Rusia sfidează America şi poate câştiga

În 24 februarie 2022 s-a întâmplat ceva ce părea cu totul improbabil. Rusia a invadat Ucraina cu o armată de aproximativ 200 000 de oameni. Din 2014, Ucraina a fost pusă sub protectorat american şi al partenerilor din UE şi din NATO asociaţi.

Ţările din UE şi din NATO sunt ele însele un foarte întins protectorat american, sunt partea europeană a imperiului american. Bazele şi trupele americane se găsesc mai peste tot în Europa, începând cu Marea Britanie, un fost mare imperiu, până în Germania, Italia, Olanda, Polonia, România etc., etc. Numai pe solul francez nu există trupe americane, dar francezii au fost „ocupaţi", politic deocamdată, cu Jacques Chirac (al doilea mandat), Nicolas Sarkozy, François Hollande şi, mai ales, cu Emmanuel Macron, larg controversat, aflat azi totuşi la al doilea mandat.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, aflat practic în al 22-lea an de dictatură personală (povestea cu Dmitri Medvedev preşedinte nu e de luat în considerare), după opt ani de umilinţe şi de tratative ratate cu Minsk 1 şi cu Minsk 2, după o întâlnire cu Joe Biden la Geneva, negocieri multiple şi scrisori ultimative, a luat hotărârea vieţii sale şi a sfidat America intrând cu trupe în Ucraina. Va câştiga Putin marele său pariu ?

De ce nu a reacţionat Rusia ferm la teatrul sângeros al „revoluţiei" Maidanului, la crimele odioase din Donbas şi de la Odesa din 2014 ? De ce a aşteptat să se adune 14 000 de morţi din republicile autonomiste din Donbas imputaţi regimurilor de la Kiev (Petro Poroşenko şi Volodimir Zelenski) ? Cea mai plauzibilă explicaţie e aceea că Rusia nu era pregătită să înfrunte SUA şi aliaţii săi din UE şi din NATO. I-au trebuit opt ani ca să se înarmeze până-n dinţi. Ceea ce se pare că a reuşit mult peste aşteptări.

După mai mulţi experţi americani şi occidentali, azi Rusia poate înfrunta SUA şi NATO cu şanse reale de succes. Desigur, Rusia şi-a asigurat şi spatele în toţi aceşti opt ani începând din 2014 : China, India şi Iranul. Şi mai nou aproape toată Africa, o bună parte din America de Sud, multe ţări din Asia. Lumea A, lumea occidentală, e estimată la 15 % din populaţia globului. Lumea B ar constitui restul de 85 %. Dar mai ales nivelul de înarmare al Rusiei nu are egal.

Fără îndoială, propaganda Occidentului (se adaugă Japonia, Australia etc.) e mult mai puternică şi mai bine organizată decât propaganda lumii B. Dar se poate câştiga un război doar cu propagandă şi cu dolari şi euro care nu mai sunt de mult acoperiţi în aur şi nici în materii prime ? La şase luni de la începutul războiului din Ucraina dintre Rusia şi SUA+NATO, cu Ucraina pe post de proxy şi de teatru de operaţiuni, analizele cuprinzătoare s-au înmulţit, mai ales în SUA. Sunt descrise cele şase luni de război, faptele sunt, în general, cunoscute, chiar dacă sunt interpretate foarte diferit de SUA şi de Rusia, şi se fac previziuni, unele mai şocante decât altele.

După alte contribuţii neortodoxe („Why the Ukraine crisis is the West's Fault" - deja în Foreign Affairs în toamna lui 2014), profesorul de la Chicago John Mearsheimer, într-un lung articol publicat în acelaşi Foreign Affairs la 17 august 2022, intră şi el în marea masă a comentatorilor acceptabili pentru mainstream-ul din SUA : „Pentru a înţelege dinamica escaladării din Ucraina, trebuie să începem cu obiectivele fiecărei părţi. De la începutul războiului, atât Moscova, cât şi Washingtonul şi-au crescut considerabil ambiţiile, şi ambele sunt de-acum profund decise să câştige acest război şi să-şi atingă formidabile obiective politice. Prin urmare, fiecare parte e serios motivată să găsească mijloace pentru a învinge şi, lucru încă mai important, să evite înfrângerea. În practică, asta înseamnă că Statele Unite s-ar putea alătura luptelor dacă vor cu disperare să câştige sau să împiedice Ucraina să piardă, în timp ce Rusia ar putea folosi arme nucleare dacă vrea cu disperare să câştige sau dacă se confruntă cu o înfrângere iminentă, situaţie probabilă dacă forţele americane ar fi angajate în luptă.

