Dramele lui Chuck Norris: de ce a renunţat la actorie, cum a ajuns să poarte acest nume şi cum a aflat, după 26 de ani, că are o fiică din flori
Postat la: 04.09.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Anii ’90 îl aduceau în casele noastre pe unul dintre cei mai îndrăgiţi, dar şi mai ironizaţi actori, Chuck Norris. După rolul din Walker, poliţist texan, adulţii şi copiii deopotrivă l-au asociat cu ideea de om care rezolvă tot. Însă în viaţa reală, Chuck s-a luptat cu un destin care l-a pus încă din copilărie la încercare.
Dacă glumele despre el l-au ţinut în atenţia noastră ca o unealtă misterioasă de marketing, în timp ce nu mai apărea în nicio producţie hollywoodiană, omul Chuck Norris, ajuns, acum, la vârsta de 80 de ani, ducea o luptă cu sine şi cu viaţa. Tatăl lui a părăsit căminul conjugal pe vremea când actorul era foarte mic şi odată cu trecerea anilor, a fost nevoit să se erijeze în figura paternă de care fraţii lui mai mici aveau nevoie.
Cel pe care ani la rândul l-am văzut dur, puternic, de neînvins era un timid introvertit în viaţa de zi cu zi, refuzând contactul cu oamenii şi comunicarea cu cei apropiaţi. Şi pentru că din adolescenţă el a pus mai mult accentul pe viaţa de familie, a neglijat şcoala şi a fost mereu o povară pentru profesori. Un tată vitreg şi alcoolic avea să-şi pună şi mai tare accentul pe personalitatea fragilă a micului Chuck şi să-l determine să plece de acasă. Şi pentru că studiile nu erau un domeniu care să-l atragă, viitorul actor se înrola în Forţele Aeriene Americane şi era trimis în Coreea de Sud să-şi ducă la bun sfârşit stadiul militar.
Acolo, la capătul lumii, el a descoperit tainele artelor marţiale. Această perioadă nu i-a dat doar curajul şi încrederea în sine, ci şi numele, căci, în certificatul de naştere, pe el îl cheamă Carlos Ray Norris. Una dintre primele drame pe care Norris avea să le trăiască are legătură cu pasiunea lui pentru viaţa militară. Fascinat de acest domeniu, el îşi sfătuieşte fratele mai mic, pe Weiland, să se înroleze în armată. Acesta este acceptat şi trimis să lupte în Vietnam, unde moare, după patru luni, pe câmpul de luptă.
Chuck avea să recunoască că acest moment a fost unul dintre cele mai grele din viaţa lui. Atunci a decis că trebuie să renunţe şi a început să lucreze într-o fabrică de avioane. Nereuşind să se întreţină din salariul prea mic, s-a transformat în profesor de karate, dând lecţii în curtea mamei sale. Acest domeniu era foarte la modă în acele vremuri, iar exerciţiul l-a determinat să-şi creeze propriul stil de arte marţiale, care îi poartă, şi azi, numele: Chun Kuk Do.
El susţine că e un mix între karate şi artele marţiale coreene, care include fitness, tehnici de imobilizare, arme şi tehnici de autoapărare. Chuck nu a stat departe nici de competiţii, fiind unul dintre cei mai titraţi concurenţi din lume, nepierzând nicio luptă din 1968 până în 1974, când s-a şi retras. Dedicarea şi implicarea lui în acest sport de contact l-au făcut să activeze într-un mediu al elitelor, ajungând să-i dea lecţii lui Steve McQueen şi să se antreneze chiar şi cu Bruce Lee în anii '60.
Deşi nu a lăsat niciodată să se vadă asta, Chuck a avut o viaţă personală destul de complicată. La 18 ani mergea spre altar alături de Dianne Holecheck, cu care a rămas însurat timp de 30 de ani, divorţând în 1989. El a povestit că, odată cu plecarea ei din viaţa lui, a trebui să înveţe să trăiască cu un mare gol în suflet. Şi deşi a iubit-o foarte mult pe fosta lui soţie, în cei 30 de ani de mariaj, actorul a avut o aventură din care a rezultat un copil din flori, o fată pe nume Dina, născută în 1964. Aceasta a declarat că la vârsta de 10 ani a aflat cine este tatăl ei biologic, dar nu a vrut niciodată să îi distrugă viaţa de familia.
Abia când a împlinit 26 de ani a avut curajul să îi spună adevărul, chiar după ce acesta a divorţat. Chuck nu a contestat niciodată faptul că îi este tată şi a inclus-o în familia lui din prima clipă. Viaţa grea, divorţul şi firea lui dificilă l-au făcut să renunţe la gândul că-şi va mai putea întemeia o familie alături de altă femeie. Asta până să o întâlnească pe modelul Gena O'Kelley într-un restaurant japonez. Pentru el a fost dragoste la prima vedere, iar la scurt timp s-au şi căsătorit, în 1998. În 2001 aveau să devină părinţi de gemeni, lucru care l-a determinat pe actor să renunţe la producţia care l-a consacrat, Walker, poliţist texan şi să se dedice total vieţii de familie.
