Joe Biden ar putea să fie pus sub acuzare. Presedintele SUA s-a imbogatit pe sine cat si familia prin operatiuni ilegale
Postat la: 19.08.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Republicanii din Camera Reprezentanţilor a SUA au publicat luni un raport care susţine că preşedintele democrat Joe Biden a comis infracţiuni pasibile de o punere sub acuzare, dar nu era clar dacă vor insista pentru un vot în favoarea unei proceduri de impeachment, în urma anchetei pe care Casa Albă a respins-o ca fiind motivată politic.
Un raport de 291 de pagini întocmit de trei comisii ale Camerei Reprezentanţilor susţine că Joe Biden a recurs la o schemă de trafic de influenţă pentru a se îmbogăţi pe sine şi pe membrii familiei sale prin afaceri în străinătate începând din 2014, când Biden era vicepreşedinte. „Comisiile prezintă aceste informaţii Camerei Reprezentanţilor pentru evaluare şi luarea în considerare a următoarelor etape adecvate", se arată în raport.
Nu este clar dacă preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, va programa un vot pentru destituirea lui Biden în săptămânile premergătoare alegerilor din 5 noiembrie, în care republicanul Donald Trump are de dat o luptă strânsă cu vicepreşedintele Kamala Harris pentru câştigarea Casei Albe. Johnson, într-o declaraţie, a lăudat activitatea comisiilor şi a afirmat că republicanii din Camera Reprezentanţilor „încurajează toţi americanii să citească acest raport".
Chiar dacă Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, ar adopta o astfel de măsură, ar fi puţin probabil ca aceasta să îl înlăture pe Biden din funcţie, având în vedere că preşedintele ar trebui să fie condamnat de Senat cu două treimi din voturi, în condiţiile în care camera superioară a Congresului este controlată cu 51 la 49 de voturi de propriul său Partid Democrat. Biden, care a renunţat să mai candideze pentru realegere luna trecută, urmează să părăsească funcţia atunci când succesorul său va depune jurământul, la 20 ianuarie 2025.
Democraţii au denigrat efortul ca fiind o răzbunare pentru Trump, care a fost pus sub acuzare de două ori de o Cameră controlată de democraţi şi achitat de fiecare dată de Senat. Prima punere sub acuzare a susţinut că Trump a făcut presiuni asupra preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a ajuta la defăimarea lui Biden în schimbul ajutorului american. Acum, anchetatorii Camerei Reprezentanţilor spun că Biden şi-a folosit influenţa pentru a avantaja afacerile fiului său, Hunter Biden, cu parteneri din Ucraina, China, Rusia şi alte ţări.
Hunter Biden a fost condamnat pentru că a minţit în legătură cu consumul său de droguri pentru a-şi cumpăra ilegal o armă şi aşteaptă să fie judecat pentru evaziune fiscală, inclusiv pentru o acuzaţie că a acceptat plăţi de la un om de afaceri român (Gabriel Popoviciu - n.r.) care a încercat să influenţeze agenţiile guvernamentale americane în legătură cu o anchetă penală care îl viza în România.
Ancheta de punere sub acuzare a lui Biden, pe care congresmenii au autorizat-o oficial în decembrie anul trecut şi care a fost desfăşurată de Comisia de supraveghere, Comisia juridică şi Comisia de procedură ale Camerei Reprezentanţilor, a fost criticată de membri ai ambelor partide pentru că nu a reuşit să producă dovezi concrete privind comiterea de infracţiuni de către Joe Biden.
-
Rareș Bogdan îi dă la temelie lui Olaf Scholz după suspendarea Schengen in Germania
Rareș Bogdan, șeful delegației române din Grupul PPE din Parlamentul European, critică decizia cancelarului german Olaf ...
-
Franța oferă un homosexual declarat pentru funcția de comisar european. Ursula a cerut o femeie. Macron: "Îndeplineşte toate criteriile cerute!"
Comisarul european Thierry Breton a demisionat, luni, acuzând-o pe Ursula von der Leyen că a făcut presiuni asupra Franț ...
-
Politico: Americanii și britanicii se tem că Ucraina va fi învinsă in această iarnă
Riscul înfrângerii Ucrainei în această iarnă a forțat Statele Unite și Marea Britanie să reconsidere condițiile de utili ...
-
Răspunsul lui Putin la rachetele cu rază lungă ale Ucrainei ar putea include un test nuclear
Opţiunile lui Vladimir Putin de a riposta dacă Occidentul permite Ucrainei să folosească rachetele sale cu rază lungă de ...
-
Imagini alarmante din Coreea de Nord: centrifugele care produc combustibil pentru bombele nucleare sunt prezentate oficial lumii
Coreea de Nord a publicat, vineri, pentru prima dată, fotografii care arată centrifuge care produc combustibil pentru bo ...
-
Din aprilie 2025, cetățenii din UE vor avea nevoie de vize pentru a intra în Marea Britanie
Călătoriile pentru turism în Regatul Unit vor fi din ce în ce mai asemănătoare cu a merge în Statele Unite, începând de ...
-
Secretul lui Polichinelle: CIA și MI6 au planificat Operațiunea Kurk din Ucraina
Fostul președinte american, Donald Trump, a repetat în timpul dezbaterii live cu vicepreședinta Kamala Harris: „Când voi ...
-
Putin anunță un nou pol mondial de putere - Câte țări vor să se alăture BRICS
Un nou pol de putere se va opune Occidentului, în viziunea Kremlinului care anunță o extinderea majoră a BRICS. Vladimir ...
-
WSJ: Occidentul forțează Ucraina să-și stabilească obiective realiste pentru a pune capăt războiului
Pe măsură ce Rusia avansează pe front, oficialii occidentali vor ca Ucraina să prezinte obiective realiste de război, in ...
