Dacă nu vă văd, nu vă aud!
Postat la: 29.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Pentru a înțelege că stăm toți pe un butoi cu pulbere gata să explodeze, guvernanții trebuie să simtă, să vadă și să audă vocea poporului. Este cel mai simplu și clar motiv pentru care, atunci când este necesar, sunt ințiate mitingurile de protest. Și vom avea un asemenea miting în Piața Universității, în 2 octombrie, începând de la ora 17. Cum se prefigurează el? Mesajele vor fi suficient de clare? De penetrante? Iar protestatarii vor fi suficient de mulți?
La Praga s-a desfășurat un miting de protest împotriva războiului, la care au participat zeci de mii de persoane. Vocea cehilor s-a auzit în întreaga lume. Dar și această voce penetrantă a fost interpretată în fel și chip. De pildă premierul ceh Petr Fiala a zbierat din toți rărunchii, acuzându-i pe manifestanți că reprezintă forțele pro-ruse. În realitate, la uriașul protest au participat pur și simplu cetățeni profund îngrijorați atât de consecințele războiului din Ucraina, cât și de direcțiile extrem de periculoase în care el se poate dezvolta. Și da, au fost și voci care au criticat în forță politica NATO, taxată drept ineficientă și periculoasă. Dar asta înseamnă oare o manipulare de la Moscova? Sau pur și simplu a avut loc o acțiune a opoziției politice și a opoziției civice? La București, cu foarte puțin timp înaintea desfășurării protestului, situația este destul de neclară. Periculos de neclară.
Un protest nu poate fi realizat oricând și în orice condiții. Și cu o frecvență prea mare. Din simplul motiv că românii, deziluzionați de prestațiile clasei politice, nu știu încotro ar mai putea să-și îndrepte speranțele. În anii '90, într-un fel, lucrurile erau mai clare. De o parte a baricadei se aflau formațiunile politice de stânga, în mare parte moștenitoare și tributare ale Partidului Comunist, care fusese îngropat doar cu numele, și de cealaltă parte forțele democratice, care doreau inițerea rapidă a unor reforme, dar nu prea știau cum să procedeze. Și în continuare, în anii următori, s-au confruntat de cele mai multe ori forțele de stânga cu forțele de dreapta. Când dreapta se afla la putere, stânga reprezenta o speranță pentru protestatari. Și invers. Acum ne aflăm însă într-o situație specială. Din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, există la putere o coaliție alcătuit dintr-un partid puternic de stânga, PSD, un partid socialist, și un partid de centru-dreapta, PNL. În afara acestor partide, opoziția parlamentară este alcătuită dintr-un partid neomarxist, USR, și un partid suveranist, taxat de unii drept extremist, AUR. Iar opoziția extraparlamentară este reprezentată de o puzderie de partide mici, cele mai multe suveraniste, între care se distinge cea mai nouă formațiune de acest fel, Coaliția pentru Națiune, inițiată de avocatul Dan Chitic.
În al doilea rând, multitudinea de crize suprapuse a determinat PSD să vină la guvernare, călcându-și din multe puncte de vedere pe inimă, invocând interesul național, dar profitând din plin atât de avantajele conferite de exercițiul puterii, cât și de poziția de critic al partenerului de guvernare. Din perspectiva celor două partide aflate la putere, mitingul din 2 octombrie este ilegitim, este fără rost și vom auzi cu certitudine acuzații cum că protestatii ar fi manevrați de la Moscova. Asta dacă nu care cumva își vâră dracul coada și vor avea loc acte de provocare.
În al treilea rând, categoriile de populație nemulțumite sunt extrem de diverse. Practic, fiecare cetățean este îndreptățit să protesteze, dar nu în mod obligatoriu pentru ceva anume. Pensionarii sunt îndreptățiți să protesteze pentru că pur și simplu sunt amenințați cu exterminarea, în timp ce li se promit în mod fals creșteri, care nici măcar nu acoperă inflația. Marea masă a cetățenilor este îndreptățită să protesteze împotriva mizeriilor legate de prețul la energie, care au fost declanșate în România, atenție, independent și înaintea începerii războiului din Ucraina. Și fără nici cea mai mică legătură cu Federația Rusă și cu manevrele Kremlinului privind furnizarea gazelor.
În fine, suveraniștii, constituiți într-o formațiune mare, AUR, care vine pe locul doi conform ultimelor cercetări de piață, mai puțin cele făcute de institutele plătite de PSD și PNL, și mai multe formațiuni mici, extraparlamentare, sunt perfect îndreptățiți să denunțe drept rău al tuturor relelor faptul că guvernele succesive ale României au renunțat în mod iresponsabil să-și exercite și să-și valorifice prerogativele contituționale generate de suveranitatea națională.
Dacă toți au dreptate, dar fiecare în felul lui, și dacă toți își ridică glasul din varii motive împotriva celorlalți, atunci protestul din Piața Universității va degenera într-un talmeș-balmeș. Observăm deja cum AUR insistă asupra direcționării protestului contra politicilor energetice ale Guvernului. Am mai observat zilele trecute cum pensionarii au dat înapoi, prin intermediul reprezentanților asociațiilor acestora, afirmând că nu vor participa la protest, pentru a nu se asocia unui partid politic. Și au căzut astfel în capcana întinsă de guvernanți, care le-au promis cândva, săptămâna viitoare, o întâlnire la Palatul Victoria, care se va transforma firește într-un bla-bla. În fine, după ce mai mulți suveraniști, minus George Simion, au solicitat ca mitingul să fie despre suveranitate, Dan Chitic, în numele Coaliției pentru România, dorește ca protestul să fie direcționat în cvasi-totalitatea lui împotriva războiului.
Dincolo de frontierele României, opinia publică internațională stă cu ochii pe noi. Ne va măsura și ne va judeca. Câți protestatari vor fi desfășurați între Piața Universității și Piața Victoriei? În ce măsură între aceștia se va realiza o coeziune? Ce fel de miting va fi, dacă nicio forță politică sau civică nu își asumă în mod oficial organizarea lui? Care este calitatea mesajelor care vor fi transmise Guvernului, aliaților noștri și opiniei publice internaționale? Până când vom primi răspunsul la întrebările de mai sus, vă reamintesc că, dacă ei nu vă văd, ei nici nu vă aud. Iar tot efortul va fi inutil.
Sorin Rosca Stanescu
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...