Șeful OMS: "Un copil este omorât la fiecare 10 minute în Fâșia Gaza"

Postat la: 11.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Șeful OMS:

Un copil este ucis la fiecare 10 minute în Gaza, a declarat directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, în fața Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. „Nimeni nu este în siguranță", a adăugat acesta.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus că jumătate din cele 36 de spitale din Gaza și două treimi din centrele de asistență medicală primară nu funcționează. Cele care au rămas deschise sunt copleșite de cereri, iar sistemul de sănătate este „în genunchi", a explicat șeful OMS.

„În medie, un copil este ucis la fiecare 10 minute în Gaza", a mai spus Tedros. De la începutul conflictului, OMS a verificat peste 250 de atacuri asupra unităților medicale în Gaza și Cisiordania, în timp ce în Israel au avut loc 25 de astfel atacuri, a precizat liderul OMS.

Israelul spune că Hamas ascunde arme în tuneluri sub spitale, acuzații pe care Hamas le neagă. Consiliul de Securitate a ținut un moment de reculegere la începutul reuniunii pentru a comemora civilii uciși în Israel și în Gaza.

 

loading...
PUTETI CITI SI...