Franţa legalizează eutanasia, după ce a introdus dreptul la avort în Constituție. "Un ajutor pentru a muri"
Postat la: 11.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat duminică, 10 martie, că un proiect de lege ce deschide calea spre "un ajutor pentru a muri", în "condiţii stricte", va fi prezentat în aprilie Consiliului de miniştri, în vederea unei prime lecturi în luna mai în Adunarea Naţională.
Pacienţii majori, "capabili de un discernământ deplin şi complet", loviţi de o "maladie incurabilă" cu "prognostic vital angajat pe termen scurt şi mediu" şi care au suferinţe "refractare" (care nu pot fi atenuate) vor putea "cere să poată fi ajutaţi să moară", a spus şeful statului francez pentru publicaţiile La Croix şi Liberation. Minorii şi pacienţii care suferă de boli psihiatrice sau neuro-degenerative care le alterează discernământul, precum Alzheimer, vor fi excluşi de la această posibilitate.
În cazul unui aviz favorabil din partea unei echipe medicale, persoanei îi va fi prescrisă o substanţă letală, pe care aceasta va putea să şi-o administreze singură sau cu ajutorul unei terţe persoane dacă ea "nu este în măsură să reuşească fizic acest lucru". Chiar dacă această acţiune poate părea o formă de sinucidere asistată, preşedintele francez a declarat că el doreşte evitarea acestui termen sau a celui de eutanasie, dezbaterea asupra acestui subiect fiind una aprinsă în Franţa.
Legea actuală, supranumită Claeys-Leonetti, a cărei cea mai recentă revizuire datează din 2016, permite o "sedare profundă şi continuă" pentru bolnavii cu prognostic vital angajat pe termen scurt şi cu suferinţe ce nu pot fi atentuate, însă nu autorizează nici sinuciderea asistată, nici eutanasia.
Preşedintele francez a anunţat de asemenea o întărire a îngrijirilor paliative. În termen de zece ani, "vom investi cu un miliard de euro mai mult în aceasta", peste cele 1,6 miliarde dedicate în prezent îngrijirilor, a precizat el. Franța este și prima țară care a înscris dreptul la avort în Constituția sa. Schimbarea legii din 2016 asupra sfârşitului vieţii era o promisiune de campanie a lui Emmanuel Macron, însă, după ce a creat o "convenţie cetăţenească" asupra acestui subiect, preşedintele a amânat de mai multe ori luarea unei decizii.
Şeful statului francez, care preconizează de mai multă vreme să modifice legislaţia franceză asupra acestui subiect sensibil, spune că şi-a scris personal propriile "directive anticipate" asupra îngrijirilor pe care doreşte, sau nu, să le primească la sfârşitul vieţii. În mai multe state ale Europei, legislaţia autorizează eutanasia şi/sau sinuciderea asistată. Belgia este, alături de Olanda, una dintre primele ţări europene care au autorizat eutanasia, în urmă cu 20 de ani.
În Spania, o lege ce legalizează ajutorul pentru încheierea vieţii, intrată în vigoare în iunie 2021, permite eutanasia şi sinuciderea medicală asistată, în timp ce în Elveţia există diferite forme de asistare a decesului. Recent, Parlamentul francez, reunit luni la Versailles, a votat în favoarea înscrierii în Constituţie a întreruperii voluntare a sarcinii, ceea ce face ca Franţa să devină prima ţară din lume care înscrie oficial în Constituţie dreptul la avort.
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plăti ...
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele ruseș ...
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, ...
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...
-
Președintele pro-rus al Croației a câștigat alegerile
În alegerile desfășurate în weekend, președintele în exercițiu al Croației, Zoran Milanovic, a repurtat o victorie categ ...
-
Primul sondaj în Groenlanda după anunțul de achizitionare al lui Trump - Majoritatea locuitorilor doresc aderarea la SUA
Potrivit unui sondaj realizat de Patriot Polling și publicat duminică, 57,3 % dintre respondenți sunt de acord ca Groenl ...
-
Ce ar fi pățit Trump dacă nu câștiga alegerile. Raport exploziv al procurorului special - practic era terminat!
Procurorul special Jack Smith a publicat marți un raport exploziv de 137 de pagini în care afirmă că Donald Trump ar fi ...
-
Șeful influentului grup rus de analiză Valdai despre declarațiile lui Donald Trump
Analiza lui Timofei BORDACIOV, Director de programe al Clubului rus "Valdai", despre strategia lui Donald Trump:
-
Topirea gheții în regiunea arctică deschide accesul către resurse naturale uriașe: Rusia, China și SUA încep o luptă acerbă pentru a prelua controlul in zonă
Regiunea arctică se confruntă cu schimbări profunde provocate de încălzirea globală, iar topirea gheții deschide accesul ...
-
Mediatorul Orban - Întâlnirea dintre Putin și Trump ar putea avea loc în Ungaria
Președintele ales al SUA Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin s-ar putea întâlni în Ungaria, a declarat jurnaliști ...
-
Ruptură în blocul țărilor post-sovietice! Rusia amenință Armenia: 'Trebuie să facă o alegere!'
Rusia interpretează aspiraţiile europene făcute publice recent de Armenia ca pe o dorinţă a ţării caucaziene de a rupe l ...