Britney Spears e obligata prin lege sa nu faca copii. Motivul e tragic: "Sunt traumatizată. Îmi vreau viaţa înapoi!"

Postat la: 24.06.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Britney Spears e obligata prin lege sa nu faca copii. Motivul e tragic:

Cântăreața americană Britney Spears a cerut, miercuri, unui judecător să pună capăt tutelei tatălui ei, care i-a marcat viața în ultimii 13 ani și pe care a catalogat-o drept abuzivă. Pentru prima oară, cântăreața în vârstă de 39 de ani a vorbit în fața instanței despre tratamentul de care are parte.

„Am spus întregii lumi că sunt OK şi că sunt fericită, este o minciună", a declarat ea, conform presei americane. „Nu sunt fericită. Nu pot dormi. Sunt atât de furioasă şi sunt deprimată", a mai spus cântăreața în timpul audierii, care a avut loc prin videoconferință. Timp de 24 de minute, Britney Spears a vorbit fără întrerupere și a dat detalii despre cât de mult i-a fost controlată viața în ultimii 13 ani. „Sunt traumatizată. Îmi vreau viaţa înapoi", a spus ea făcând referire la tatăl ei, care îi este tutore din 2008. Mai exact, de 13 ani, Jamie Spears controlează viața profesională și personală a fiicei, dar mai ales finanțele ei, averea fiind estimată la aproximativ 60 de milioane de dolari.

Britney Spears a declarat în fața judecătoarei Brenda Penny din Los Angeles că își dorește să fie reprezentată de propriul avocat, să îi fie reduse programările la terapie şi că îşi doreşte să aibă libertatea de a se căsători şi de a avea un copil, fapt imposibil momentan. Ea susține că are un dispozitiv contraceptiv intrauterin pe care nu îl poate înlătura, pentru că tutela nu îi permite. „Merit să am o viaţă, am muncit toată viaţa mea. Merit să am o pauză de doi, trei ani. Această tutelă îmi face mult mai mult rău decât bine", a mai susținut artista în timpul videoconferinței.

Cântăreața a ajuns sub tutela tatălui ei după ce a dat semne că ar avea probleme de sănătate mintală. Anul trecut, ea a început procedura pentru a ieși de sub controlul tatălui, având parte și de susținerea fanilor, care au lansat mișcarea „Free Britney" (Eliberați-o pe Britney). De altfel, mulți dintre ei au fost în fața instanței cu pancarte de susținere pentru cântăreață. Înapoi în sala de judecată, tatăl lui Britney a transmis un mesaj prin intermediul avocatei sale: „Regretă atât de mult să îşi vadă fiica suferind. Domnul Spears îşi iubeşte fiica şi îi este foarte dor de ea", ar fi spus tatăl cântăreței.

loading...
PUTETI CITI SI...