Cele mai longevive 10 animale de pe Pământ: Unele fac parte din categoria "nemuritoare"
Postat la: 23.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
În timp ce oamenii pot atinge o limită absolută de 150 de ani, regnul animalelor se poate mândri cu specii care depășesc vârsta ființelor umane. Deși unele vietăți, precum broaștele țestoase ajung la 190 de ani, totuși ele nu fac parte din Top 10 al celor mai longevive animale de pe Pământ.
Cercetările oamenilor de știință făcute de-a lungul vremii au demonstrat că multe specii de animale îi întrec pe oameni, în privința longevității, potrivit LiveScience. Vă invităm să le descoperiți și să vă minunați de aceste specii deosebite de pe Terra. Vă prezentăm mai jos lista celor mai longevive 10 animale de pe Pământ, dintre care unele pot fi încadrate în categoria "posibil nemuritoare".
10. Balena boreală: +200 de ani
Balena boreală sau de Groenlanda (Balaena mysticetus) se află printre cele mai longevive mamifere din prezent. Viața acestora din zona arctică este aproape necunoscută oamenilor, însă potrivit Administrației Naționale Oceanografice și Atmosferice (NOAA) din Statele Unite, ele trăiesc peste 200 de ani.
9. Peștele de stâncă: +200 de ani
Peștele de stâncă (Sebastes aleutianus) este unul dintre cei mai longevivi pești, iar durata vieții sale ar fi de cel puțin 205 ani, potrivit Departamentului Fish and Wildlife din Washington, Statele Unite. Specia poate crește până la 97 de centimetri lungime, trăind în Oceanul Pacific, din California și până în Japonia.
8. Midia de apă dulce: +250 de ani
Midia de apă dulce (Margaritifera margaritifera) trăiește în special în râuri din Europa și America de Nord, inclusiv în Statele Unite și Canada. Cel mai vârstnic exemplar din această specie a atins 280 de ani, potrivit World Wildlife Fund.
7. Rechinul de Groenlanda: +272 de ani
Rechinul de Groenlanda (Somniosus microcephalus) trăiește în Oceanul Arctic și în Oceanul Atlantic de Nord. El poate ajunge până la 7,3 metri, iar dieta sa include alte animale, pești și foci. Cercetătorii au estimat că ajunge cel puțin până la vârsta de 272 de ani, dar unele exemplare până la 392 de ani.
6. Viermii tubulari: +300 de ani
Viermii tubulari (Escarpia laminata) trăiesc în Golful Mexic, lângă SUA. În mod regulat ating 200 de ani, dar unele specii ajung la peste 300 de ani. Aceștia au o rată mică de mortalitate.
5. Scoicile Quahog: +500 de ani
Scoicile Quahog (Arctica islandica) sunt observate în Oceanul Atlantic de Nord, dar au fost văzute și pe coastele Islandei în 2006, iar una dintre ele ar fi avut vârsta de 507 ani, conform Muzeului național din Țara Galilor.
4. Coralul negru: +4.000 de ani
Coralii arată ca niște roci și plante colorate subacvatice, dar ele sunt de fapt alcătuite din exoschelete de nevertebrate. Se înmulțesc în continuu, ei fiind compuși din organisme identice. Exemplare de corali negri (Leiopathes sp.) au fost găsiți în largul coastelor insulelor Hawaii, fiind estimați a avea vârsta de 4.265 de ani.
3. Buretele de sticlă: +10.000 de ani
Buretele de sticlă este de fapt o colonie de animale, asemănătoare coralilor și pot trăi mii de ani. Această specie se găsește pe fundul oceanului și au scheletele care sunt similare cu sticla. O estimare a NOAA arăta că o specie avea 11.000 de ani.
2. Meduza nemuritoare - posibil nemuritoare
Meduza nemuritoare (Turritopsis dohrnii) este denumită așa deoarece are potențialul de trăi pentru totdeauna. Nativ, această specie se găsește în Marea Mediterană, ea repetând cilclul vieții de multiple ori și de aceea ea ar putea să nu moară niciodată, conform Muzeului de istorie naturală din SUA.
