Cătălin Stochiţă, asul din mâneca lui Dragnea, sau iepurele lui Vanghelie?

Postat la: 13.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Cătălin Stochiţă, asul din mâneca lui Dragnea, sau iepurele lui Vanghelie?

Ieşirea deputatului Cristian Rizea din jocurile pentru Primăria Sectorului 5, pe motiv de DNA, şi posibila înlocuire a acestuia cu deputatul Dumitru Chiriţă - în prezent, măsurat sociologic de Marius Pieleanu - tulbură apele în cadrul PSD Sector 5.

Potrivit surselor noastre, în cărţi se află Dumitru Chiriţă, deşi Liviu Dragnea - care a jucat la offside, pentru a vedea ce candidaţi etalează PNL - are şi alte alternative, printre care deputatul Daniel Florea, sau abordarea candidatului independent Cătălin Stochiţă.

Chiriţă, la fel de "vangheliot" ca Stochiţă

Actualmente, dezavantajul lui Stochiţă este acela de a fi perceput drept omul primarului suspendat Marian Vanghelie, fiind chiar "finul" acestuia, conform presei, în fapt fiind cumătrul său. Însă, o astfel de suspiciune planează şi asupra lui Dumitru Chiriţă, care a fost ales deputat "garantat Vanghelie", într-un colegiu de pe raza Sectorului 5.

Pe fundalul contrelor cu iz electoral, zvonistica potrivit căreia Stochiţă ar avea un blat cu Vanghelie, a fost alimentată din plin de PNL. Atu-urile lui Stochiţă sunt faptul că ar putea convinge atât electoratul social-democrat (a fost membru PSD în perioada 1994-2008), cât şi electoratul captiv al lui Vanghelie, are experienţă în administraţia locală (a fost consilier local 2000-2008 şi angajat în cadrul Primăriei Capitalei 2008-2010) şi cunoaşte oamenii şi problemele Sectorului 5.

Temeri privitoare la Chiriţă

Totodată, având în vedere că Marian Vanghelie nu şi-a rezolvat încă problemele în justiţie, este puţin probabil să mai candideze la Primăria Sectorului 5, deşi şi-ar dori o întoarcere pe jilţul edilitar. De asemenea, umblă vorba că şi Dumitru Chiriţă a făcut tot soiul de combinaţii prin sindicatul pe care îl conduce, mulţi lideri din PSD Sector 5 temându-se ca, dacă va fi nominalizat, partidul riscă să rămână din nou fără candidat, tot din cauza DNA.

Alex Miclovan

loading...
PUTETI CITI SI...