Acuzațiile Londrei după remanierea surprinzătoare a lui Șoigu: "A provocat peste 355.000 de victime în rândul propriilor soldați"

Postat la: 13.05.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Acuzațiile Londrei după remanierea surprinzătoare a lui Șoigu: 'A provocat peste 355.000 de victime în rândul propriilor soldați'

Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru "peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, "dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps.

Serghei Şoigu, aflat în funcţie din 2012, a fost demis duminică seara în cadrul unei remanieri surprinzătoare, la câteva zile după învestirea preşedintelui rus pentru al cincilea mandat la Kremlin şi după mai bine de doi ani de conflict în Ucraina.

"Serghei Şoigu a provocat peste 355.000 de victime (morţi şi răniţi, n.red.) în rândul propriilor soldaţi şi suferinţe masive în rândul civililor în cadrul unei campanii ilegale în Ucraina", a scris Grant Shapps pe reţeaua de socializare X.

"Rusia are nevoie de un ministru al Apărării care să poată anula această moştenire dezastruoasă şi să pună capăt invaziei, dar tot ce va obţine este o altă marionetă a lui Putin", a adăugat ministrul.

Putin l-a propus pentru postul de ministru al apărării pe Andrei Belusov, fost vicepremier, un economist civil. Preşedintele rus doreşte ca ministrul apărării să fie absolut deschis inovării şi ideilor noi, motiv pentru care l-a ales pe Belusov, a menţionat Kremlinul, prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

Şoigu urmează să devină secretar al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, post ocupat în prezent de Nikolai Patruşev, care la rândul său va fi numit într-o nouă funcţie, în cadrul complexului militar-industrial, funcţie care va fi anunţată public în zilele următoare.

loading...
PUTETI CITI SI...