Schimbările de nutriţie prin care a trecut specia umană şi cum arată azi tranziţia către o nouă dietă
Postat la: 02.07.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Omenirea trece pe diete din ce in ce mai bizare in goana după "slabire" in loc sa faca ceea ce stie de zeci de mii de ani. Există o dietă în care timp de o săptămână este permis a se consuma doar varză crudă, apoi dieta cu pepene roşu, in care se consuma doar acest fruct. Sau: dieta cu supă de varză şi cea cu varză murată.
Atracţia este întărită de spoiala unei expertize ştiinţifice, ca în cazul dietelor ce poartă numele unor "reputaţi" nutriţionişti precum Atkins sau Dukan. Schimbarea comportamentului alimentar şi a dietei necesită resorturi psihice puternice, între care motivaţia este primordială. Preocuparea faţă de propria sănătate, cu variate grade de urgenţă, este invocată cel mai frecvent de către cei care au reuşit să-şi schimbe dieta în mod voluntar. Diete - şi aici întâlnim o utilizare corectă a termenului, fiind vorba despre perioade extinse de timp - cu fundamente pseudoştiinţifice, precum paleo, keto, raw sau low-AGE, ori cu funcţie de proclamaţie, precum carnivoră, vegetariană, macrobiotică sau vegană, sunt adoptate de tot mai mulţi oameni din întreaga lume în speranţa de a fi mai sănătoşi, a trăi mai mult, a arăta mai tineri şi mai zvelţi, ori a fi mai virtuoşi şi mai morali.
Discuţia despre efectele reale, mai ales pe termen lung, ale acestor întreprinderi este una separată şi, cel mai adesea, deloc măgulitoare pentru cei vizaţi. De exemplu, dieta paleo - numită după era paleolitică, este prezentată ca biologic optimă, fiind, discutabil, dieta oamenilor preistorici, vânători-culegători - nu este sprijinită de niciun studiu ştiinţific riguros. Am spune că, dimpotrivă! Studiile riguroase, aproape fără excepţie, recomandă ca optime dietele bazate pe cereale, legume - în limbaj ştiinţific, prin legume înţelegem fasolea, mazărea şi rudele acestora din familia Fabaceae - şi alte vegetale, primele două grupe fiind interzise în dieta paleo.
Populaţiile cu cele mai mari speranţe de viaţă sunt cele cu o dietă mediteraneeană sau una asemănătoare cu aceasta. O astfel de dietă - şi o putem identifica ca standard în recomandările tuturor organizaţiile sanitare din lume - este alcătuită majoritar din cereale integrale, legume, fructe şi seminţe oleoproteaginoase (bogate în uleiuri şi proteine) şi cât mai multe vegetale proaspete. Infinitezimal, sunt consumate ouă, lactate şi cărnuri albe, în principal de origine marină.
Cum se explică acest fenomen, în condiţiile în care alimente precum cerealele şi legumele sunt folosite în alimentaţie de câteva zeci de mii de ani, iar carnea şi ouăle de câteva sute de mii? Răspunsul este că specia umană nu a încetat să evolueze, iar organismele oamenilor contemporani, cu excepţia urmaşilor recenţi ai unor populaţii tribale, sunt rodate optim la dieta dominantă din zorii revoluţiei agricole (cca 10.000 î.Hr.) şi până în amurgul ultimului război mondial, respectiv, ceea ce numim astăzi dieta mediteraneeană.
Trebuie să menţionăm că evoluţia dietei a mai presupus, pe lângă adaptarea la un anume profil de nutrienţi, şi o acomodare la condiţii de lipsă a hranei. Cu excepţia elitelor, strămoşii umanităţii, în covârşitoarea lor majoritate, au suferit şi au murit de foamete prelungită. Odată cu relativa prosperitate instalată mai peste tot în lume în anii 1950, dieta umanităţii a început să se schimbe, devenind în tot mai mare măsură alcătuită din hrană de origine animală şi alimente cu carbohidraţi uşor asimilabili, şi cu preaplin de calorii.
