Alte două mari țări din Europa bagă bețe-n roate planului Uniunii Europene și se vor întâlni la Budapesta să pună scandalul la cale
Postat la: 04.11.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Republica Cehă se va alătura Italiei în încercarea de a împiedica sancţionarea aspră a producătorilor auto din cauza emisiilor de CO2 în Uniunea Europeană, începând cu anul viitor, când în UE vor intra în vigoare reguli mai stricte în această privinţă, a declarat duminică ministrul ceh al Transporturilor, Martin Kupka.
Kupka a spus că producătorii de maşini se vor confrunta cu probleme în îndeplinirea noilor ţinte din cauza scăderii cererii de vehicule electrice în Europa, adăugând că cele două ţări au convenit vineri să îşi prezinte poziţia comună săptămâna aceasta, când liderii UE se vor întâlni la Budapesta. Începând din 2025, UE va reduce un plafon al emisiilor medii din vânzările de vehicule noi de la 116 g/km la 94 grame/km. Depăşirea acestui plafon ar putea duce la amenzi de 95 de euro pe exces de CO2 g/km înmulţit cu numărul de vehicule vândute.
"Nu o pot face pentru că interesul pentru maşinile electrice scade în toată Europa", a declarat Kupka. El a spus că producătorii de maşini ar avea lipsă de bani pentru a finanţa cercetarea şi dezvoltarea dacă ar fi obligaţi să plătească amenzi. Republica Cehă face parte dintr-un grup de ţări ale UE care resping aşa-numitului Green Deal al blocului pentru a combate schimbările climatice şi a reduce poluarea.
Limitele mai dure de anul viitor reprezintă un pas către planurile de interzicere a vânzărilor de vehicule noi cu motor cu combustie în 2035. Industria auto contribuie cu aproximativ 9% din PIB în Republica Cehă, o ţară cu 10,9 milioane de locuitori care a produs 1,4 milioane de maşini în 2023, făcându-o unul dintre cei mai mari producători auto pe cap de locuitor din Europa. Trei producători auto operează în ţară - Skoda Auto, parte a grupului Volkswage, Hyundai Motor şi Toyota Motor.
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...
-
Președintele pro-rus al Croației a câștigat alegerile
În alegerile desfășurate în weekend, președintele în exercițiu al Croației, Zoran Milanovic, a repurtat o victorie categ ...
-
Primul sondaj în Groenlanda după anunțul de achizitionare al lui Trump - Majoritatea locuitorilor doresc aderarea la SUA
Potrivit unui sondaj realizat de Patriot Polling și publicat duminică, 57,3 % dintre respondenți sunt de acord ca Groenl ...
-
Ce ar fi pățit Trump dacă nu câștiga alegerile. Raport exploziv al procurorului special - practic era terminat!
Procurorul special Jack Smith a publicat marți un raport exploziv de 137 de pagini în care afirmă că Donald Trump ar fi ...
-
Șeful influentului grup rus de analiză Valdai despre declarațiile lui Donald Trump
Analiza lui Timofei BORDACIOV, Director de programe al Clubului rus "Valdai", despre strategia lui Donald Trump:
-
Topirea gheții în regiunea arctică deschide accesul către resurse naturale uriașe: Rusia, China și SUA încep o luptă acerbă pentru a prelua controlul in zonă
Regiunea arctică se confruntă cu schimbări profunde provocate de încălzirea globală, iar topirea gheții deschide accesul ...
-
Mediatorul Orban - Întâlnirea dintre Putin și Trump ar putea avea loc în Ungaria
Președintele ales al SUA Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin s-ar putea întâlni în Ungaria, a declarat jurnaliști ...
-
Ruptură în blocul țărilor post-sovietice! Rusia amenință Armenia: 'Trebuie să facă o alegere!'
Rusia interpretează aspiraţiile europene făcute publice recent de Armenia ca pe o dorinţă a ţării caucaziene de a rupe l ...
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grup ...
-
Elon Musk ar regiza o mare lovitură în Marea Britanie: Mazilirea premierului Keir Starmer
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, ar fi discutat în privat cu aliaţii săi despre posibilitatea de a-l înlătura pe Si ...
-
Donald Trump ia în calcul posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională
Preşedintele ales Donald Trump analizează posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională pentru a pune în apli ...