Marcel Pavel, mesaj de pe patul de spital: "Am fost salvat, mai am încă o perioadă dificilă de trecut şi voi reveni la viaţă!"

Postat la: 19.06.2020 11:36 | Scris de: ZIUA NEWS

Marcel Pavel, mesaj de pe patul de spital:

Marcel Pavel a transmis un mesaj pe reţelele de socializare în care îşi exprimă aprecierea şi recunoştinţa pentru personalul medical de la „Matei Balş“, unde se află internat după ce a fost diagnosticat cu Covid19, dar şi dezamăgirea pentru modul în care vestea infectării sale a fost transmisă de către presă.

Marcel Pavel, în vârstă de 60 de ani, diagnosticat recent cu noul coronavirus, a transmis pe reţelele sociale un mesaj de pe patul de spital. Cântăreţul vorbeşte despre momentele cumplite traversate şi îşi exprimă recunoştinţa pentru întreg personalul Institutului „Matei Balş"

„În ultimile zile am trecut prin momente cumplite si de aceea este lesne de înţeles că nu am mai apărut aici pe reţelele de socializare! Regretul cel mai mare a fost acela că mass-media nu se dezminte niciodată, câteva excepţii făcând doar anumite publicaţii si posturi de tv de ştiri (Antena 3 , Realitatea tv şi România tv) care au dat ştirile la modul f corect privind starea mea de sănătate şi cauzele reale a acestei nenorociri care s-au abătut asupra mea, contactând o dublă pneumonie şi corelată cu acest nenorocit de Covid-19, fiindu-mi aproape fatale! Celelalte publicaţii şi posturi tv m-au desfiinţat efectiv, comportându-se precum hienele ! Aşa îşi ajută presa din România semenii când sunt la un pas de moarte! Acum cu ajutorul bunului Dumnezeu şi a întreg personalului Institutului "Matei Balş", condus impecabil de către dl STREINU CERCEL, am fost salvat, dar mai având încă o perioadă dificilă de trecut şi voi reveni la viaţă cum s-ar spune! Mă plec în faţa acestor eroi pentru priceperea, gesturile şi eforturile extraordinare ale medicilor, asistentele medicale, infirmierelor a Institutului "Matei Balş" Le mulţumesc în mod special doamnei dr LIVIA HARA (concidenţa este aceea că dna dr a copilărit cu mine pe meleagurile oraşului Clung Muscel, fiindu-mi şi colegă de şcoală muzică, amândoi luând premiu cu coroniţă în fiecare an , dănsa fiind pianistă la acea vreme iar eu violoncelist), şi de aceea îmi de mulţumiri dlui SCSTREINU CERCEL! P.S. DRAGI PRIETENI VĂ MULTUMESC DIN ADÂNCUL INIMII PENTRU GÂNDURILE BUNE ŞI SUSŢINERE! DUMNEZEU SĂ NE OCROTEASCĂ ŞI SĂ NE BINECUVÂNTEZE! AMIN", a scris artistul pe reţelele sociale.

loading...