Cine îl ia pe Irinel Columbeanu sub aripa sa. Fostul milionar scapă de viața austeră de la azil

Postat la: 27.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Cine îl ia pe Irinel Columbeanu sub aripa sa. Fostul milionar scapă de viața austeră de la azil

Irinel Columbeanu își trăiește zilele la un azil din apropierea Capitalei, dar ar putea scăpa cât de curând de traiul auster de acolo. Fostul milionar a primit o ofertă de nerefuzat de la manelistul Tzancă Uraganul, care îl vrea alături de el.

Manelistul a fost gazda unui episod de colecție al podcastului "Fiță cu Adiță", iar invitatul special a fost nimeni altul decât Irinel Columbeanu (66 de ani). Artistul l-a tratat regește pe fostul milionar de la Izvorani și chiar i-a promis că va avea grijă de el. În cele din urmă, artistul și-a luat angajamentul și a mărturisit că îi îl va lua sub aripa sa și îl va face managerul lui.

"Am vrut să-i sar și eu în ajutor, să pot să-l ajut cu ce pot eu. Îl iau cu mine în trupa Uraganilor. Îmi este drag de el, îi ascult sfaturile și chiar am ce învăța de la dânsul. Faceți parte din orchestra Uraganii. Vreau să le transmit un mesaj celor care îl judecă pe domnul Irinel. Omul ăsta nu a deranjat niciodată pe nimeni. Cât despre banii lui pe care i-a avut sau pe care i-a pierdut, dânsul a făcut ceea ce a vrut cu banii și e treaba lui. Nu trebuie să râdem de niciun om care ajunge într-o situație din asta. Vedeți-vă de treaba voastră!", a spus Tzancă, potrivit cancan.ro.

Totodată manelistul s-a oferit să-i ofere șansa lui Columbeanu să conducă Rolls Royce ul său, în amintirea vremurilor în care acesta avea același tip de mașină.

loading...
PUTETI CITI SI...