Analiză Foreign Policy: Era unui „Schengen militar" a sosit
Postat la: 05.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
La sfârșitul lunii ianuarie, Germania, Țările de Jos și Polonia au semnat un acord pentru a crea un coridor de transport militar între ele, dând un impuls necesar obiectivului mult discutat, dar rar urmărit, de îmbunătățire a mobilității militare în întreaga Europă.
Siemtje Möller, secretarul de stat parlamentar în cadrul Ministerului Federal al Apărării din Germania, a declarat că acest coridor face ca mobilitatea militară „să se îndrepte către un adevărat Schengen militar". Nu este prima dată când factorii de decizie europeni au prezentat ideea de a adapta circulația existentă fără viză a persoanelor și a mărfurilor în zona Schengen la circulația trupelor și a echipamentelor militare în toată Europa. Dar acum ideea capătă amploare.
Ideea unui Schengen militar a apărut pentru prima dată după anexarea Crimeii de către Rusia. La zece ani de la anexarea Crimeii de către Rusia și la doi ani de la invazia rusă în curs de desfășurare în Ucraina, Europa își dă seama că e bine să se pregătească pentru eventualitatea în care președintele rus Vladimir Putin ar decide să-și folosească armata și mai departe spre vest. Oficialii militari europeni analizează lecțiile învățate în timpul Războiului Rece - printre acestea se numără lecțiile specifice despre mobilitatea militară.
Cu toate acestea, mai mulți experți, diplomați și surse militare au declarat pentru FP că progresul este mult mai lent decât s-a dorit. „Liberalizarea regulilor este aprobată de toată lumea", a declarat Tomasz Szatkowski, reprezentantul permanent al Poloniei la NATO, pentru Foreign Policy. „Dar problema este că vorbim despre asta din 2015." Europa a recunoscut că tensiunile din perioada Războiului Rece ar putea reveni și că țările europene au „un drum lung de parcurs" pentru a transporta efectiv personalul și materialele.
Tranzitul oricărui element care ține de o misiune militară în Europa este plin de obstacole, de la obstacole birocratice, la lacunele de infrastructură, care pot cauza întârzieri decisive. Urmas Paet, europarlamentar din statul baltic Estonia și vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Externe, a evaluat mobilitatea militară la trei din 10 și a spus că în prezent poate dura „săptămâni sau oricum mai mult de o săptămână" pentru a trimite provizii în statele baltice.
Birocrația e împovărătoare. O serie de aprobări trebuie să fie obținute de la diferite ministere din diferite țări și, uneori, din diferite regiuni dintr-o națiune. Majoritatea drumurilor și podurilor au fost construite pentru uz civil și este puțin probabil să reziste la volumul echipamentelor militare grele. Deoarece conducta de combustibil din Europa centrală nu se extinde în statele din est, întârzierile mai lungi în furnizarea de combustibil ar putea fi un factor decisiv. În plus, ecartamentul feroviar din fostele state sovietice diferă ca mărime de ecartamentul feroviar european, iar transferul a mii de trupe și echipamente de la un tren la altul, într-o situație de război, ar îngreuna această sarcină și ar consuma mai mult timp.
Generalul Ben Hodges, fost comandant NATO, primul susținător al unui „Schengen militar", care probabil a și inventat termenul, a spus că lucrul bun este că, în ultimii ani cel puțin, discuțiile s-au reluat. „Acum aud miniștri vorbind despre asta", a spus el pentru FP, la recenta Conferință de Securitate de la München.
Hodges a spus că flexibilitatea de a se mișca rapid într-un moment de criză este o parte esențială a doctrinei de descurajare militară. Capacitatea unei forțe armate de a se mobiliza și de a se mișca rapid ar trebui să fie vizibilă pentru inamic și să-l descurajeze să atace, în primul rând, a spus el.
„Trebuie să avem o capacitate reală, nu doar echipamente și trupe, ci și capacitatea de a ne mișca rapid, de a furniza piese de schimb, de a depozita combustibil și muniție, iar rușii trebuie să vadă că avem toate astea", a spus el.
