Leul din clipul lui Dani Mocanu a fost găsit într-o menajerie din Dâmboviţa

Postat la: 26.11.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Leul din clipul lui Dani Mocanu a fost găsit într-o menajerie din Dâmboviţa

Animalul a fost găsit în cadrul unei menajerii de pe raza judeţului Dâmboviţa. "Poliţiştii argeşeni au continuat activităţile investigative, în urma cărora a fost identificată o locaţie unde este deţinută o felină, despre care există indicii rezonabile că ar fi animalul folosit într-un material filmat", precizează IPJ Argeş.

La menajerie au fost solicitaţi şi reprezentanţi ai A.N.S.V.S.A. şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa. Activitatea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa. "Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele s-au petrecut", mai precizează IPJ Argeş. Amintim că miercuri, poliţiştii din Ştefăneşti, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, desfăşoară percheziţii domiciliare în judeţele Argeş şi Ilfov, în cadrul dosarului deschis după ce un leu plin de răni a apărut într-un clip al lui Dani Mocanu.

Videoclipul lui Dani Mocanu, în care apare un leu rănit, a stârnit valuri de indignare pe Facebook. Poliţiştii s-au sesizat la sfârşitul săptămânii trecute şi au început verificări privind rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, respectiv cu privire la condiţiile de deţinere a leului ce apare în materialul filmat. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform Legii privind protecţia animalelor, în care se desfăşoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Dani Mocanu s-a justificat într-un video postat pe YouTube în care le-a spus celor care-l acuză de cruzime că animalul este tratat "ca un bebeluş", că are "tot ce şi-ar putea dori vreodată un animal" şi că ar fi avut parte inclusiv de "machiaj profesional", pentru a arăta cât mai fioros.

loading...
PUTETI CITI SI...