Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!

Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucraineană și rusă, poate amestecate cu voci care vorbeau limbi regionale precum buryat și cecenă, scrie POLITICO.

Astăzi, trupele de pe ambele părți ale liniei de conflict comunică în spaniolă, nepaleză, hindi, somaleză, sârbă și coreeană. Limbile străine vorbite în tranșeele noroioase sunt doar un semn al faptului că conflictul a căpătat o dimensiune tot mai internațională.

Pe cerul de deasupra câmpului de luptă, o dronă iraniană Shahed ar putea fi interceptată de un sistem american de apărare aeriană, în timp ce, la sol, artileria de fabricație germană trece prin fața obuzelor nord-coreene.

După aproape trei ani, chiar și celor mai perseverenți izolaționiști le-ar fi greu să vândă războiul drept un „conflict regional" între Rusia și Ucraina.

Ceea ce a început în februarie 2022 ca cel mai mare război terestru european de la al Doilea Război Mondial încoace, concurează acum pentru titlul de cel mai global conflict de la Războiul Rece încoace, cu zeci de țări implicate direct sau indirect.

Acest aspect al conflictului i-ar putea pecetlui în cele din urmă soarta, deoarece Ucraina riscă să își piardă cel mai mare susținător odată cu ascensiunea în funcția de președinte a lui Donald Trump în Statele Unite, chiar dacă Rusia atrage tot mai mult sprijin din partea celorlalți inamici ai Washingtonului, în special Coreea de Nord.

„Ultima dată când am văzut așa ceva ar fi fost, probabil, invazia sovietică din Afganistan", a declarat proeminentul istoric al Războiului Rece Serghei Radchenko. „Atunci, mujahedinii au fost susținuți de Occident, dar și de Pakistan, și toată lumea a fost de acord".

În februarie 2022, când Moscova și-a lansat asaltul la scară largă asupra Ucrainei, Kremlinul și propagandiștii săi l-au justificat ca fiind o mișcare necesară și defensivă împotriva NATO.

Părerile diferă cu privire la intenția reală a președintelui rus Vladimir Putin de a ataca așa-numitul Occident colectiv, cu armele în mână. Dar există un consens larg asupra faptului că el se aștepta ca războiul să se încheie în câteva zile - și că, pe bună dreptate, conta pe faptul că Occidentul va răspunde cu o atitudine de condamnare, dar în cea mai mare parte de acceptare, pe care a arătat-o față de precedentele sale acaparări de terenuri în Ucraina, Moldova și Georgia.

„Ar fi fost un conflict local dacă s-ar fi încheiat rapid", a declarat Radchenko. „Dar nu a fost așa".

Ucrainenii au ripostat cu dinți și cu unghii, iar trupele lui Putin au zăbovit suficient de mult pentru ca Occidentul să trezească atenția. Europa se temea că propria sa securitate este în pericol; SUA aveau o imagine de susținut ca susținător al democrației și al securității europene. În câteva zile, armele și informațiile occidentale au început să curgă, ajutând ucrainenii să respingă înaintarea rusă și internaționalizând conflictul.

Cu timpul, pe măsură ce atât Ucraina, cât și Rusia s-au văzut constrânse de foamea de obuze și de trupele suprasolicitate, această dimensiune internațională a devenit mai vizibilă și mai importantă.

Astăzi, ambele țări se bazează pe ajutor extern: Ucraina, pentru a rămâne în picioare; Rusia, pentru a-și menține dominația pe cer și la sol, minimizând în același timp efectele războiului asupra propriei populații.

În timp ce au făcut presiuni asupra lumii pentru mai multe resurse, ambele părți au formulat mari pretenții ideologice. Ucraina spune că luptă pentru „democrație"; Rusia spune că duce o cruciadă împotriva a ceea ce ea numește hegemonia americană și „Occidentul colectiv".

Vânzarea de către Moscova a unei „ordini mondiale multipolare", oricât de vag definită ar fi, a fost suficient de convingătoare pentru ca Iranul să îi furnizeze drone Shahed, iar Coreea de Nord să îi trimită rachete balistice, milioane de obuze și, mai recent, mii de trupe.

Așa-numitul Sud Global, de asemenea, a înclinat spre Putin sub umbrela BRICS, un club de țări care, în ciuda diferențelor lor puternice, au găsit un teren comun în ranchiuna lor comună față de un sistem care le-a marginalizat din instituții-cheie precum Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

Cel mai important colac de salvare al Moscovei este China, care a jucat un rol crucial în susținerea economiei ruse în fața sancțiunilor occidentale, oferind o piață pentru petrolul și îngrășămintele sale și, în același timp, oferindu-i acces la tehnologia atât de necesară.

"India și alții pot face comerț cu Rusia și acest lucru este semnificativ. Dar nimic nu se apropie de ceea ce aduce China", a declarat Alexander Gabuev, director al Centrului Carnegie Rusia Eurasia.

În mod separat, Rusia a continuat și și-a extins practica seculară a războiului hibrid, provocând probleme și lărgind clivajele existente în străinătate.

