Schimbările de nutriţie prin care a trecut specia umană şi cum arată azi tranziţia către o nouă dietă

Omenirea trece pe diete din ce in ce mai bizare in goana după "slabire" in loc sa faca ceea ce stie de zeci de mii de ani. Există o dietă în care timp de o săptămână este permis a se consuma doar varză crudă, apoi dieta cu pepene roşu, in care se consuma doar acest fruct. Sau: dieta cu supă de varză şi cea cu varză murată.

Atracţia este întărită de spoiala unei expertize ştiinţifice, ca în cazul dietelor ce poartă numele unor "reputaţi" nutriţionişti precum Atkins sau Dukan. Schimbarea comportamentului alimentar şi a dietei necesită resorturi psihice puternice, între care motivaţia este primordială. Preocuparea faţă de propria sănătate, cu variate grade de urgenţă, este invocată cel mai frecvent de către cei care au reuşit să-şi schimbe dieta în mod voluntar. Diete - şi aici întâlnim o utilizare corectă a termenului, fiind vorba despre perioade extinse de timp - cu fundamente pseudoştiinţifice, precum paleo, keto, raw sau low-AGE, ori cu funcţie de proclamaţie, precum carnivoră, vegetariană, macrobiotică sau vegană, sunt adoptate de tot mai mulţi oameni din întreaga lume în speranţa de a fi mai sănătoşi, a trăi mai mult, a arăta mai tineri şi mai zvelţi, ori a fi mai virtuoşi şi mai morali.

Discuţia despre efectele reale, mai ales pe termen lung, ale acestor întreprinderi este una separată şi, cel mai adesea, deloc măgulitoare pentru cei vizaţi. De exemplu, dieta paleo - numită după era paleolitică, este prezentată ca biologic optimă, fiind, discutabil, dieta oamenilor preistorici, vânători-culegători - nu este sprijinită de niciun studiu ştiinţific riguros. Am spune că, dimpotrivă! Studiile riguroase, aproape fără excepţie, recomandă ca optime dietele bazate pe cereale, legume - în limbaj ştiinţific, prin legume înţelegem fasolea, mazărea şi rudele acestora din familia Fabaceae - şi alte vegetale, primele două grupe fiind interzise în dieta paleo.

Populaţiile cu cele mai mari speranţe de viaţă sunt cele cu o dietă mediteraneeană sau una asemănătoare cu aceasta. O astfel de dietă - şi o putem identifica ca standard în recomandările tuturor organizaţiile sanitare din lume - este alcătuită majoritar din cereale integrale, legume, fructe şi seminţe oleoproteaginoase (bogate în uleiuri şi proteine) şi cât mai multe vegetale proaspete. Infinitezimal, sunt consumate ouă, lactate şi cărnuri albe, în principal de origine marină.

Cum se explică acest fenomen, în condiţiile în care alimente precum cerealele şi legumele sunt folosite în alimentaţie de câteva zeci de mii de ani, iar carnea şi ouăle de câteva sute de mii? Răspunsul este că specia umană nu a încetat să evolueze, iar organismele oamenilor contemporani, cu excepţia urmaşilor recenţi ai unor populaţii tribale, sunt rodate optim la dieta dominantă din zorii revoluţiei agricole (cca 10.000 î.Hr.) şi până în amurgul ultimului război mondial, respectiv, ceea ce numim astăzi dieta mediteraneeană.

Trebuie să menţionăm că evoluţia dietei a mai presupus, pe lângă adaptarea la un anume profil de nutrienţi, şi o acomodare la condiţii de lipsă a hranei. Cu excepţia elitelor, strămoşii umanităţii, în covârşitoarea lor majoritate, au suferit şi au murit de foamete prelungită. Odată cu relativa prosperitate instalată mai peste tot în lume în anii 1950, dieta umanităţii a început să se schimbe, devenind în tot mai mare măsură alcătuită din hrană de origine animală şi alimente cu carbohidraţi uşor asimilabili, şi cu preaplin de calorii.

