Cântărețul Bryan Adams, complet vaccinat, s-a infectat cu COVID-19 pentru a doua oară în decurs de o lună!

Postat la: 26.11.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Cântărețul Bryan Adams, complet vaccinat, s-a infectat cu COVID-19 pentru a doua oară în decurs de o lună!

Cântărețul canadian Bryan Adams a declarat că a fost testat pozitiv la COVID-19, joi, după ce a zburat în Italia și a precizat că va merge la spital, conform Daily Mail.

Adams, în vârstă de 62 de ani, care este și fotograf, a fost testat pozitiv la aeroportul Malpensa din Milano, unde sosea pentru a promova calendarul Pirelli 2022 - unde a fotografiat alte talente muzicale, printre care Iggy Pop, Cher, Jennifer Hudson, Saweetie și St. Vincent pentru calendarul On The Road. Adams era așteptat să apară la evenimente de presă în persoană pentru promovarea calendarului duminică și luni, dar acest lucru era acum incert.

„Iată-mă aici, tocmai am ajuns la Milano și am fost testat pozitiv pentru a doua oară într-o lună pentru Covid. Așa că mă duc la spital" a spus el într-o postare pe Instagram, arătând o fotografie în care apare purtând o mască, așezat în spatele unei mese. „Vă mulțumesc pentru tot sprijinul vostru", a adăugat el. Adams este complet vaccinat, a declarat un reprezentant al starului pentru NME în noiembrie. Nu este prima dată când Adams se infectează cu Covid-19. În octombrie, starul a confirmat pe pagina sa de Instagram că a fost nevoit să se retragă de la o ceremonie după ce a fost testat pozitiv.

loading...
PUTETI CITI SI...