Cu toate acestea, spre deosebire de perioada Războiului Rece, nu există conflicte prin procură în care Moscova să poată ataca NATO. Așa că „Rusia încearcă să caute instrumente pentru a riposta", în alte moduri, a declarat Gabuev. „Să impună costuri, să provoace durere, să se răzbune".

Aceasta a inclus interferența cu alegerile, provocarea de incendii și alte acte de sabotaj, precum și furnizarea de sprijin pentru diverși actori și grupuri anti-occidentale; de la finanțarea unui oligarh pro-rus care intenționează să deraieze cursul pro-UE al Moldovei, până la furnizarea de date către Houthis din Yemen pentru a-i ajuta să atace navele occidentale din Marea Roșie.

Între timp, adversarii Rusiei nu au stat pe loc.

Discursul Kievului, televizat de președintele Volodimir Zelenski, i-a adus Europei și Statelor Unite ajutoare în valoare de peste 220 de miliarde de dolari: De la obuze de artilerie howitzer la începutul războiului, la avioane de luptă F-16 și rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS astăzi.

Într-un avertisment geopolitic atât de clar pentru Moscova pe cât este în stare să îl dea Bruxelles-ul, Uniunea Europeană a avansat candidaturile Ucrainei, Moldovei și Georgiei de a adera la bloc.

Fără ajutorul occidental, războiul nu ar fi supraviețuit primului său an și s-ar fi încheiat cu o „înfrângere zdrobitoare" pentru Ucraina, a declarat Gabuev.

Dar Occidentul a rămas, de asemenea, în anumite limite, alegând o strategie de incrementalism prudent în locul escaladării. Spre marea frustrare a Kievului, livrările de arme au venit în etape și cu reguli.

Timp de aproape trei ani, liderii din SUA și Europa au rămas surzi la rugămințile tot mai disperate ale Kievului de a obține permisiunea de a utiliza arme cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte din Rusia.

Pe de altă parte, în ciuda amenințărilor frecvente din partea Moscovei că ar putea arunca în aer un oraș occidental, butonul roșu pare să fie în afara limitelor. Și, în pofida alarmelor țărilor de pe flancul estic al Europei cu privire la o invazie rusă iminentă, trupele Moscovei s-au ținut departe de teritoriul NATO.

China, de asemenea, a respectat unele dintre liniile roșii ale Occidentului, asigurându-se că nu încalcă în mod direct sancțiunile occidentale (deși o face în mod indirect) și, pentru moment, nu furnizează Rusiei arme letale (deși a livrat piese individuale și, conform unor rapoarte recente, este suspectată că ar livra drone).

De ambele părți, trupele străine pe teren păreau a fi excluse. Deși unele voci, în special președintele francez Emmanuel Macron, au evocat posibilitatea de a trimite trupe occidentale la sol, ideea nu a trecut niciodată dincolo de o propunere respinsă rapid.

Asta nu înseamnă că aceste linii roșii nu au fost testate. Ucraina a invadat regiunea Kursk din Rusia și a folosit arme occidentale pentru a lovi ținte rusești, cum ar fi Flota Mării Negre. Trupe nord-coreene au călătorit în Rusia. Iar președintele demisionar al SUA, Joe Biden, a aprobat în cele din urmă utilizarea de către Ucraina a armelor cu rază lungă de acțiune ATACMS împotriva țintelor de pe teritoriul Rusiei.

Cu toate acestea, problema conflictelor internaționalizate - așa cum a descoperit Ucraina - este că finanțatorii externi pot fi capricioși, iar angajamentul lor poate fi la fel de profund ca următoarea campanie electorală.

Spre sfârșitul anului 2024, apetitul pentru susținerea unei victorii ucrainene - definită ca o revenire la frontierele Ucrainei din 1991 - a scăzut la Washington și Bruxelles.

Chiar înainte de victoria lui Trump, ideea că izolarea sub forma unui acord care ar îngheța conflictul și ar implica cedarea de teritorii de către Ucraina pare să fi trecut de la tabu la lodestar.

„A fost clar de la început că, dacă Ucraina nu câștigă suficient de repede, America se va retrage", a declarat Nina Khrushcheva, profesor de afaceri internaționale la New School din New York și strănepoata liderului sovietic Nikita Khrushchev.

„Toate acestea au fost văzute de la început ca un serial de la Hollywood", a spus ea. Inițial, a adăugat ea, finanțatorii Ucrainei au crezut că se va termina după un singur sezon. Dar apoi a urmat un altul.

„Și acum există un al treilea, și astfel, desigur, atenția a dispărut", a spus ea. „Nu ne dorim o a patra serie, dar se va întâmpla".

Radchenko, istoricul, este mai iertător.

„Pentru Statele Unite, evitarea unui război nuclear cu Rusia a fost întotdeauna prioritatea nr. 1 în acest conflict. A doua este să ajutăm Ucraina să câștige", a declarat Radchenko, adăugând: «Aceste două obiective concurente trebuie cumva reconciliate».