Umanitatea a trecut prin mai multe astfel de transformări ale dietei - fenomenul este denumit tranziţie nutriţională - de-a lungul existenţei sale. Prima, care s-a confundat cu conturarea speciei umane existente (Homo sapiens) şi care s-a petrecut în perioada ultimei glaciaţiuni, a însemnat trecerea de la o dietă probabil asemănătoare cu a cimpanzeilor de astăzi, compusă în principal din vegetale şi ciuperci, dar şi din unele alimente de origine animală (miere, ouă, vânat de mici dimensiuni, insecte), la una alcătuită în mai mare măsură din alimente de origine animală, adăugând vânatul de mari dimensiuni şi peştele, dar încă bazată pe plante.

A doua, suprapusă cu perioada cunoscută ca revoluţia agricolă, a presupus trecerea la o dietă compusă iniţial din cereale şi unele vegetale şi ciuperci din flora spontană (rădăcini, fructe, flori, seminţe), precum şi din, în foarte mică măsură, unele alimente de origine animală (vânat, peşte, ouă, miere, insecte), la care au fost adăugate apoi legumele şi alte plante de cultură, precum şi lactatele şi carnea animalelor domesticite. A treia, începută în timpul revoluţiei industriale şi accelerată după al 2-lea război mondial, şi aflată încă în desfăşurare în ţările în curs de dezvoltare, a fost reprezentată de trecerea la dieta dominantă a zilelor noastre, una alcătuită în prea mare măsură din alimente de origine animală şi alimente vegetale sărăcite în nutrienţi prin rafinare.

Bineînţeles că aceste transformări ale dietei de-a lungul evoluţiei speciei - exceptând în parte perioada contemporană, după cum vom explica imediat - nu au ţinut cont de preferinţele individuale ale oamenilor. Ce au dictat tranziţiile au fost fenomene planetare naturale sau cauzate de omenire, dar aflate în afara controlului oamenilor.

Tranziţiile nutriţionale nu au avut răbdare ca biologia să ţină pasul. Chiar dacă, privind la scara evoluţiei, transformarea dietei ajută la supravieţuirea speciei prin adaptarea la noi condiţii de mediu, la nivel individual sau chiar generaţional, tranziţia nutriţională aduce multă suferinţă. Aşa se explică astăzi cotele uriaşe de obezitate, boli cardiovasculare şi diabet zaharat de tip 2, condiţii cauzate de dieta contemporană dominantă, una inadecvată nevoilor noastre biologice.

Revenind la alegerile individuale, relatăm un fenomen emergent, deja caracterizat ca o nouă tranziţie nutriţională, a 4-a, una care se petrece global concomitent cu a 3-a, dar care se petrece majoritar în ţările dezvoltate, mai ales în rândul populaţiilor urbane. Aceasta presupune corectarea exceselor dietei contemporane, prin reducerea semnificativă a consumului de alimente de origine animală şi a celor vegetale rafinate - astfel că putem spune că populaţiile ţărilor nordice au o dietă mediteraneeană.

Forţa care va cauza şi conduce noua tranziţie nutriţională este aceeaşi dintotdeauna: nevoia de adaptare la noi condiţii naturale şi sociale de mediu. Din fericire, pentru întâia dată în existenţa speciei noastre, direcţia în care ne va purta nevoia de adaptare este una pentru care suntem deja pregătiţi biologic. Căci o alimentaţie sustenabilă în noile condiţii este una asemănătoare ca profil nutritiv cu cea pe care omenirea a avut-o de la revoluţia agricolă până mai încoace, încă prevalentă în unele zone rurale, adică una bazată pe cereale integrale, legume, fructe şi seminţe oleoproteaginoase, şi cât mai multe vegetale proaspete. În plus, instrumentele tehnice şi economice pe care omenirea le are la îndemână ne vor permite ca, tot pentru întâia dată în existenţa speciei, să combatem eficient foametea şi malnutriţia.

 Dr. ing. Florin Şoptică, cercetător în ştiinţele alimentare