De altfel, dată fiind hotărârea fiecărei părţi de a-şi atinge obiectivele, sunt puţine şanse să se ajungă la un compromis semnificativ. Gândirea maximalistă care domină actualmente la Washington şi la Moscova îi dă fiecărei părţi un motiv suplimentar de a învinge pe câmpul de bătălie pentru a putea dicta termenii unei eventuale păci. Într-adevăr, lipsa unei posibile soluţii diplomatice stimulează ambele părţi să crească nivelul escaladei. Ce se găseşte în acest caz la nivelul superior ar putea fi cu adevărat catastrofal : un nivel de moarte şi de distrugere care l-ar depăşi pe acela din al doilea război mondial" („Playing with fire in Ukraine", foreignaffairs.com, 17.08.2022).

Articolul lui Mearsheimer a atras atenţia şi a încasat deja critici consistente. Scott Ritter, fost ofiţer de informaţii american, într-un articol reluat de neobositul Bruno Bertez pe site-ul său : „Intelectualul american de renume John Mearsheimer a scris un articol important despre conflict, intitulat „Jocul cu focul în Ucraina. Riscurile subestimate ale unei escalade catastrofale". Articolul descrie un tablou sumbru deopotrivă al naturii războiului din Ucraina (impas prelungit) şi al deznodământului probabil (escalada decisivă a părţilor implicate pentru a evita înfrângerea). Premisele subiacente ale lui Mearsheimer sunt totuşi fundamental greşite. Rusia are iniţiativa strategică - militar, politic şi economic - în ceea ce priveşte războiul din Ucraina şi are un angajament mult mai larg decât NATO în războiul său prin procură. În plus, nici Statele Unite şi nici NATO nu sunt în măsură să intensifice participarea, decisivă sau nu, pentru a contracara o victorie rusă, iar Rusia nu are nevoie de o escaladă similară. Pe scurt, conflictul ucrainean e terminat şi Rusia a câştigat. Nu mai rămâne de făcut decât o lungă şi sângeroasă curăţenie" (Scott Ritter - „Il n'y a qu'un seul vainqueur dans le conflit ukrainien, et c'est la Russie", brunobertez.com, 23.08.2022).

Gilbert Doctorow, stabilit la Bruxelles, absolvent al Columbia University, este un expert recunosct al relaţiilor Est-Vest şi autor al unor cărţi importante pe această temă. Doctorow dărâmă pas cu pas demonstraţia profesorului Mearsheimer : „Aceasta însă nu-l scuză pe Mearsheimer care se bazează pe aceleaşi surse de informaţii restrânse şi deformate precum cele folosite de media mainstream şi de figurile universitare, ignorând alte surse de informare care ar putea da profunzime analizei sale şi poate că i-ar schimba concuziile în chip substanţial. Ca să fiu mai clar, cred că el ascultă prea atent la previziunile optimiste ale Washingtonului şi Kievului privind o contraofensivă care ar sfârşi într-un impas sau chiar cu o înfrângere a Rusiei, în timp ce nu ascultă rapoartele ruşilor despre evoluţia campaniei lor pe teren care arată o depăşire lentă şi regulată a tuturor obstacolelor în cucerirea regiunii Doneţk, ceea ce înseamnă ocuparea întregului Donbas" („John Mearsheimer's latest article on Ukraine in Foreign Affairs - a critique", gilbertdoctorow.com, 20.08.2022).
Cele două ipoteze majore ale profesorului John Mearsheimer, aceea că SUA ar putea interveni direct cu trupe în Ucraina şi astfel chiar ar câştiga, şi faptul că o Rusie învinsă ar apela la arma atomică vin din cea mai banală propagandă de război. Profesorul din Chicago s-a aliniat şi el disciplinat naraţiunilor establishment-ului american cu surse de informaţii dubioase la Kiev după ce ani la rând şi doar cu câteva luni în urmă livrase o analiză credibilă, chiar radicală a raportului de forţe din Ucraina.

Cele şase luni care s-au scurs de la începutul războiului din Ucraina au schimbat lumea. Ruptura dintre lumea B şi lumea A (lumea occidentală) pare definitivă. Criza energetică în toamna şi iarna viitoare în Europa, inflaţia catastrofală (record pentru ultimii 40 de ani), penuriile alimentare reale sau doar organizate, prăbuşirea euro, atacul concertat la dolar din partea lumii B (China, Rusia, India, Iran, Brazilia, Arabia Saudită, Republica Sud-Africană, Turcia etc.), anunţata cădere a Burselor în septembrie (vezi Martin Armstrong) sau în octombrie vor da naştere unei „mândre lumi noi". Ucraina propriu-zisă a devenit deja o miză secundară - atâta doar ca nimeni nu ştie cum se poate sfârşi sau extinde un asemenea conflict delirant.

Petru Romoşan