-
Viaetnam: numărul morților din cauza taifunului Yagi crește la 58, în timp ce 40 de persoane rămân date dispărute
Dintre victime, 12 persoane au murit din cauza furtunii; 72 de la alunecări de teren și viituri rapide; 6 din apelor mar ...
-
Donald Trump spune că a fost "cea mai bună dezbatere" a lui, dar lasă de înțeles că nu va mai exista o alta cu Kamala Harris
Donald Trump şi-a făcut o apariţie surpriză, marţi seară, în sala amenajată pentru presă la centrul din Philadelphia und ...
-
Cine a câștigat dezbaterea Donald Trump - Kamala Harris, potrivit presei americane
La câteva ore după încheierea dezbaterii dintre Donald Trump și Kamala Harris de marți, 10 septembrie, cu câteva săptămâ ...
-
Atacurile dezbaterii Trump-Harris pe cele mai fierbinți teme din SUA: „Israelul va dispărea sub marxista Harris care îl urăște" / "Liderii mondiali râd de Trump, manipulat de dictatori"
upă ce Kamala Harris a afirmat că Israelul are dreptul de a se apăra împotriva terorismului, deplângând în acelaşi timp ...
-
CNN: Armata ucraineană, cu moralul la pământ: S-a ajuns în situația ca prima dezertare să nu fie pedepsită
Doi ani și jumătate de ofensivă dură a Rusiei au decimat multe unități ucrainene. Întăririle sunt puține și rare, lăsând ...
-
Reuters: Administraţia Biden a trimis Congresului un raport clasificat despre strategia sa în legătură cu războiul din Ucraina
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a trimis Congresului un raport clasificat cu privire la strategia sa pent ...
-
Directorul CIA zugrăvește un tablou sumbru: "Asta este cea mai mare amenințare!"
In cursul uneia dintre rarele sale apariții publice alături de omologul său britanic, directorul CIA, William J. Burns, ...
-
Uniunea Europeană își contrazice propriile obiective: Industria care va fi scutită, deși este un mare poluator
Ţările Uniunii Europene iau în considerare amânarea cu 20 de ani a introducerii taxelor la nivelul UE asupra carburanţil ...
-
Ceva uriaș se pregătește în China: Giganții mondiali retrag miliarde de dolari într-un ritm record
Tot mai multe companii aleg să retragă miliarde de dolari din China, în contextul economic tot mai volatil. Sectorul imo ...
-
Consulul chinez la New York, expulzat din SUA. Ce spune guvernatoarea Kathy Hochul despre relația cu asistenta sa Linda Sun, acuzată de spionaj
Consulul general al Chinei la New York a fost expulzat, a anunţat miercuri CNN, măsura intervenind după ce o fostă consi ...
-
Documente Top-secret: Planurile Rusiei pentru a-și asigura componente militare necesare invaziei din Ucraina
Ministerul rus al industriei și comerțului, care supraveghează producția industriei militare a Rusiei pentru a sprijini ...
-
Măcel în Coreea de Nord: Zeci de oficiali executați după inundațiile devastatoare de la sfârșitul lui iulie
Coreea de Nord a executat mai mulţi oficiali guvernamentali după ce inundaţiile extinse de la sfârşitul lunii iulie au u ...
-
Turcia isi ia adio de la UE si a facut cerere oficială să se alăture BRICS+ cu consecinte devastatoare pentru NATO, Orientul Mijlociu si zona Mării Negre
Plictisită să tot fie trimisă la plimbare de o Europă decadentă, Turcia a înaintat o cerere oficială pentru a adera la B ...
-
"Nu cred că vom face parte din Uniunea Europeană în 2028" spune preşedintele sârb Aleksandr Vucic
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că este puţin probabil ca ţara sa să adere la Uniunea Europea ...
-
Ajutorul occidental promis Ucrainei în 2023 va ajunge în 2027, spune un ministru al unui stat NATO
Ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis a declarat că ajutorul occidental ajunge în Ucraina prea încet, în ...
-
Donald Trump despre incursiunea Kievului la Kursk: "Vom ajunge în cel de-al treilea război mondial!"
Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, a sugerat că operațiunea Ucrainei în regiunea Kursk din Rusia ar ...
-
Incident în campania lui Trump - Doi membri ai echipei s-au bătut cu un oficial al unui cimitir
Doi membri ai staff-ului de campanie al candidatului republican la preşedinţie Donald Trump au avut o „altercaţie verbal ...
-
Ursula e obsedata de misoginismul woke: O comisie UE formată și condusă de bărbaţi care o sfidează. Soarta Europei nu mai contează!
Mai multe ţări ignoră rugămintea Ursulei von der Leyen şi nu numesc aproape deloc femei pentru a face parte din Comisia ...
-
Israelul a lansat un atac masiv asupra sudului Libanului. Situaţie de urgenţă declarată în pentru următoarele 48 de ore. Aeroportul din Tel Aviv închis
Israelul a lansat duminică dimineaţa un atac preventiv asupra Hezbollah în Liban, a declarat purtătorul de cuvânt al For ...
-
Viktor Orban nu s-a mai abținut după Jocurile Olimpice: Vor răsturna lumea unde femeia e femeie!
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a calificat performanţele sportivilor olimpici din Ungaria, inclusiv cele şase medalii ...
-
Declarație teribilă a ex-șefului CIA, care a ordonat uciderea lui Bin Laden: Avertisment înfricoșător despre Trump și Putin
În timpul Convenției Naționale Democrate de la Chicago, Statele Unite, unde Kamala Harris a acceptat nominalizarea parti ...