Prăbuşirea noului Reich german?

Lucrurile nu sunt niciodată ce par a fi. Mai ales când e vorba de cele cu adevărat importante. Să nu uităm că, într-o mare măsură, lumea e condusă de serviciile secrete, care nu întâmplător ţin atât de mult să rămână secrete. Pe lângă marele capital, deţinut în Germania de faimoasele patronate.

După un studiu major recent, „Il neomercantilismo tedesco alla prova della guerra" (publicat în Moneta e Credito, vol. 75, nr. 298, iunie 2022), al lui Joseph Halevi, respectat economist australian, născut la Haifa şi azi profesor în Italia, promovat de jurnalistul italian (şi el autor de cărţi) Marco d'Eramo şi publicat de infatigabilul Bruno Bertez pe site-ul său („Dans la troisième guerre mondiale, les perdants semblent être les Allemands", brunobertez.com, 24.07.2022), începând din 2005 s-a pus pe picioare un nou imperiu (Reich) german. Autorii sunt, cel mai probabil, patronatele şi puternicele servicii secrete germane şi mai puţin partidele politice. Totuşi, Angela Merkel a fost adusă la putere în 22 noiembrie 2005. Premisele existau încă din anii '90, după unificarea celor două Germanii (3 octombrie 1990) şi după retragerea Rusiei (URSS) din Europa de Est, din Polonia, Cehia, Ungaria etc.

Războiul în curs din Ucraina dintre SUA şi NATO (UE), pe de-o parte, lumea A, şi Rusia, pe de altă parte, susţinută de lumea B, China, India, Iran, ţările BRICS, mai vechi sau în curs de aderare, beneficiază de un imens zgomot mediatic, de propagandă şi contrapropagandă. Celălalt război, războiul mondial economic dintre SUA, pe de-o parte, şi Germania (noul imperiu german) şi China, pe de altă parte, mult mai important, cu consecinţe care se vor întinde pe decenii, nu se bucură aproape deloc de luminile rampei, media mainstream pare, voit sau nu, să nu aibă habar de el.

Începând din 2005, Germania, având la dispoziţie infrastructura UE, a inventat o „suveică", un „aparat", un „imperiu" - adică importuri de materii prime ieftine din Rusia, cu export de înaltă tehnologie la schimb şi export de mare valoare industrială către China. Deci, un lanţ Rusia-Germania-China, din care SUA a fost exclusă. Este cumva şi această creaţie un declanşator al războiului din Ucraina, pregătit de mai mulţi ani de SUA pentru a rupe „lanţurile de iubire" Germania-Rusia şi Germania-China?

Anticipăm deja o concluzie: marele perdant al acestui neobişnuit al treilea război mondial (economic) poate fi Germania, de fapt, noul imperiu economic german dezvoltat din 2005 încoace. Nimic nou. La fel s-a întâmplat şi în primul război mondial (1914-1918) şi în cel de-al doilea război mondial (1939-1945). În anterioarele războaie, mare câştigător a fost SUA, în amândouă, şi Rusia (URSS) în cel de-al doilea. Franţa şi Marea Britanie şi-au conservat avantaje, ca foste imperii. La SUA, Rusia, Franţa şi Marea Britanie s-a adăugat China lui Mao ca membru permanent al Consiliului de Securitate ONU.

S-a vorbit în exces şi metaforic de o nouă Europă germană, de Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, fără analize concrete, la obiect. Şi totuşi, până la urmă, se pare că patronatele germane, împreună cu serviciile secrete germane, au construit un nou edificiu economic, o zonă foarte întinsă, integrată, condusă şi controlată de la Berlin, de Germania reunită. Fosta RDG a avut rolul ei în noile relaţii cu Rusia şi cu China, ţări foste socialiste.

Aparatul industrial german, explică Marco d'Eramo, s-a îndepărtat de partenerii săi tradiţionali, de Franţa şi de Italia în primul rând, şi s-a concentrat pe noul său bloc economic. Iar China a devenit primul partener comercial al Germaniei, cu un schimb de 246 de miliarde de euro. Din 2005 până în 2021, exporturile Germaniei au crescut cu 67% în general, iar schimburile sale cu China au crescut de 4,5 ori.

Marco d'Eramo comentează: „Teza lui Halevi este aceea că, după căderea Zidului Berlinului şi prăbuşirea URSS, Germania a căutat să construiască o serie de economii reciproc interdependente care constituie de-acum, în esenţă, un sistem economic unic. Această grupare are un flanc occidental (Austria, Elveţia, Belgia şi Olanda) şi un flanc oriental (Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia şi Slovenia), cu roluri şi sectoare diferite repartizate fiecărei ţări. Olanda funcţionează ca o platformă mondială şi ca o placă turnantă pentru transport ; Republica Cehă şi Slovacia, ca sedii ale industriei automobilului ; Austria şi Elveţia ca producători de tehnologie de vârf ş.a.m.d. Dacă Germania este centrul hegemonic al acestui bloc, trebuie să ne revizuim viziunea despre rolul ei geopolitic şi importanţa ei mondială.