Apoi, există faptul că susținătorii Ucrainei, spre deosebire de cei ai Rusiei, trebuie să facă față opiniei publice. Un sondaj realizat în iulie de Pew Research Center a arătat că americanii erau împărțiți în mod egal în ceea ce privește responsabilitatea țării lor de a ajuta Ucraina.

În timp ce conflictul se îndreaptă spre începutul celui de-al patrulea an al său, niciuna dintre părți nu primește tot ajutorul pe care și-l dorește. Între timp, conflictul seamănă mai mult cu un război de uzură din Primul Război Mondial decât cu un al Treilea Război Mondial high-tech.

„Ar fi logic să vedem mii de iranieni și o armată compactă de chinezi luptând [pentru Rusia] în Ucraina chiar acum", scria în octombrie gânditorul ultranaționalist rus Alexander Dugin, considerat unul dintre ideologii războiului din Ucraina.

„Este logic ca cei care sunt împotriva hegemoniei occidentale și în favoarea unei lumi multipolare să sprijine Rusia cu acțiuni. Iar Rusia îi va sprijini apoi în propriile lor războaie anti-imperialiste".

Până în prezent, visul halucinant al Rusiei privind solidaritatea globală nu a produs nimic mai mult decât fum. Se estimează că Rusia pierde aproximativ 30 000 de soldați pe lună și recrutează la fel de mulți pentru a-i înlocui. Coreea de Nord (pentru moment) nu furnizează suficiente trupe pentru a face o diferență semnificativă.

Kievul este într-o situație și mai dificilă. Îndoielile cu privire la profunzimea sprijinului occidental cresc exact în momentul în care ucrainenii se confruntă cu o nouă iarnă, slăbiți de un moral scăzut și suferind un deficit în aproape toate domeniile. Potrivit unei estimări a Pentagonului, țara are suficiente trupe pentru a rezista încă șase până la douăsprezece luni înainte de a avea probleme serioase.

Având în vedere că atât Rusia, cât și Ucraina se luptă să mobilizeze suficienți oameni proprii, cele două părți au folosit ca triaj mii de străini, majoritatea din țări sărace, pentru a se alătura luptei lor.

Pe lângă trupele furnizate de Phenian, Moscova a recrutat luptători din Cuba, India, Nepal, Siria, Serbia, Republica Centrafricană și Libia, promițându-le salarii generoase și cetățenia rusă (un angajament care nu este întotdeauna respectat, potrivit unora care s-au înrolat).

Între timp, Ucraina, pe lângă stimulentele financiare, le oferă străinilor șansa de a fi de partea bună a istoriei.

„Împreună l-am învins pe Hitler și îl vom învinge și pe Putin", a scris ministrul de externe de atunci al țării, Dmytro Kuleba, pe platforma social media X în 2022.

Acest lucru a condus la o situație în care, la mai bine de trei decenii de la prăbușirea Uniunii Sovietice și de la presupusul „sfârșit al istoriei", columbienii se luptă cu cubanezii, suferind răni provocate de șrapnel și murind, la mii de kilometri distanță de casă.

„Noi luptăm pentru libertate, în timp ce latino-americanii de pe partea cealaltă apără un regim opresiv de opresiune", a declarat Jhoe Manuel Almanza Chica, un columbian înrolat în Brigada 241 a armatei ucrainene.

El a spus că nu există o cauză mai nobilă pentru care să mori decât libertatea. „Dar dacă rămân în viață, vreau să le pot spune copiilor mei că am făcut parte din istorie".

În cele din urmă, au spus analiștii, rezultatul războiului va depinde probabil de deciziile principalilor susținători ai combatanților: NATO și China.

„Dacă retragi sprijinul NATO pentru Ucraina, nu va mai exista Ucraina", a spus Gabuev. „Dar dacă retragi sprijinul chinez din efortul de război al Rusiei, vei forța Moscova să își limiteze apetitul și să își diminueze speranțele că timpul este de partea ei."

În acest moment, China pare să fie principalul beneficiar al conflictului, a declarat Gabuev. Războiul a distras atenția Washingtonului și a ajutat Beijingul să își întărească influența asupra Rusiei - un partener slăbit, dar de încredere sub conducerea lui Putin.

Cu toate acestea, situația s-ar putea schimba dacă implicarea Coreei de Nord în conflict face ca acesta să se extindă în Indo-Pacific, pe care Beijingul îl consideră curtea sa din spate, prin atragerea Coreei de Sud și, posibil, a NATO.

Alți factori ar putea înclina balanța; în SUA, un Trump imprevizibil. În Orientul Mijlociu, conflictul Iranului cu Israelul. În Europa, o creștere a popularității partidelor de extremă dreaptă, dintre care unele sunt sceptice în ceea ce privește ajutorarea Ucrainei.

Între timp, există întotdeauna riscul unei noi escaladări, a spus Radchenko. „Atât timp cât războiul continuă, există pericolul ca altcineva să se alăture luptei".