Testamentul lui Alain Delon a fost trimis copiilor săi. Ce a lăsat în urmă marele actor

Postat la: 05.09.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Testamentul lui Alain Delon a fost trimis copiilor săi. Ce a lăsat în urmă marele actor

La aproape o lună de la moartea lui Alain Delon, testamentul acestuia a fost trimis celor trei copii ai săi, printr-o scrisoare recomandată din Elveția, de către notarul actorului francez.

Documentul de patru pagini, în care este specificată împărțirea moștenirii între copii, a fost transmis și celor doi alți executori testamentari - în plus față de notar -, avocatului actorului, Me Christophe Ayela, precum și administratorului său de patrimoniu, potrivit Le Figaro.

Dacă doresc, executorii au acum la dispoziție 14 zile pentru a se retrage din funcția care le-a fost atribuită. De asemenea, cei trei copii au, conform legislației elvețiene, 30 de zile pentru a contesta documentul.

În luna ianuarie, când frații erau dezbinați din cauza stării în care se afla tatăl lor bolnav, Anthony Delon a revenit cu ezitări, într-un lung interviu la Cnews, asupra moștenirii actorului.

„Aș vrea să încep prin a stinge un incendiu, pentru că toate aceste povești despre bani, despre moștenire, mă îmbolnăvesc", a declarat fiul cel mare al lui Alain Delon, după ce declanșase prima scânteie a unei bătălii mediatice fratricide, anunțând că a depus o plângere împotriva surorii sale.

„Nu vreau să fim asociați cu cazurile Johnny și Bettencourt. Vreau să spun adevărul. Vreau să spun de ce ne certăm astăzi (...) Succesiunea este rezolvată, nu există probleme cu banii", a continuat el.

„Sora mea are 50% din moștenirea tatălui nostru, în timp ce Alain-Fabien și cu mine avem câte 25% fiecare", a explicat el. „Nu există niciun conflict sau război pentru moștenire."

loading...
PUTETI CITI SI...