Hodges a salutat acordul încheiat între Germania, Țările de Jos și Polonia, ca fiind un început excelent, și a spus că multe alte astfel de coridoare sunt în discuție. (Șeful Apărării din Bulgaria, amiralul Emil Eftimov, a spus că aliații ar trebui să acorde prioritate unui coridor de la Alexandroupolis din Grecia, până în România, și altuia de la Marea Adriatică, prin Albania și Macedonia de Nord.)
„Vor să aibă coridoare din Grecia, spre Bulgaria, până în România", a adăugat Hodges. „Scopul tuturor acestor coridoare este acela de a avea un traseu lin din punct de vedere al infrastructurii, dar și de a rezolva din timp obstacolele vamale și juridice în avans."
Coridorul german-olandez-polonez este primul dintre multele preconizate și este de așteptat să identifice și să rezolve blocajele și, eventual, să ofere un șablon pentru viitoarele coridoare. O sursă militară de rang înalt care a vorbit cu FP sub rezerva anonimatului a spus că acest coridor va conduce la analizarea unei întregi game de probleme. Pe timp de pace, a spus el, va permite, de asemenea, autorităților să netezească procesele federale, deoarece în Germania fiecare land, sau stat federal, are propriul set de legi pentru trupe sau orice echipament periculos care tranzitează teritoriul său. Pe timp de război, a adăugat el, coridorul ar fi „mult mai mult decât un drum".
„O sută de mii de soldați sau mai mulți ar fi probabil în mișcare, într-un moment de criză. Ar avea nevoie de un loc de oprire, de odihnă, de acces la depozitele cu piese de schimb și la centrele de depozitare a combustibilului. De asemenea, am avea nevoie de aranjamente pentru a avea grijă de refugiații de război, într-un astfel de scenariu", a spus el.
Aceasta este o cerință dificilă chiar și pentru trei națiuni. Cooperarea între peste două duzini de state membre, în special una care implică bărbați înarmați și echipamente periculoase, va fi grevată de nenumărate alte reglementări. Apărarea este „o competență națională", a adăugat Paet, iar „țările împărtășesc ceea ce doresc să împărtășească". Țările nu împărtășesc cu ușurință detalii despre infrastructura critică, cum ar fi unde și câte poduri au clasificare militară de transport și pot suporta greutatea tancurilor.
Rafael Loss, expert în apărare la think tank-ul Consiliul European pentru Relații Externe, a spus că nu există un catalog al nevoilor de infrastructură. „Nu este clar de ce fel de infrastructură este nevoie și unde", a spus el pentru FP. Potrivit unui raport al Centrului de Analiză a Politicii Europene (CEPA) publicat în 2021, 90% din autostrăzi, 75% din drumurile naționale și 40% din podurile din Europa sunt capabile să transporte vehicule cu încărcătura maximă clasificată militar de 50 de tone. În timp ce tancurile Leopard și Abrams - ambele și-au dovedit eficiența împotriva Rusiei, pe câmpul de luptă ucrainean - cântăresc semnificativ mai mult.
„Tancul Leopard cântărește aproximativ 75 de tone, iar Abrams este mai greu", a spus Hodges. „În marea lor majoritate, aceste tancuri ar fi transportate pe HET-urilor (transportoare de echipamente grele), iar fiecare HET cântărește aproximativ 15 până la 20 de tone. Nu va fi un singur tanc pe drum." CEPA a remarcat că „o combinație de camion, remorcă și tanc greu ar putea depăși cu mult 120 de tone", excluzând zonele mari de infrastructură existentă potrivită pentru mobilitatea militară.
