Cât de mare este factura pe care o va plăti Klaus Iohannis?
Postat la: 26.11.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Un savant recunoscut la nivel mondial, doctorul Rafila, care ne reprezintă la Organizația Mondială a Sănătății, ne comunică un lucru deosebit de grav. Și anume că președintele Klaus Iohannis ne-a dezinformat atunci când a afirmat că s-a consutat cu specialiștii din domeniu în legătură cu modul în care va fi organizată vaccinarea în masă a populației.
În plus, vaccinul încă nu există. La rândul său, Adrian Streinu-Cercel, o altă somitate în materie epidemiologică, avertizează asupra faptului că autoritățile vor trebui să răspundă pentru morții pe care îi înregistrăm. În fine, avem și o informație bombă venită din Statele Unite, conform căreia numai un procent nesemnificativ dintre copii se contaminează cu coronavirus. Să punem cele de mai sus într-o ecuație simplă.
Acum devine și mai clar faptul că președintele Klaus Iohannis, inițiind ședințe repetate la Cotroceni pe tema vaccinării în masă a populației, a pus la cale o diversiune. Ne-a jucat tuturor o farsă. Ne-a oferit o țintă falsă. Pentru a ne concentra asupra uui subiect care nu are nicio legătură cu realitățile României de azi.
Pandemia a scăpat totul de sub control de mai mult timp - am arătat de ce, au arătat și alții și nu mai are nicun rost să insistăm asupra acestei teme. Ca și pandemia, și economia a fost catastrofal gestionată de către autorități și niciuna dintre afirmațiile optimiste ale troicii alcătuite din președinte prim-ministru și ministru de Finanțe nu s-a confirmat. Am fost mințiți fără rușine și la acest capitol. La fel am fost mințiți și în legătură cu școala. Mai întâi, cum că deschiderea școlii ar fi fost pregătită în mod corespunzător, iar apoi că funcționarea acestora ar prezenta un pericol major pentru sănătatea populației. Planetele s-au aliniat foarte rău în cazul României. Iar cetățenii acestei țări vor plăti extrem de scump factura. Dar, simultan, ar trebui să plătească factura și cei responsabili.
Pe site-ul CorectNews, am postat astăzi un articol după opinia mea senzațional. El sintetizează rezultatele unui studiu efectuat de una dintre cele mai prestigioase instituții sanitare din Statele Unite asupra modului în care pandemia îi lovește pe copii. Este un studiu efectuat după toate rigorile științifice. Conform concluziilor sale, copiii, cu rare excepții, nu se infectează cu coronavirus. Dintre cei puțini care se infectează, și mai puțini sunt cei simptomatici și încă și mai puțini fac forme severe. Numărul celor care decedează este absolut infim și toți copiii pierduți au avut comorbidități extrem de severe. Prin urmare, statele care au încurajat funcționarea în continuare a școlilor nu au greșit. Iar statele, foarte puține de altfel la număr, care au închis școlile, au comis o gravă eroare.
Președintele Klaus Iohannis, tot pentru a ne aburi, ne-a comunicat în repetate rânduri că a lansat un amplu program, de fapt un proiect național, spune el, intitulat „România educată". Despre ce Românie educată mai vorbim? Despre o Românie în care copiii nu au posibilitatea să învețe? Despre o Românie în care copiii sunt discriminați, pentru că cei mai muțil dintre ei, în condițiile în care școlile sunt închise, nu au nici cea mai mică posibilitate de a-și continua studiile pe internet? Despre o Românie în care copiii nici măcar nu mai au posibilitatea să socializeze? Despre o Românie în care, fiindcă școala nu funcționează, unul dintre părinți nu mai poate munci pentru a-și întreține familia și este obligat să stea acasă?
Ieri am tratat acest subiect, iar două dintre comentariile care mi-au fost trasmise mi-au reținut atenția. Foarte succint, în primul comentariu mi se atrage atenția, pe bună dreptate, asupra unui fenomen extrem de periculos. Sunt sute de mii de copii care au pierdut practic primii doi ani de școală. Riscul ca aceștia să rămână analfabeți este uriaș. Pentru că deprinderea de a învăța zi de zi este însușită la șase și șapte ani. Dacă lucrurile continuă așa, vom avea nu două, ci trei serii de analfabeți. Care mai târziu vor deveni paria societății. Iar începând de la 18 ani, vor vota. În duminici ale orbului. A doua observație este și ea interesantă și caracterizează și ea vremurile pe care le trăim în „România educată". Unii dascăli, destul de mulți, s-au nărăvit. În sensul că le convine ca școlile să rămână închise. Mi se atrage atenția - și am avut posibilitatea să verific acest lucru - că sunt foarte mulți dascăli pentru care pandemia se transformă în El Dorado. Fiindcă ei câștigă și un salariu nemuncit de la școala unde sunt încadrați, și mai câștigă la greu și din meditații. Acest fenomen este mai accentuat în cazul profesorilor care redau la clasele mari. Și până la urmă efectul este tot o gravă discriminare a copiilor. Pentru că beneficiarii meditațiilor nu pot fi decât copiii unor familii cât de cât înstărite. Avocatul Poporului ce spune referitor la acest subiect?
Super grav este că, în septembrie, școlile au fost mai puțin pregătite decât oricând în trecut să-și redeschidă porțile. Nici măcar manualele nu au existat în totalitate. Ca să nu mai vorbim despre tablete și alte dispozitive electronice. Sau ca să nu mai vorbim și despre grupurile sanitare. Și asta în ciuda faptului că se știa că România se confruntă cu o pandemie. Fusese deja bulversat anul de învățământ anterior. Este normal că, în aceste condiții, Guvernul s-a confruntat cu critici severe, inclusiv din partea asociațiilor școlarilor. Și atunci pur și simplu Executivul a pus coada între picioare, a închis școlile și a întors spatele învățământului, mizând pe teleșcoală. Care s-a transformat practic într-un învățământ prin telepatie pentru o mare parte dintre copiii României. Iar acum, un studiu științific și nenumărate opinii cât se poate de avizate ale specialiștilor ne spun în ce eroare a căzut Guvernul României, depunând armele și închizând pur și simplu școlile. La o scală mai mare, este aceeași eroare ca cea vizând închiderea, rând pe rând, a localităților.
Sorin Rosca Stanescu
-
Dincolo de propaganda occidentală
Sunt câteva lucruri simple dar esențiale care nu se discută despre războiul din Ucraina în România, la fel cum nu se dis ...
-
Suntem rușinea Europei!
România fără UE nu ar mai fi ceea ce este acum. Totuși, acest lucru nu înseamnă că noi, ca țară, ar trebui să adoptăm o ...
-
Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
Interesant este că a montat-o cu mânuța lui. Era destinată altora. În special partidului AUR. Dar iată că a căzut el îns ...
-
Piedone vrea să se retragă, Voiculescu se opune, vrea și "sarea din ciorba" PSD-ului!
În spatele voiniciei afișate de către Piedone, "mă retrag doar dacă aduce Ciolacu tezaurul de la ruși", mi s-a confirmat ...
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...