1. Hidra - posibil nemuritoare
Hidra reprezintă un grup de nevertebrate mici, cu corpuri moi, care seamănă cu meduzele. Și această specie are potențialul de a trăi pentru totdeauna. Ea este formată în mare parte din celule stem, care se regenerează în continuu.
-
O scrisoare găsită: Donald Trump se reinstalează la Casa Albă și descoperă epistola lăsată de Joe Biden
Proaspăt reinstalat în Biroul Oval redecorat, Donald Trump și-a început oficial noul mandat de președinte al Statelor Un ...
-
Mărturisirea Dacianei Sârbu înainte de divorțul de Victor Ponta: "Am trecut prin iad!"
Cuplul Daciana Sârbu - Victor Ponta e istorie. Cei doi au divorțat oficial. Informațiile privind separarea lor au apărut ...
-
Ce meniu a fost servit la ceremonia de învestire a lui Donald Trump: Preparate sofisticate și băuturi scumpe la evenimentul anului
Meniul servit la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în calitate de nou preşedinte al Statelor Unite a constat lun ...
-
Cum a ajuns un român plecat din Drumul Taberei în străinătate să devină unul dintre oamenii-cheie ai lui Donald Trump. Cine este Gabriel Constantin?
Constantin este unul dintre cei mai apreciați manageri ai „imperiului" financiar al viitorului președinte al SUA, Donald ...
-
După scandalul cu mașina urmează cel cu casa? David Popovici are o nouă locuință într-un complex de vile. Cât costa imobilul
David Popovici se va avea o locuință în unul dintre cele mai noi complexuri de vile din apropiere de București.
-
Un bărbat a trimis salivă de șopârlă pentru testarea ADN-ului dezvăluind frauda totală a afirmațiilor privind ascendența umană
Un bărbat și soția sa au decis să testeze acuratețea kitului 23andMe de testare ADN la domiciliu trimițând o mostră de s ...
-
Jurnalul misterios al iubitei englezoaice a lui Hitler. Marile secrete dezvăluite după 80 de ani
Jurnalul pierdut a lui Unity Mitford, aristocrata engleză care a devenit admiratoarea obsedată a lui Hitler, a fost dezv ...
-
"Am descoperit în sfârșit secretul neașteptat pentru a slăbi rapid". Cum a dat jos 18 kilograme o femeie de 55 de ani
La 55 de ani, fiind de mult adepta unei diete relativ sănătoase, Dawn Marsh suferea de inflamații dureroase la nivelul a ...
-
Cel mai celebru influencer din lume vrea să cumpere TikTok: O mulțime de miliardari m-au contactat
Într-o serie de postări pe platforma X, cel mai urmărit creator de conținut de pe YouTube, MrBeast, a dat de înțeles că ...
-
Experiment incredibil: un milionar renunță la lux și devine cerșetor timp de 10 luni. Ce l-a împins și ce a reușit
Milionarul Mike Black, cunoscut om de afaceri și YouTuber, a luat o decizie radicală: să renunțe la luxul său și să se t ...
-
Care e legatura dintre longevitate si cat de des respiri. Rezultatul este unul șocant dar argumentat stiintific
Dr. Janine Bowring, un expert in longevitate stabilit în Canada, care are la activ peste 25 de ani de experiență și cerc ...
-
Mihaela Bilic face dezvăluiri: Ce conțin de fapt conservele de pește pe care le cumpără românii
Nutriționista Mihaela spune că toți românii consumă, fie ocazional, fie des, conserve pe care le cumpără din magazin. De ...
-
Porți un smart watch? Ai risc crescut de cancer din cauza unor substanțe toxice despre care companiile nu scot o vorbă
Ceasurile inteligente câștigă încrederea a din ce în ce mai multor utilizatori. Cu ele este posibil să ne monitorizăm ac ...
-
Un celebru actor povestește cum a rămas fără casă în urma incendiilor dezastruoase din Los Angeles: Nu am văzut niciodată un loc atât de perfect ars
Actorul Mel Gibson a rămas fără casă în urma incendiilor devastatoare din zona Los Angeles. Gibson a povestit că din cas ...
