E pe cale sa izbunceasca un razboi la capatul pamântului: China a înconjurat militar Taiwanul. Ce urmeaza?
Postat la: 28.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Taiwanul a anunţat că China a desfăşurat încă o dată avioane şi nave de război în jurul insulei, pentru a efectua patrule de luptă, informează BBC. Ministerul taiwanez al Apărării a detectat mai multe avioane de vânătoare chineze şi drone în numai câteva ore.
Patrulele chineze au loc după ce Statele Unite au aprobat o vânzare de sisteme de rachete şi sisteme de radar către Taiwan, contract în valoare de peste 2 miliarde de dolari. China, care consideră Taiwanul ca făcând parte din teritoriul său, a îndemnat SUA să înceteze să mai livreze arme Taiwanului, informează BBC.
Vânzarea, care mai trebuie validată de Congres, include diverse sisteme antiaeriene, printre care NASAMS şi 123 de rachete, potrivit agenţiei americane responsabilă cu vânzarea echipamentelor militare în străinătate. Această tranzacţie se ridică la 1,16 miliarde de dolari, relatează Agerpres.
O altă vânzare anunţată vineri se referă la sisteme radar pentru o sumă totală de 828 de milioane de dolari. Echipamentul va fi preluat direct din stocurile US Air Force.
Beijingul declară că această operațiune „încalcă grav suveranitatea şi interesele de securitate ale Chinei, dăunează grav relaţiilor sino-americane şi pune în pericol pacea şi stabilitatea" în Strâmtori, și că ar putea lua „toate măsurile necesare pentru a apăra ferm suveranitatea naţională, securitatea şi integritatea teritorială", a afirmat Ministerul chinez de Externe.
Ministerul taiwanez al Apărării şi-a exprimat sâmbătă „recunoştinţa sinceră" pentru această vânzare, care va ajuta armata „să continue să îşi îmbunătăţească capacitatea de apărare şi să menţină împreună pacea şi stabilitatea în Strâmtoare".
Statele Unite nu recunosc Taiwanul ca stat şi consideră Republica Populară Chineză singurul guvern legitim, dar cu toate acestea oferă Taipeiului un ajutor militar important, punctează sursa citată. Beijingul se opune regulat sprijinului american adus Taiwanului şi acuză Washingtonul că se amestecă în treburile sale.
China continentală consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez, în 1949. Ea spune că favorizează o "reunificare paşnică" cu insula, guvernată de un sistem democratic. Dar nu a renunţat niciodată la utilizarea forţei militare şi trimite în mod regulat nave de război şi avioane de luptă în jurul teritoriului.
La mijlocul lunii octombrie, Taiwanul a detectat un număr record de 153 de avioane chineze într-o singură zi lângă insulă, la sfârşitul unei zile de manevre militare chineze. Cu o lună mai devreme, Beijingul a sancţionat companii americane din domeniul apărării, drept represalii la aprobarea de către Washington a vânzării de echipamente militare către Taiwan.
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...
-
Președintele pro-rus al Croației a câștigat alegerile
În alegerile desfășurate în weekend, președintele în exercițiu al Croației, Zoran Milanovic, a repurtat o victorie categ ...
-
Primul sondaj în Groenlanda după anunțul de achizitionare al lui Trump - Majoritatea locuitorilor doresc aderarea la SUA
Potrivit unui sondaj realizat de Patriot Polling și publicat duminică, 57,3 % dintre respondenți sunt de acord ca Groenl ...
-
Ce ar fi pățit Trump dacă nu câștiga alegerile. Raport exploziv al procurorului special - practic era terminat!
Procurorul special Jack Smith a publicat marți un raport exploziv de 137 de pagini în care afirmă că Donald Trump ar fi ...
-
Șeful influentului grup rus de analiză Valdai despre declarațiile lui Donald Trump
Analiza lui Timofei BORDACIOV, Director de programe al Clubului rus "Valdai", despre strategia lui Donald Trump:
-
Topirea gheții în regiunea arctică deschide accesul către resurse naturale uriașe: Rusia, China și SUA încep o luptă acerbă pentru a prelua controlul in zonă
Regiunea arctică se confruntă cu schimbări profunde provocate de încălzirea globală, iar topirea gheții deschide accesul ...
-
Mediatorul Orban - Întâlnirea dintre Putin și Trump ar putea avea loc în Ungaria
Președintele ales al SUA Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin s-ar putea întâlni în Ungaria, a declarat jurnaliști ...
-
Ruptură în blocul țărilor post-sovietice! Rusia amenință Armenia: 'Trebuie să facă o alegere!'
Rusia interpretează aspiraţiile europene făcute publice recent de Armenia ca pe o dorinţă a ţării caucaziene de a rupe l ...
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grup ...
-
Elon Musk ar regiza o mare lovitură în Marea Britanie: Mazilirea premierului Keir Starmer
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, ar fi discutat în privat cu aliaţii săi despre posibilitatea de a-l înlătura pe Si ...
-
Donald Trump ia în calcul posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională
Preşedintele ales Donald Trump analizează posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională pentru a pune în apli ...