

Ruta se întinde de-a lungul coastei arctice a Rusiei și, prin urmare, face parte din Zona Economică Exclusivă (ZEE) a Rusiei, permițându-i să preia controlul asupra activităților de transport maritim, navigației și exploatării resurselor, în conformitate cu articolul 234 din Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS).

Prin urmare, navele altor țări trebuie să solicite permisiunea de a naviga în aceste ape și ar trebui să plătească eventual taxe pentru a fi ajutate pe drum de către spărgătoarele de gheață rusești.

Este un punct major de dispută pentru multe teritorii, inclusiv Statele Unite, care au susținut - până acum fără succes - că mari părți ale Rutei Mării Nordului ar trebui considerate ape internaționale.

Or, pe fondul relațiilor tensionate cu Occidentul, NSR îi oferă lui Putin o modalitate de a-și expedia resursele naturale și alte exporturi către China, India și alți cumpărători din Est, fără interferențe din partea SUA sau a Europei.

China, care are cea mai mare armată din lume, se descrie ca un „stat din apropierea Arcticii".

În ciuda faptului că nu are niciun drept la suveranitate asupra apelor arctice sau a platformelor continentale, China este clasificată drept „observator" al Consiliului Arctic - grupul de opt state arctice constituit din Canada, Danemarca (prin Groenlanda), Finlanda, Islanda, Norvegia, Rusia, Suedia și Statele Unite.

Dar Beijingul are atât mijloacele, cât și motivația să deveni un jucător major în dezvoltarea Arcticii și cursa pentru a obține acces la resursele naturale și la rutele sale comerciale.

China este în fruntea cercetării asupra permafrostului și a tehnologiei polare, având în vedere că mari porțiuni ale sale - în special platoul tibetan din vest și sud - sunt acoperite de gheață pe tot parcursul anului.

Prin urmare, Beijingul a investit masiv în dezvoltarea infrastructurii menite să reziste la condiții de îngheț și este construiește spărgătoare de gheață pentru a le adăuga flotei sale navale în plină dezvoltare.

Totodată, nu ar fi exclus ca Putin, având în vedere dependența Kremlinului de China, în calitate de partener economic și comercial și aliat politic cheie, să ofere președintelui Xi Jinping acorduri favorabile pentru accesul în regiune.

Influența în Nordul Înalt și accesul la căile navigabile arctice în curs de dezvoltare sunt esențiale pentru Beijing, care în prezent este silit să efectueze cea mai mare parte a comerțului printr-o serie de treceri cheie care nu se află sub controlul său.

O astfel de locație este strâmtoarea Malacca - un punct de trecere strategic mărginit de Indonezia, Malaezia și Singapore, partenere ale SUA.

Într-un interviu, fostul diplomat britanic Arthur Snell, directorul programului de politică externă al Brookings Institution, Bruce Jones, a declarat: „China este foarte dependentă de fluxul de resurse prin căile navigabile critice... în prezent, Statele Unite domină toate punctele de trecere majore spre Marea Chinei de Sud.

„Este o vulnerabilitate uriașă pentru China", a spus el, adăugând că dezvoltarea puterii navale și a fi lider în dezvoltarea arctică, pentru a asigura pasaje comerciale favorabile, se numără printre prioritățile cheie ale Partidului Comunist Chinez.

La fel ca Rusia, China a cumpărat proprietăți imobiliare în țările arctice și, totodată, are o serie de baze de satelit și rețele de antene. Acestea au aparent scopuri de cercetare, dar probabil au o dublă utilizare.

China susține, de asemenea, împreună cu alte țări, că ar trebui să fie implicată în discuții la cel mai înalt nivel cu privire la impactul ecologic al dezvoltării arctice, din cauza potențialelor daune pe care creșterea nivelului mării l-ar putea provoca marilor orașelor de coastă precum Shanghai.

Nicolas Jouan a declarat pentru MailOnline: „Participarea Chinei la Consiliul Arctic în calitate de observator este în sine fair-play, având în vedere prezența multor alte țări ale căror teritorii sunt îndepărtate de Arctica.

„Există totuși o conversație despre ceea ce implică în mod concret acest statut de observator... Parteneriatul dintre Rusia și China poate face pe bună dreptate țările occidentale să se simtă inconfortabil, având în vedere pozițiile asertive ale celor două națiuni cu privire la exploatarea resurselor și militarizarea regiunii.

Deși mai multe puteri mondiale par hotărâte să preia dominația asupra regiunii arctice, în prezent nu există un conflict, și nici măcar o competiție deschisă, în Nordul Înalt

În ciuda faptului că relațiile dintre Est și Vest sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, cooperarea arctică totuși a continuat.

Deși se estimează că status quo-ul se va schimba în următorii ani, pe măsură ce schimbările climatice vor eroda gheața, perspectiva de a valorifica resursele din Arctica devine tangibilă.

În acest sens experții sunt de părere alte națiuni arctice au oportunitatea de colabora, pentru a contrabalansa eficient orice amenințare care ar putea apărea din Est.

„Nu ar trebui să supraestimăm puterea parteneriatului dintre Rusia și China, care se bazează în cele din urmă pe relațiile personale dintre liderii lor respectivi și pe circumstanțele geopolitice", spune analistul Nicolas Jouan.

El a subliniat că Rusia nu e dispusă să renunțe la controlul „atât al Rutei Mării Nordului, cât și, în general, al drepturilor sale percepute asupra arcticii, și nu va vedea cu ochi buni un rol și mai activ al Chinei în regiune".

„Țările vestice ar putea întoarce acest lucru în avantajul lor, prin potențial teren comun cu China privind rutele comerciale și accesul la resurse pentru a provoca Rusia", a conchis el.

Stabilirea guvernării Arcticii este o altă provocare cu care se confruntă toți jucătorii.

Membrii Consiliului Arctic au drepturi suverane asupra teritoriului și asupra ZEE. Dar, în conformitate cu UNCLOS și dreptul internațional, toate porțiunile arctice din afara ZEE sunt clasificate drept ape internaționale sau mare liberă.

O întindere uriașă de teritoriu din jurul Polului Nord - inclusiv o mare parte a Rutei maritime transpolare, care ar putea deveni o viitoare arteră a comerțului global - este, prin urmare, deschisă navigației, pescuitului, explorării resurselor și suvlării libere de către toate părțile, deschizând ușa pentru un conflict potențial violent pentru control și influență în aceste regiuni pe măsură ce devin accesibile navigației.