Nou scandal Phoenix intre Covaci si Kappl: "Ajunge! Acum s-a umplut paharul și trebuie să reacționez!"

Postat la: 21.12.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Nou scandal Phoenix intre Covaci si Kappl:

Un nou scandal apare intre doi componenti ai trupei Phoenix de odinioara. Iosif Kappl reactioneaza vehement la o declaratie a lui Nicu Covaci legata de implinirea a 60 de ani de la infiintarea indragitei trupe rock timișorene:

"După ce am citit următoarele rânduri, din articolul lui Zoltan Varga-Pressalert: 'Fiindcă anul viitor împlinim 60 de ani pregătim mai multe evenimente speciale. Nu voi invita la aceste eveniment pe cei care ne-au trădat. Eu nu suport trădarea și sunt de părere că un rău făcut voit trebuie pedepsit. Vom pregăti concerte , unul simfonic, unul rock, unul folcloric....Tot în pregătire se află și opera rock AnteMiorița care presupune o prezentare alternativă a cunoscutului poem folcloric românesc Miorița", a mai adăugat Nicu Covaci.', mi-am șoptit în barbă: "AJUNGE COVACI! Acum s-a umplut paharul și trebuie să reacționez!"

Ca urmare vreau să clarific unele lucruri, pe care le-am tratat până acuma cu discreție, pentru a nu împroșca și mai mult cu noroi legenda pe care am creat-o împreună în anii ‘70. Dar văd că, cu cât tăcem noi mai mult, cu atât mai mult se umflă-n pene Covaci! Noi nu am trădat pe nimeni ci ne-am despărțit la timp de cel care, după evadarea din țară, ne-a tratat ca pe sclavi, ne-a mințit și ne-a amenințat după ce i-am atras atenția asupra situației grave în care ajunsesem prin datoriile pe care le-am cauzat prin neachitarea chiriei și a facturilor pentru telefon, electricitate și multe altele, prin lipsa banilor.

Prima minciună: 'Pe Baniciu nu l-am luat în Germania pentru că n-a venit la întâlnirea din ziua evadării.' Realitatea a dovedit cu timpul, că Baniciu nici nu făcea parte din planul evadării ci în locul lui, fusese avizat de Covaci Moni Bordeianu, ca să vină în Germania, în momentul în care va fi anunțat de succesul evadării noastre.

A doua minciună: 'Vom participa la festivaluri mari, vom cânta în deschidere la concertele turneului Status Quo, vom avea multe concerte, etc, etc.' Timpul trecea fără să se întâmple ceva, iar noi eram ținuți izolați în casa în care locuiam astfel încât să avem cât mai puțin contact cu presa și cu muzicieni din localitate, ca nu cumva să ne vină alte idei. Nu aveam bani și nu exista nici o perspectivă. Ajunsesem la un moment dat să nu mai avem nimic de mâncare, în timp ce Covaci era bine aprovizionat pe ascuns. Deci venise momentul să ne trezim la realitate și să acționăm!

În afară de asta și cele două "cărți" scrise de Covaci sunt presărate cu neadevăruri, exagerări și torsiuni! Mulți și-au dat seama de aceste lucruri, dar există, din păcate și mulți care le cred! Faptul că noi, cei din 'formula de aur' a Phoenixului nu vom fi invitați la aniversarea 60 a trupei, nu ne afectează de loc, dragă Covaci, în primul rând pentru că aniversarea noastră s-ar socoti din 1971, nu din 1962, iar în al doilea rând rămânem cruțați de multe momente penibile pe care le-ai creat și le creezi în continuare pe scenă, ca acordaje interminabile ale chitarei și atitudinea față de public! AVE!", scrie Iosif Kappl pe pagina sa de Facebook.

loading...
PUTETI CITI SI...