Un bărbat arestat la domiciliu a cerut transferul în închisoare întrucât "coabitarea forțată" cu soţia lui devenise imposibilă

Postat la: 24.10.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Un bărbat arestat la domiciliu a cerut transferul în închisoare întrucât

Un bărbat plasat în arest la domiciliu în Italia s-a prezentat la un comisariat de Poliţie şi a cerut să fie trimis la închisoare întrucât a considerat că viaţa alături de soţia lui devenise imposibil de suportat, a anunţat Jandarmeria italiană, citată de AFP.

Bărbatul în cauză, un albanez de 30 de ani care locuieşte în Guidonia Montecelio, o localitate de lângă Roma, "nu mai reuşea să facă faţă coabitării forţate alături de soţia lui", potrivit unui comunicat al carabinierilor din oraşul învecinat Tivoli. "Exasperat de acea situaţie, bărbatul a preferat să fugă de acasă şi să se prezinte, spontan, în faţa carabinierilor pentru a cere să îşi ispăşească pedeapsa în spatele gratiilor", precizează acelaşi comunicat.

Albanezul era plasat în arest la domiciliu de mai multe luni pentru infracţiuni asociate drogurilor şi trebuia să rămână sub incidenţa acestui regim de privare de libertate pentru mai mulţi ani, a adăugat Francesco Giacomo Ferrante, căpitanul carabinierilor din Tivoli.

"Trăia în locuinţa lui alături de soţia şi familia lui. Lucrurile nu mergeau bine deloc. Ne-a spus: 'ascultaţi, viaţa mea privată a devenit un calvar, nu mai pot să suport, vreau să merg la închisoare'", a adăugat el. Bărbatul a fost arestat imediat pentru încălcarea regimului de arest la domiciliu, iar autorităţile judiciare italiene au ordonat transferul său într-o închisoare.

loading...
PUTETI CITI SI...