În ansamblu, blocul numără 196 de milioane de locuitori, faţă de cele 83 de milioane ale Germaniei, şi are un PIB de 7,7 trilioane de dolari (7,7 mii de miliarde), faţă de cele 3,8 trilioane (3,8 mii de miliarde) ale Germaniei. Asta face din Germania a treia putere economică mondială - mai mică decât Statele Unite şi decât China, dar mai mare decât Japonia. Această reţea de relaţii devine foarte vizibilă dacă examinăm comerţul. Exporturile germane către Austria şi Elveţia - care au dimpreună o populaţie de 17 milioane de locuitori - se ridică la 132 de miliarde de euro, faţă de 122 de miliarde de euro cât cântăreşte exportul său către Statele Unite şi 102 miliarde de euro către Franţa. În ceea ce priveşte totalul schimburilor cu Germania, Franţa (cu ai săi 67 de milioane de locuitori) se află în urma Olandei (cu numai 17 milioane de locuitori): respectiv, 164 de miliarde de euro şi 206 miliarde de euro. Italia, la rândul ei, primeşte mai puţin decât Polonia, în ciuda faptului că are o populaţie mai mare (60 faţă de 38 de milioane) şi un venit pe cap de locuitor de aproape două ori mai mare. E vorba de o răsturnare spectaculoasă, dat fiind că în 2005, anul de după aderarea Poloniei la UE, comerţul acesteia cu Germania nu era decât la jumătatea celui realizat cu Italia" (vezi articolul de pe site-ul brunobertez.com indicat mai sus).

Tot după studiul lui Joseph Halevi, în aceeaşi ordine de idei, exporturile directe ale Olandei în China s-au multiplicat de 5 ori din 2005 încoace, iar cele ale Elveţiei de 12 ori, Elveţia devenind al doilea exportator european în China, după Germania, se înţelege. În Europa de Est, exporturile Poloniei spre China au crescut de 5,5 ori, cele ale Ungariei de 6 ori, ale Republicii Cehe de 10 ori, iar ale Slovaciei de 21 de ori. Cehia, la o populaţie de 10,5 milioane, produce 1,5 milioane de automobile „germane", iar Slovacia, cu o populaţie de 5,5 milioane, produce cca 1 milion de automobile „germane". Ungaria vecină produce milioane de bunuri de larg consum, frigidere, televizoare, aparate de aer condiţionat, aspiratoare etc.

Joseph Halevi descrie noile conexiuni economice create după 2005: „Consecinţa naturală a acestui proces este formarea unei zone economice eurasiatice, o adevărată necesitate pentru China deopotrivă din cauza nevoii sale de materii prime ruseşti şi din cauza înmulţirii nodurilor de infrastructură feroviară care traversează Rusia, Kazahstanul şi Ucraina. În cursul ultimului deceniu, primele convoaie de trenuri de marfă au pornit din China spre Dortmund şi spre Olanda, o ştire care a apărut până şi în Financial Times. Germanii aveau intenţia, cel puţin în mediile industriale, de a crea sinergii între China, Rusia, Kazahstan, Ucraina, şi deci Europa şi Germania. Cu alte cuvinte, era vorba de a integra state regrupând zone logistice, productive, exportatoare de energie (Rusia, Ucraina, Kazahstan) şi importatoare de bunuri industriale din China şi din Germania" (ibidem).

Deci, noul imperiu german e compus, în sens strict, „primul cerc", sub formă de spaţiu economic liber consimţit, din: Germania, Elveţia, Austria, Olanda, Belgia, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, Polonia. Surprinzător, Transilvania şi Croaţia nu fac parte din primul cerc. Se poate presupune că Transilvania i-a fost lăsată spre integrare Ungariei, iar Croaţia Austriei? Croaţia (cu splendidul Dubrovnik) a înlocuit plajele Bulgariei şi ale României, ţări ortodoxe nesigure, pentru turiştii germani?

Am văzut că Ungaria face parte din noul imperiu (economic deocamdată) german. Putem presupune că Viktor Orbán, de la marginea imperiului, spune ceea ce Marea Germanie nu poate spune cu voce tare? Viktor Orbán e deci doar un mesager al Germaniei?

Să revenim. Războiul din Ucraina şi cele şapte rânduri de sancţiuni impuse Rusiei rup noua Germanie, noul imperiu german, de materiile prime din Rusia. Şi nu e vorba doar de gaz şi de petrol. Pe lângă îngrăşăminte chimice, produse agricole, Rusia exportă nichel, neon, titan, scandiu, paladiu etc. Toate aceste metale şi gaze rare şi scumpe sunt indispensabile pentru industriile de vârf din Germania.

Unul dintre principalii beneficiari ai exporturilor de materii prime ruse a fost Germania, care, după declanşarea războiului din Ucraina şi aplicarea sancţiunilor economice, a rămas cu ochii în soare. La rândul lor, exporturile germane către China sunt puse în mare dificultate. Aşa se face că balanţa comercială lunară a Germaniei a fost pe roşu pentru prima oară din 1991 încoace. Prima ţintă a SUA a fost, nu întâmplător, Nord Stream 2, blocat brutal (declaraţiile lui Olaf Scholz) după ce Rusia a recunoscut cele două republici din Donbas la 22 februarie 2022.

Se va dovedi până la urmă că principala victimă a războiului din Ucraina e, de fapt, noua construcţie economică germană de după 2005, noul imperiu german „secret"? De asemenea, cu cât mai mulţi morţi ucraineni şi ruşi, cu atât mai mare va fi ruptura dintre Rusia şi noua Ucraină, mai mică cu 20-40 % decât cea actuală. Este acesta rolul pe care trebuie să-l joace actorul Zelenski (cât mai mulţi morţi ucraineni)?

În ultimii 10-15 ani, fără să ştie, România s-a găsit izolată între noul imperiu german şi noul (şi vechiul) imperiu rus. Războiul din Ucraina schimbă radical datele problemei. Franţa, Italia, Spania, marginalizate de noul imperiu german, ar trebui să se trezească din pumnii încasaţi de mai bine de 15 ani. La fel şi alte ţări, printre care şi România.

Petru Romoşan