Umanitatea a trecut prin mai multe astfel de transformări ale dietei - fenomenul este denumit tranziţie nutriţională - de-a lungul existenţei sale. Prima, care s-a confundat cu conturarea speciei umane existente (Homo sapiens) şi care s-a petrecut în perioada ultimei glaciaţiuni, a însemnat trecerea de la o dietă probabil asemănătoare cu a cimpanzeilor de astăzi, compusă în principal din vegetale şi ciuperci, dar şi din unele alimente de origine animală (miere, ouă, vânat de mici dimensiuni, insecte), la una alcătuită în mai mare măsură din alimente de origine animală, adăugând vânatul de mari dimensiuni şi peştele, dar încă bazată pe plante.
A doua, suprapusă cu perioada cunoscută ca revoluţia agricolă, a presupus trecerea la o dietă compusă iniţial din cereale şi unele vegetale şi ciuperci din flora spontană (rădăcini, fructe, flori, seminţe), precum şi din, în foarte mică măsură, unele alimente de origine animală (vânat, peşte, ouă, miere, insecte), la care au fost adăugate apoi legumele şi alte plante de cultură, precum şi lactatele şi carnea animalelor domesticite. A treia, începută în timpul revoluţiei industriale şi accelerată după al 2-lea război mondial, şi aflată încă în desfăşurare în ţările în curs de dezvoltare, a fost reprezentată de trecerea la dieta dominantă a zilelor noastre, una alcătuită în prea mare măsură din alimente de origine animală şi alimente vegetale sărăcite în nutrienţi prin rafinare.
Bineînţeles că aceste transformări ale dietei de-a lungul evoluţiei speciei - exceptând în parte perioada contemporană, după cum vom explica imediat - nu au ţinut cont de preferinţele individuale ale oamenilor. Ce au dictat tranziţiile au fost fenomene planetare naturale sau cauzate de omenire, dar aflate în afara controlului oamenilor.
Tranziţiile nutriţionale nu au avut răbdare ca biologia să ţină pasul. Chiar dacă, privind la scara evoluţiei, transformarea dietei ajută la supravieţuirea speciei prin adaptarea la noi condiţii de mediu, la nivel individual sau chiar generaţional, tranziţia nutriţională aduce multă suferinţă. Aşa se explică astăzi cotele uriaşe de obezitate, boli cardiovasculare şi diabet zaharat de tip 2, condiţii cauzate de dieta contemporană dominantă, una inadecvată nevoilor noastre biologice.
Revenind la alegerile individuale, relatăm un fenomen emergent, deja caracterizat ca o nouă tranziţie nutriţională, a 4-a, una care se petrece global concomitent cu a 3-a, dar care se petrece majoritar în ţările dezvoltate, mai ales în rândul populaţiilor urbane. Aceasta presupune corectarea exceselor dietei contemporane, prin reducerea semnificativă a consumului de alimente de origine animală şi a celor vegetale rafinate - astfel că putem spune că populaţiile ţărilor nordice au o dietă mediteraneeană.
Forţa care va cauza şi conduce noua tranziţie nutriţională este aceeaşi dintotdeauna: nevoia de adaptare la noi condiţii naturale şi sociale de mediu. Din fericire, pentru întâia dată în existenţa speciei noastre, direcţia în care ne va purta nevoia de adaptare este una pentru care suntem deja pregătiţi biologic. Căci o alimentaţie sustenabilă în noile condiţii este una asemănătoare ca profil nutritiv cu cea pe care omenirea a avut-o de la revoluţia agricolă până mai încoace, încă prevalentă în unele zone rurale, adică una bazată pe cereale integrale, legume, fructe şi seminţe oleoproteaginoase, şi cât mai multe vegetale proaspete. În plus, instrumentele tehnice şi economice pe care omenirea le are la îndemână ne vor permite ca, tot pentru întâia dată în existenţa speciei, să combatem eficient foametea şi malnutriţia.
