Studiul care dă peste cap încă o "reușită" atribuită lui Cristofor Columb. Cum a ajuns, de fapt, sifilisul in Europa

Postat la: 15.08.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Studiul care dă peste cap încă o

Oamenii de ştiinţă au descoperit că sifilisul şi alte boli înrudite s-ar fi putut răspândi în Europa înainte de întoarcerea lui Cristofor Columb din Americi, potrivit unui studiu publicat vineri de oameni de ştiinţă elveţieni.

Până în prezent se credea că sifilisul a fost adus în Europa de Columb şi de echipajul său când s-au întors din Americi în 1493. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Zurich au descoperit însă agenţi patogeni ai sifilisului şi ai altor bacterii similare pe mostre de rămăşiţe umane, dintre care cel puţin una datând de dinainte de Columb.

Ei au identificat, de asemenea, agenţi patogeni ai framboesiei, o infecţie a pielii şi oaselor care în prezent este întâlnită doar în zonele tropicale, în probe de ADN provenind din Finlanda, Estonia şi Olanda între începutul secolului al XV-lea şi secolul al XVIII-lea. Cercetătorii au descoperit, totodată, o bacterie necunoscută din aceeaşi familie. Boala provocată de aceasta s-a dezvoltat în mod evident alături de sifilis şi de framoboesie, însă azi a dispărut, au constatat oamenii de ştiinţă.

Studiul aruncă o lumină mai clară asupra istoriei Treponema pallidum, bacteria care cauzează sifilisul: potrivit cercetătorilor, a existat o mare varietate de subspecii în Europa încă de la sfârşitul secolului al XV-lea, ceea ce ipoteza clasică legată de Columb nu putea explica.

Oamenii de ştiinţă suspectează că predecesorul comun al acestor agenţi patogeni s-a dezvoltat în urmă cu cel puţin 2.500 de ani şi ar fi putut de asemenea avea originea în Europa. Originea sifilisului - o boală care a făcut ravagii în Europa între sfârşitul secolului al XV-lea şi secolul al XVIII-lea - nu a fost lămurită până în prezent.

loading...
PUTETI CITI SI...