Victimele și beneficiarii războiului împotmolit

La două-trei zile de la declanșarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, devenise evident că vom avea de-a face nu cu un război fulger, ci cu unul de uzură. Și am consemnat acest lucru. Acum devine cât se poate de clar că războiul s-a împotmolit. Și că există pericolul să mergem înainte așa. Cine sunt cei care pierd? Cine sunt cei care câștigă?

Poate că la început nimeni nu credea, când am lansat acest concept, că avem de-a face cu o confruntare militară sângeroasă între Federația Rusă și Statele Unite, împreună cu aliații lor din NATO, o confruntare prin procură acordată populației ucrainene, atât de crunt lovită de acest eveniment în desfășurare. Acum a devenit evident că așa stau lucrurile. Războiul de uzură împotmolit le convine de minune unor actori care joacă pe plan internațional. Mă refer la state și nu numai. Iar alții ies din această afacere sângeroasă extrem de păgubiți. Cine sunt unii, cine sunt ceilalți?

Că războiul s-a împotmolit, reiese cât se poate de clar din datele de pe teren. Experții militari constată pe bună dreptate că, în ultimele luni, în urma ofensivelor desfășurate, Federația Rusă are câștiguri teritoriale minuscule care, însumate, sunt de dimensiunea statului Andora. În schimb, a înregistrat pierderi teritoriale, desigur din teritoriile pe care anterior le cucerise, mult mai vaste, de dimensiunile Danemarcei. E clar că războiul a înțepenit în proiect. Zi de zi au loc lupte, zi de zi sunt provocate mari distrugeri ale infrastructurii unui stat, zi de zi rămân persoane fără adăpost, zi de zi există victime, atât din rândul forțelor combatante, cât și din rândul civililor, dar, în planul războiului propriu-zis, nu se înregistrează vreun progres sau vreun regres cât de cât remarcabile. Costurile, nu numai în plan uman, ci și în plan financiar, sunt uriașe. Le suportă pe de-o parte ucrainenii. Din ce? Le suportă pe de altă parte rușii. Din ce? Orice încercare de a răspunde acestor întrebări ne trimite automat la ceea ce generic numim conjuctura economică și politică internațională.

Ucrainenii și-au declarat practic falimentul de țară, întrucât au admis de curând și pentru a doua oară în istoria lor recentă că nu-și pot achita datoriile suverane. Cu toate acestea, statul ucrainean rezistă cu succes asaltului militar al Rusiei. Pentru că primește în mod regulat ajutoare din ce în ce mai substanțiale. De unde? Din direcția statelor NATO, în frunte cu Statele Unite, dar și din direcția celorlalte state, care s-au asociat în grupul celor 40 pentru susținerea cauzei ucrainene. Aceste ajutoare constau în alimente, echipamente, susținere umanitară și, în primul și în primul rând, susținere militară. Se preconizează ca, pe măsură ce presiunea Federației Ruse va crește, să sporească și aceste ajutoare în contrapondere, pentru ca situația actuală de război împotmolit să poată continua. La rândul ei, Federația Rusă își mărește cheltuielile de război, nu atât pentru a cuceri ceea ce nu mai poate cuceri, cât pentru a păstra ceea ce mai poate fi păstrat din ce a cucerit. Cheltuielile, și din această direcție, se ridică la cifre colosale.

De unde vin banii pompați într-o parte și în cealaltă? Banii care merg către ucraineni, indiferent cine îi alocă, sunt rezultatul strângerii curelei de către toți cetățenii celor 40 de state, dar chiar și de către cetățenii unor state neangrenate sub nicio formă în această confruntare și care devin astfel victime colaterale. Cum ar fi de pildă statele din Africa, pentru a da un singur exemplu. În ceea ce privește uriașele cheltuieli ale Federației Ruse, banii vin cu certitudine de la cetățeni, care devin și mai săraci în urma acestui război, pe care, din păcate, în majoritatea lor, îl aplaudă.

Dar cu ce câștig se alege până la urmă Federația Rusă ca stat, dincolo de gaura care se mărește în buzunarul proprilor cetățeni? Creșterea exponențială a prețurilor la energie și la alimente acoperă până una alta cu vârf și îndesat totalul costurilor suportate de cetățeni. Către trezoreria Federației Ruse curg în continuare zeci și zeci de miliarde de dolari din creșterea acestor prețuri. Practic, are loc un transfer mascat, sofisticat, din buzunarul cetățeanului rus, în buzunarul statului rus. Și din buzunarul statului rus, banii se duc în complexul militar. Care devine din ce în ce mai puternic.

Dar dincolo? Adică dincoace? Noi suntem cei care suportăm, noi cetățenii, costurile acestui război. Fiecare dintre noi plătim mai mult pentru toate formele de energie, care ne sunt indispensabile, și pentru hrană. Acești bani alimentează din direcția noastră mașinăria de război, care le permite ucrainenilor să reziste. Toți banii pe care îi cheltuim fiecare dintre noi se duc, pe principiul vaselor comunicante, către fabricanții și exportatorii de armament din coaliția celor 40 de state, către producătorii, transportatorii și traderii de energie și către negustorii de alimente. În timp ce noi sărăcim, aceștia devin tot mai bogați.

Cumplita experiență comunistă ne face extrem de suspicioși în ceea ce privește neomarxismul care îi caracterizează pe globaliști și a măsurilor pe care acești neomarxiști încearcă să le implementeze pretutindeni în lume, în numele creării unei echități sociale. În realitate, polarizarea între săraci și bogați, în loc să scadă, crește. Ceea ce înseamnă că neomarxiștii una spun și alta fac.

Se produc mutații semnificative și în ceea ce privește rolul pe care îl joacă diversele state ale lumii. Tot pe seama costurilor suportate de cetățenii lor. Chiar dacă Federația Rusă se împotmolește în acest război, rolul ei în plan internațional crește. Se afirmă din nou ca o putere de prim rang. Și nu numai în plan militar. Din acestă pespectivă și Statele Unite au mult de câștigat, întrucât aliatul lor, Uniunea Europeană, transformat o vreme în rival, este readus la ascultare. Pe magistrala energetică. Și, în fine, aparent la mare distanță, se observă cu ochiul liber și cine este câștigătorul numărul unu al măcelului sub procură, care se desfășoară în Ucraina și în care militari de o parte și de alta sunt transformați în carne de tun. Marele câștigător este evident China, care nici măcar nu poate fi acuzată din nicio direcție că ar fi stat la originea declanșării sau perpetuării acestui război. Ceea ce nu înseamnă că cetățenii chinezi nu au și ei de plătit o factură pentru evenimentele desfășurate hăt departe.

Păi dacă așa stau lucrurile, atunci este de înțeles de ce niciunul dintre cei mai importanți decidenți politici nu are nici cea mai mică intenție de a pune capăt acestui război. Numai cetățenii planetei ar putea-o fce. Dar ce să-i faci? Aceștia sunt legați de mâini și de picioare. Vorba lui Klaus Iohannis: „Ghinion!".

Sorin Rosca Stanescu