Fanii nu l-au iertat şi acel moment a însemnat, pentru el, părăsirea Hollywoodului. De altfel, mulţi din familia lui au fost afectaţi de această decizie, căci fratele lui, Aron, era unul dintre regizori, fiul lui, Mike, la fel, iar celălalt fiu, Eric, era şi el implicat în producţia serialului. Drama extinsă avea să răsune mult timp în presa acelor vremuri, însă nimeni şi nimic nu l-a putut îndupleca să revină asupra deciziei luate, mai ales că problemele în viaţapersonală au continjat să apară.
Astfel, personajul prezent, an de an, în producţii de mare succes şi actorul care ajunsese să-şi depăşească teama de socializare au dispărut, subit, după acel moment. Chuck nu s-a evaporat din peisaj pentru că nu mai avea nimic de spus, ci pentru că un nou univers dramatic i se deschidea în faţă. În 2013, soţia lui, Gena, a început să se simtă extrem de rău. Investigaţiile au necesitat mai multe RMN-uri, iar substanţa de contrast care i s-a administrat pare să-i fi făcut un rău ireversibil. Ea a petrecut şase luni în spital şi s-a aflat sub îngrijire permanentă, ajungând chiar şi la terapie intensivă pentru a i se salva viaţa. Starea ei s-a deteriorat, iar Chuck era distrus, dedicându-se, total, îngrijirii ei.
După de starea Genei s-a ameliorat, cei doi au decis, în 2017, să intenteze un proces spitalului, susţinând că i s-a administrat, fără a testa înainte dacă aceasta e alergică sau nu la vreo substanţă, o injecţie ce i-a dăunat. Chuck susţine că au cheltuit peste 2 mil. $ pe spitalizare şi cer daune de 10 mil. $. În prezent, cei doi trăiesc la fel de discret şi luptă pentru cauza lor, dar şi pentru numeroase cauze sociale din America.
-
O scrisoare găsită: Donald Trump se reinstalează la Casa Albă și descoperă epistola lăsată de Joe Biden
Proaspăt reinstalat în Biroul Oval redecorat, Donald Trump și-a început oficial noul mandat de președinte al Statelor Un ...
-
Mărturisirea Dacianei Sârbu înainte de divorțul de Victor Ponta: "Am trecut prin iad!"
Cuplul Daciana Sârbu - Victor Ponta e istorie. Cei doi au divorțat oficial. Informațiile privind separarea lor au apărut ...
-
Ce meniu a fost servit la ceremonia de învestire a lui Donald Trump: Preparate sofisticate și băuturi scumpe la evenimentul anului
Meniul servit la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în calitate de nou preşedinte al Statelor Unite a constat lun ...
-
Cum a ajuns un român plecat din Drumul Taberei în străinătate să devină unul dintre oamenii-cheie ai lui Donald Trump. Cine este Gabriel Constantin?
Constantin este unul dintre cei mai apreciați manageri ai „imperiului" financiar al viitorului președinte al SUA, Donald ...
-
După scandalul cu mașina urmează cel cu casa? David Popovici are o nouă locuință într-un complex de vile. Cât costa imobilul
David Popovici se va avea o locuință în unul dintre cele mai noi complexuri de vile din apropiere de București.
-
Un bărbat a trimis salivă de șopârlă pentru testarea ADN-ului dezvăluind frauda totală a afirmațiilor privind ascendența umană
Un bărbat și soția sa au decis să testeze acuratețea kitului 23andMe de testare ADN la domiciliu trimițând o mostră de s ...
-
Jurnalul misterios al iubitei englezoaice a lui Hitler. Marile secrete dezvăluite după 80 de ani
Jurnalul pierdut a lui Unity Mitford, aristocrata engleză care a devenit admiratoarea obsedată a lui Hitler, a fost dezv ...
-
"Am descoperit în sfârșit secretul neașteptat pentru a slăbi rapid". Cum a dat jos 18 kilograme o femeie de 55 de ani
La 55 de ani, fiind de mult adepta unei diete relativ sănătoase, Dawn Marsh suferea de inflamații dureroase la nivelul a ...
-
Cel mai celebru influencer din lume vrea să cumpere TikTok: O mulțime de miliardari m-au contactat
Într-o serie de postări pe platforma X, cel mai urmărit creator de conținut de pe YouTube, MrBeast, a dat de înțeles că ...
-
Experiment incredibil: un milionar renunță la lux și devine cerșetor timp de 10 luni. Ce l-a împins și ce a reușit
Milionarul Mike Black, cunoscut om de afaceri și YouTuber, a luat o decizie radicală: să renunțe la luxul său și să se t ...
-
Care e legatura dintre longevitate si cat de des respiri. Rezultatul este unul șocant dar argumentat stiintific
Dr. Janine Bowring, un expert in longevitate stabilit în Canada, care are la activ peste 25 de ani de experiență și cerc ...