UE a recunoscut nevoia de finanțare a infrastructurii cu dublă utilizare - civilă și militară - și a aprobat deja finanțarea pentru 95 de astfel de proiecte, deși mult mai multe au licitat pentru fonduri. Ambasadorul polonez și Hodges s-au declarat îngrijorați de reducerea fondurilor alocate pentru instrumentul UE de finanțare a infrastructurii, Facilitatea de Conectare a Europei (CEF), de la 6,5 miliarde de euro, la 1,7 miliarde de euro.
Rail Baltica, un proiect feroviar transnațional finanțat prin CEF, intenționează să extindă rețeaua feroviară a Europei către statele baltice Lituania, Estonia și Letonia, care urmează să fie funcțională până în 2030. Dar preocupările legate de finanțare au fost raportate de publicațiile locale de știri. Mai mult, există o rezistență pronunțată din partea Franței, Belgiei și chiar a Germaniei de a cheltui pentru extinderea conductei centrale europene către națiunile din est, care adesea cheltuiesc o parte mai mare din PIB pentru apărarea colectivă a Europei decât economiile mult mai mari de pe continent.
Agenția Europeană de Apărare, care coordonează cooperarea UE în domeniul apărării, lucrează la standardizarea proceselor birocratice pentru mobilitatea terestră și aeriană și la dezvoltarea unui formular comun pentru simplificarea documentelor. Dar, deși au convenit 25 de state membre, există reticență din partea statelor membre care nu au integrat încă aceste „aranjamente tehnice" în procesele lor naționale.
Este adesea greu să-i împingi pe toți cei 27 de membri ai UE și peste 30 ai NATO către un consens, dar Hodges are motive să fie plin de speranță, de la ultimul summit NATO de la Vilnius, Lituania. În iulie anul trecut, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat trei planuri regionale de apărare - primul de la sfârșitul Războiului Rece. El a spus că NATO își va planifica și își va consolida descurajarea în Atlantic și zona arctică europeană, în nord, în regiunea Baltică și Europa Centrală, în centru, și în Marea Mediterană și Marea Neagră, în sud. Aceste planuri vor permite membrilor NATO să evalueze cerințele exacte de apărare, să le repartizeze diferiților aliați și, în acest proces, să înțeleagă nevoile logistice specifice. Hodges speră că acest lucru s-ar putea dovedi a fi o „schimbare determinantă".
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plăti ...
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele ruseș ...
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, ...
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...
-
Președintele pro-rus al Croației a câștigat alegerile
În alegerile desfășurate în weekend, președintele în exercițiu al Croației, Zoran Milanovic, a repurtat o victorie categ ...
-
Primul sondaj în Groenlanda după anunțul de achizitionare al lui Trump - Majoritatea locuitorilor doresc aderarea la SUA
Potrivit unui sondaj realizat de Patriot Polling și publicat duminică, 57,3 % dintre respondenți sunt de acord ca Groenl ...
-
Ce ar fi pățit Trump dacă nu câștiga alegerile. Raport exploziv al procurorului special - practic era terminat!
Procurorul special Jack Smith a publicat marți un raport exploziv de 137 de pagini în care afirmă că Donald Trump ar fi ...
-
Șeful influentului grup rus de analiză Valdai despre declarațiile lui Donald Trump
Analiza lui Timofei BORDACIOV, Director de programe al Clubului rus "Valdai", despre strategia lui Donald Trump:
-
Topirea gheții în regiunea arctică deschide accesul către resurse naturale uriașe: Rusia, China și SUA încep o luptă acerbă pentru a prelua controlul in zonă
Regiunea arctică se confruntă cu schimbări profunde provocate de încălzirea globală, iar topirea gheții deschide accesul ...
-
Mediatorul Orban - Întâlnirea dintre Putin și Trump ar putea avea loc în Ungaria
Președintele ales al SUA Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin s-ar putea întâlni în Ungaria, a declarat jurnaliști ...
-
Ruptură în blocul țărilor post-sovietice! Rusia amenință Armenia: 'Trebuie să facă o alegere!'
Rusia interpretează aspiraţiile europene făcute publice recent de Armenia ca pe o dorinţă a ţării caucaziene de a rupe l ...