În Europa vin marile proteste urmate de greve!
Postat la: 04.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Se va da cu COVID, urmat de BĂTAIE. Apoi, „Prinde orbu' scoate-i ochii!" și „Dumnezeu cu mila ..."
O editorialistă britanică de la "The Telegraph" ne anunță ieri că "Putin a învins deja Occidentul", dar recunoaște stângaci încă din debut că economia vestică era deja "zombificată", iar liderul rus doar ar fi speculat momentul. Ne mai zice prostește și că SUA o vor duce bine și că abia acum și-au impus vizibil autoritatea asupra verișorilor europeni, condamnați la sărăcie. Uită să comunice britanica faptul că opțiunea războiului în loc de negocieri pentru pace, lucru ce ne-a aruncat în această criză, a aparținut chiar administrației Biden, oroare implementată fix cu aportul zăpăcitului lor de prim-ministru, Boris Johnson.
Fostul președinte rus Medvedev, distribuit strategic la înmormântarea lui Gorbaciov, ne anunță tot ieri, batjocoritor și cinic, că "Occidentul joacă șah cu moartea", știind bine că n-avem nici un șahist politic printre liderii europeni, deci moartea ne va învinge. În orașele din Franța, Germania, Olanda etc., au fost proteste masive sâmbătă contra sărăcirii populației pe fondul crizei energetice, iar în Praga peste 100.000 de cehi (autoritățile zic 70.000 ca să nu se depășească o cifră psihologică) au manifestat pentru pace și gaz ieftin, dar și contra UE și NATO.
Cehia are până-n decembrie președinția UE, iar prim-ministrul lor a venit să ne anunțe cumva că mitingul a fost organizat de către... ruși. În același timp comisarul pentru energie, un italian "deștept", a venit să ne spună că "UE nu se teme de Putin", de parcă ar mai conta asta, în condițiile în care nimeni nu se mai teme de UE!
S-a sfârșit prieteni, ceea ce ați tot fost anunțați că se va întâmpla și voi nu doreați să credeți, adică faptul că din această toamnă liderii UE ne vor pune la pământ cu politica lor dictată corporatist, chiar s-a întâmplat! Și marile proteste de toamnă au început, se vor intensifica, dar vor fi urmate și de greve ce vor paraliza sectoare economice vitale.
Guvernele, așa cum anticipam, vor răspunde cu un nou val indus de COVID, într-o încercare disperată să țină oamenii în case, iar marii producători tocmai ne-au anunțat ritos că au pregătit și super-vaccinul cu booster inclus, ca să mai tragă și pielea de pe organismele guvernamentale slăbite rău deja. Unde nu va merge doar cu COVIDU și unde liderii sunt mai tembeli (și sunt destui!), se va apela la BĂTAIE din partea jandarmilor, dar nici asta nu va ține prea mult, debusolarea europenilor învățați cu prosperitatea va fi uriașă, iar această combinație va ridica un val de proteste și mai mare.
Vor pica Guverne, din Marea Britanie până-n Cehia, lideri populiști sau ciudați vor reveni la putere (tonul va fi dat în Italia și Bulgaria), și mai rapid decât vă gândiți Europa va intra într-o degringoladă politică care, suprapusă peste sărăcie și frig, va avea efect de cocktail-rusesc-Molotov asupra vieților noastre, că tot ne vestește britanica că rusul Putin ne-a învins.
Și România? Ei bine, probabil că la fel ca în 1989 noi vom fi printre ultimii care ne vom revolta în stradă (ăștia suntem noi), și tot la fel ca atunci s-ar putea ca să prindem un loc fruntaș la capitolul violență, că tot am fost și suntem "poligon de încercare" pentru experimentele societale ale diverselor servicii secrete străine, deci n-au cum să rateze o asemenea oportunitate.
Și încă două treburi, una internă, alta externă. Ieri la LOFT, clubul exclusivist de la malul mării, s-a organizat o petrecere de adio a sezonului 2022 cu personajele participante îmbrăcate cu pulovere sau treninguri groase (de mari fițe și astea, of course), mâinile tremurânde pe paharele cu băuturi, priviri de regret triste sau încețoșate. Ar fi trebuit s-o intituleze "The Winter is Coming", e oricum o poză pilduitoare pentru ce va urma, inclusiv pentru "bogați".
A doua treabă e legată de NASA și a treia amânare a lansării către Lună a misiunii Artemis, pe motiv de probleme tehnice banale. Asta era o acțiune de tip "Războiul Stelelor", menită să arate superioritatea tehnologică a Americii în plin război planetar instalat, prezentată ca fiind ceva ușor pentru marii savanți strânși în SUA de pe tot globul. Și "marea misiune" s-a împotmolit în niște scurgeri de ulei pe la valvele motoarelor ...Vă amintiți bănuiala mea referitoare la semnificația literei Z care-a marcat ofensiva rusească în Ucraina? Vine de la "Zombi/Zombificare".
Cozmin Gușă
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...