-
Mihaela Bilic face dezvăluiri: Ce conțin de fapt conservele de pește pe care le cumpără românii
Nutriționista Mihaela spune că toți românii consumă, fie ocazional, fie des, conserve pe care le cumpără din magazin. De ...
-
Porți un smart watch? Ai risc crescut de cancer din cauza unor substanțe toxice despre care companiile nu scot o vorbă
Ceasurile inteligente câștigă încrederea a din ce în ce mai multor utilizatori. Cu ele este posibil să ne monitorizăm ac ...
-
Un celebru actor povestește cum a rămas fără casă în urma incendiilor dezastruoase din Los Angeles: Nu am văzut niciodată un loc atât de perfect ars
Actorul Mel Gibson a rămas fără casă în urma incendiilor devastatoare din zona Los Angeles. Gibson a povestit că din cas ...
-
Caz bizar: calvarul prin care a trecut o femeie, după ce o nunta falsă de pe Instagram s-a dovedit a fi reală
O femeie din Australia şi-a anulat căsătoria după ce şi-a dat seama că o ceremonie de nuntă falsă la care a luat parte p ...
-
Micutzu a reacționat în cazul mașinii lui Popovici: "Suveranisto-globaliști, globalisto-suveraniști, vă felicit... și vă pup din Tenerife!"
David Popovici (20 de ani), campion olimpic la înot la Jocurile de la Paris din 2024, a fost invitat la podcastul MCN mo ...
-
Șeful Inteligentei Artificiale acuzat de sora sa că a abuzat-o sexual în mod natural. Cum răspunde părintele ChatGPT
Patronul OpenAI, care se află la originea creării ChatGPT, Sam Altman, este acuzat de către sora sa, Ann Altman, în vârs ...
-
Secrete japoneze pentru slăbit rapid. Patru trucuri pe care poți să le încerci
În ciuda influențelor externe și a stilului de viață modern, japonezii au păstrat obiceiuri alimentare și rutine care co ...
-
O influenceriță s-a înecat cu mâncare sub privirile familiei și a murit. Avea 6,6 milioane de urmăritori
Carol Acosta, în vârstă de 27 de ani, cunoscută online sub numele de Killadamente, lua masa într-un restaurant din New Y ...
-
Încep pregătirile pentru unul dintre cele mai mari experimente globale. Ce presupune și ce vor să afle cercetătorii
O echipă internațională de psihologi lansează cel mai mare experiment global dedicat fericirii, vizând să identifice cel ...
-
Dieta anului 2025. A câștigat aurul pentru asigurarea stării de bine și prevenirea bolilor
Dieta mediteraneană a câștigat din nou, obținând în 2025 premiul „cea mai bună dintre cele mai bune" din partea U.S. New ...
-
Dacă nu ești atent vei transforma cafeaua într-o băutură otravitoare
Medicul Natalia Balan recomandă evitarea unei greșeli frecvente la prepararea cafelei care o transformă în otravă. Aceas ...
-
Predicțiile înfricoșătoare ale lui Nostradamus pentru Anul Șarpelui de Lemn, 2025 - Acestea pot schimba lumea
Profețiile lui Nostradamus, captivante, controversate și adesea ridiculizate, continuă să stârnească reacții chiar și du ...
-
Ghimbirul, alimentul care țintește 12 semne ale îmbătrânirii. Studii științifice arată că acest condiment poate avea efect antiaging
Din ce în ce mai multe studii conformă că ghimbirul este la fel de benefic pentru sănătate pe cât este de gustos. Acum, ...
-
Omul care a plătit 100.000 de dolari pentru o bere. "M-a sunat soția să mă întrebe dacă am dat un avans pentru o casă"
Peter Lalor, un jurnalist de cricket din Sydney, a povestit cu, a plătit, în Anglia, 55.000 de lire pentru o bere. "Pe p ...
-
Mihaela Bilic a anunțat dieta care topește kilogramele după sărbători: V-ați săturat?
Extrem de mulți români își propun ca în noul an să slăbească. Fie că s-au îngrășat de sărbători, fie că vor un alt stil ...
-
Verdictul unui studiu extrem de eficient: Cea mai mare greșeală legată de micul dejun pentru cei care vor să slăbească
Micul dejun este considerat cea mai importantă masă a zilei de mult timp de către nutriționiști, iar un studiu nou prezi ...
-
Mindful Eating vs Mindless Eating, două concepte care definesc relația cu mâncarea. Ce înseamnă și cum ne influențează sănătatea și greutatea
Mindful eating (mâncat conștient) și mindless eating (mâncatul fără conștientizare) definesc relația oamenilor cu mâncar ...
-
Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi ...
-
Despre consumul de alcool în Vechiul Regat
„Ca în alte privințe, Capitala dă tonul și în ceea ce privește consumul de alcool în diferitele sale forme; nicăieri cul ...