-
Caz bizar: calvarul prin care a trecut o femeie, după ce o nunta falsă de pe Instagram s-a dovedit a fi reală
O femeie din Australia şi-a anulat căsătoria după ce şi-a dat seama că o ceremonie de nuntă falsă la care a luat parte p ...
-
Micutzu a reacționat în cazul mașinii lui Popovici: "Suveranisto-globaliști, globalisto-suveraniști, vă felicit... și vă pup din Tenerife!"
David Popovici (20 de ani), campion olimpic la înot la Jocurile de la Paris din 2024, a fost invitat la podcastul MCN mo ...
-
Șeful Inteligentei Artificiale acuzat de sora sa că a abuzat-o sexual în mod natural. Cum răspunde părintele ChatGPT
Patronul OpenAI, care se află la originea creării ChatGPT, Sam Altman, este acuzat de către sora sa, Ann Altman, în vârs ...
-
Secrete japoneze pentru slăbit rapid. Patru trucuri pe care poți să le încerci
În ciuda influențelor externe și a stilului de viață modern, japonezii au păstrat obiceiuri alimentare și rutine care co ...
-
O influenceriță s-a înecat cu mâncare sub privirile familiei și a murit. Avea 6,6 milioane de urmăritori
Carol Acosta, în vârstă de 27 de ani, cunoscută online sub numele de Killadamente, lua masa într-un restaurant din New Y ...
-
Încep pregătirile pentru unul dintre cele mai mari experimente globale. Ce presupune și ce vor să afle cercetătorii
O echipă internațională de psihologi lansează cel mai mare experiment global dedicat fericirii, vizând să identifice cel ...
-
Dieta anului 2025. A câștigat aurul pentru asigurarea stării de bine și prevenirea bolilor
Dieta mediteraneană a câștigat din nou, obținând în 2025 premiul „cea mai bună dintre cele mai bune" din partea U.S. New ...
-
Dacă nu ești atent vei transforma cafeaua într-o băutură otravitoare
Medicul Natalia Balan recomandă evitarea unei greșeli frecvente la prepararea cafelei care o transformă în otravă. Aceas ...
-
Predicțiile înfricoșătoare ale lui Nostradamus pentru Anul Șarpelui de Lemn, 2025 - Acestea pot schimba lumea
Profețiile lui Nostradamus, captivante, controversate și adesea ridiculizate, continuă să stârnească reacții chiar și du ...
-
Ghimbirul, alimentul care țintește 12 semne ale îmbătrânirii. Studii științifice arată că acest condiment poate avea efect antiaging
Din ce în ce mai multe studii conformă că ghimbirul este la fel de benefic pentru sănătate pe cât este de gustos. Acum, ...
-
Omul care a plătit 100.000 de dolari pentru o bere. "M-a sunat soția să mă întrebe dacă am dat un avans pentru o casă"
Peter Lalor, un jurnalist de cricket din Sydney, a povestit cu, a plătit, în Anglia, 55.000 de lire pentru o bere. "Pe p ...
-
Mihaela Bilic a anunțat dieta care topește kilogramele după sărbători: V-ați săturat?
Extrem de mulți români își propun ca în noul an să slăbească. Fie că s-au îngrășat de sărbători, fie că vor un alt stil ...
-
Verdictul unui studiu extrem de eficient: Cea mai mare greșeală legată de micul dejun pentru cei care vor să slăbească
Micul dejun este considerat cea mai importantă masă a zilei de mult timp de către nutriționiști, iar un studiu nou prezi ...
-
Mindful Eating vs Mindless Eating, două concepte care definesc relația cu mâncarea. Ce înseamnă și cum ne influențează sănătatea și greutatea
Mindful eating (mâncat conștient) și mindless eating (mâncatul fără conștientizare) definesc relația oamenilor cu mâncar ...
-
Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi ...
-
Despre consumul de alcool în Vechiul Regat
„Ca în alte privințe, Capitala dă tonul și în ceea ce privește consumul de alcool în diferitele sale forme; nicăieri cul ...