Dr. ing. Florin Şoptică, cercetător în ştiinţele alimentare
-
O scrisoare găsită: Donald Trump se reinstalează la Casa Albă și descoperă epistola lăsată de Joe Biden
Proaspăt reinstalat în Biroul Oval redecorat, Donald Trump și-a început oficial noul mandat de președinte al Statelor Un ...
-
Mărturisirea Dacianei Sârbu înainte de divorțul de Victor Ponta: "Am trecut prin iad!"
Cuplul Daciana Sârbu - Victor Ponta e istorie. Cei doi au divorțat oficial. Informațiile privind separarea lor au apărut ...
-
Ce meniu a fost servit la ceremonia de învestire a lui Donald Trump: Preparate sofisticate și băuturi scumpe la evenimentul anului
Meniul servit la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în calitate de nou preşedinte al Statelor Unite a constat lun ...
-
Cum a ajuns un român plecat din Drumul Taberei în străinătate să devină unul dintre oamenii-cheie ai lui Donald Trump. Cine este Gabriel Constantin?
Constantin este unul dintre cei mai apreciați manageri ai „imperiului" financiar al viitorului președinte al SUA, Donald ...
-
După scandalul cu mașina urmează cel cu casa? David Popovici are o nouă locuință într-un complex de vile. Cât costa imobilul
David Popovici se va avea o locuință în unul dintre cele mai noi complexuri de vile din apropiere de București.
-
Un bărbat a trimis salivă de șopârlă pentru testarea ADN-ului dezvăluind frauda totală a afirmațiilor privind ascendența umană
Un bărbat și soția sa au decis să testeze acuratețea kitului 23andMe de testare ADN la domiciliu trimițând o mostră de s ...
-
Jurnalul misterios al iubitei englezoaice a lui Hitler. Marile secrete dezvăluite după 80 de ani
Jurnalul pierdut a lui Unity Mitford, aristocrata engleză care a devenit admiratoarea obsedată a lui Hitler, a fost dezv ...
-
"Am descoperit în sfârșit secretul neașteptat pentru a slăbi rapid". Cum a dat jos 18 kilograme o femeie de 55 de ani
La 55 de ani, fiind de mult adepta unei diete relativ sănătoase, Dawn Marsh suferea de inflamații dureroase la nivelul a ...
-
Cel mai celebru influencer din lume vrea să cumpere TikTok: O mulțime de miliardari m-au contactat
Într-o serie de postări pe platforma X, cel mai urmărit creator de conținut de pe YouTube, MrBeast, a dat de înțeles că ...
-
Experiment incredibil: un milionar renunță la lux și devine cerșetor timp de 10 luni. Ce l-a împins și ce a reușit
Milionarul Mike Black, cunoscut om de afaceri și YouTuber, a luat o decizie radicală: să renunțe la luxul său și să se t ...
-
Care e legatura dintre longevitate si cat de des respiri. Rezultatul este unul șocant dar argumentat stiintific
Dr. Janine Bowring, un expert in longevitate stabilit în Canada, care are la activ peste 25 de ani de experiență și cerc ...
-
Mihaela Bilic face dezvăluiri: Ce conțin de fapt conservele de pește pe care le cumpără românii
Nutriționista Mihaela spune că toți românii consumă, fie ocazional, fie des, conserve pe care le cumpără din magazin. De ...
-
Porți un smart watch? Ai risc crescut de cancer din cauza unor substanțe toxice despre care companiile nu scot o vorbă
Ceasurile inteligente câștigă încrederea a din ce în ce mai multor utilizatori. Cu ele este posibil să ne monitorizăm ac ...
-
Un celebru actor povestește cum a rămas fără casă în urma incendiilor dezastruoase din Los Angeles: Nu am văzut niciodată un loc atât de perfect ars
Actorul Mel Gibson a rămas fără casă în urma incendiilor devastatoare din zona Los Angeles. Gibson a povestit că din cas ...
