ROCK 100% ROMÂNESC CU PHOENIX ȘI TROOPER

Postat la: 28.07.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

ROCK 100% ROMÂNESC CU PHOENIX ȘI TROOPER

În data de 11 septembrie 2020, Phoenix și Trooper vor concerta pe scena teatrului de vară "Mihai Eminescu" din București.

Phoenix este cea mai longeviva trupă din România. În decursul anilor a lansat piese ce au devenit adevărate imnuri pentru generații întregi: "Fată Verde", "Nunta", "Canarul", "Negru Vodă", "Mica Țiganiadă", "Mugur de Fluier", "Vremuri" etc. Albumele Phoenix sunt repere pentru orice muzician. Figură marcantă, Nicu Covaci rămâne indiscutabil unul dintre cei mai importanți muzicieni ai României.

Trooper sărbătoresc 25 de ani de activitate. Au în spate peste 800 de concerte, 9 albume de studio, concerte alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Whitesnake, Judas Priest, Europe etc. Trooper este una dintre cele mai active trupe românești. În decursul anilor, piesele Trooper au reușit să atragă tot mai mulți oameni. "Tari ca Munții", "Strigăt", "Destin", "Maturizare", "Două Roți", "Trec Anii", "Dragoste Falsă" vor răsuna de pe scenă și în 11 septembrie.

Despre acest eveniment, Coiotu' a declarat: "Știu că traversăm o perioadă foarte grea, însă nu trebuie să uităm din când în când să zâmbim și să ne bucurăm de lucrurile pe care le iubim. După ce și Phoenix, și Trooper au fost nevoite să amâne turneele din acest an, suntem fericiți că avem șansa de a ne revedea cu o parte dintre cei care apreciază muzica noastră. Ne vedem în 11 septembrie pentru o repriză serioasă de rock!"

Concertul este prezentat de Cristian Hrubaru (Rock FM).

Prețul unui bilet este de 90 de lei. Le puteți cumpăra intrând pe iabilet.ro și pe entertix.ro, sau din magazinele partenere. Pentru a respecta legea în vigoare, numărul biletelor este limitat.

Link bilete - Ia bilet!

Link bilete - Entertix

 

loading...
PUTETI CITI SI...