-
Caz bizar: calvarul prin care a trecut o femeie, după ce o nunta falsă de pe Instagram s-a dovedit a fi reală
O femeie din Australia şi-a anulat căsătoria după ce şi-a dat seama că o ceremonie de nuntă falsă la care a luat parte p ...
-
Micutzu a reacționat în cazul mașinii lui Popovici: "Suveranisto-globaliști, globalisto-suveraniști, vă felicit... și vă pup din Tenerife!"
David Popovici (20 de ani), campion olimpic la înot la Jocurile de la Paris din 2024, a fost invitat la podcastul MCN mo ...
-
Șeful Inteligentei Artificiale acuzat de sora sa că a abuzat-o sexual în mod natural. Cum răspunde părintele ChatGPT
Patronul OpenAI, care se află la originea creării ChatGPT, Sam Altman, este acuzat de către sora sa, Ann Altman, în vârs ...
-
Secrete japoneze pentru slăbit rapid. Patru trucuri pe care poți să le încerci
În ciuda influențelor externe și a stilului de viață modern, japonezii au păstrat obiceiuri alimentare și rutine care co ...
-
O influenceriță s-a înecat cu mâncare sub privirile familiei și a murit. Avea 6,6 milioane de urmăritori
Carol Acosta, în vârstă de 27 de ani, cunoscută online sub numele de Killadamente, lua masa într-un restaurant din New Y ...
-
Încep pregătirile pentru unul dintre cele mai mari experimente globale. Ce presupune și ce vor să afle cercetătorii
O echipă internațională de psihologi lansează cel mai mare experiment global dedicat fericirii, vizând să identifice cel ...
-
Dieta anului 2025. A câștigat aurul pentru asigurarea stării de bine și prevenirea bolilor
Dieta mediteraneană a câștigat din nou, obținând în 2025 premiul „cea mai bună dintre cele mai bune" din partea U.S. New ...
-
Dacă nu ești atent vei transforma cafeaua într-o băutură otravitoare
Medicul Natalia Balan recomandă evitarea unei greșeli frecvente la prepararea cafelei care o transformă în otravă. Aceas ...
-
Predicțiile înfricoșătoare ale lui Nostradamus pentru Anul Șarpelui de Lemn, 2025 - Acestea pot schimba lumea
Profețiile lui Nostradamus, captivante, controversate și adesea ridiculizate, continuă să stârnească reacții chiar și du ...
-
Ghimbirul, alimentul care țintește 12 semne ale îmbătrânirii. Studii științifice arată că acest condiment poate avea efect antiaging
Din ce în ce mai multe studii conformă că ghimbirul este la fel de benefic pentru sănătate pe cât este de gustos. Acum, ...
-
Omul care a plătit 100.000 de dolari pentru o bere. "M-a sunat soția să mă întrebe dacă am dat un avans pentru o casă"
Peter Lalor, un jurnalist de cricket din Sydney, a povestit cu, a plătit, în Anglia, 55.000 de lire pentru o bere. "Pe p ...
-
Mihaela Bilic a anunțat dieta care topește kilogramele după sărbători: V-ați săturat?
Extrem de mulți români își propun ca în noul an să slăbească. Fie că s-au îngrășat de sărbători, fie că vor un alt stil ...
-
Verdictul unui studiu extrem de eficient: Cea mai mare greșeală legată de micul dejun pentru cei care vor să slăbească
Micul dejun este considerat cea mai importantă masă a zilei de mult timp de către nutriționiști, iar un studiu nou prezi ...
-
Mindful Eating vs Mindless Eating, două concepte care definesc relația cu mâncarea. Ce înseamnă și cum ne influențează sănătatea și greutatea
Mindful eating (mâncat conștient) și mindless eating (mâncatul fără conștientizare) definesc relația oamenilor cu mâncar ...
-
Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi ...
-
Despre consumul de alcool în Vechiul Regat
„Ca în alte privințe, Capitala dă tonul și în ceea ce privește consumul de alcool în diferitele sale forme; nicăieri cul ...