Viitoarele politici globale ale marilor puteri sau viitorul marilor puteri în ordinea globală
Postat la: 01.11.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Pe data de 29 octombrie 2018, la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental, profesorul John Mearsheimer, de la Universitatea din Chicago, a fost invitat să vorbească despre viitoarele politici globale ale marilor puteri. În acest context a identificat ca principali actori globali ai momentului SUA, China și Rusia (nici UE nici Germania, Franța sau UK nu au intrat în ecuație), iar ca zone de interes prioritar pentru politica americană, în ordine, Asia de Est (China), Golful Persic și Europa (aceasta, pentru prima oară în istoriem, la urmă).
Cu referire la România, vorbitorul a apreciat că aceasta ar trebui să spere în stoparea ascensiunii chineze, dacă dorește ca SUA să rămână implicate în protejarea securității europene, sau în continuarea ascensiunii chineze, dacă dorește ca Rusia să fie absorbită de tranșarea rivalității cu China și să renunțe la a avea un rol decisiv în Europa.
Am fost invitat, alături de prof. Adrian Năstase și de senatoarea Gabriela Crețu să comentez discursul profesorului Mearsheimer. Invitat era și ex ministrul Cristian Diaconescu, care, după ce a confirmat prezența, a declinat invitația exprimându-și speranța că organizatorii vor înțelege de ce îi „este imposibil" să participe. Desigur, purtătorii de cuvânt ai „statului subteran" nu pot ieși în oraș decât cu bilet de voie de camandantul unității.
În ceea ce o privește, presa aceluiași „stat subteran" a denunțat dezbaterea ca fiind o nou episod al „conspirației rusofile" care amenință România, fapt „dovedit", chipurile, de prezența printre vorbitorii principali a doi notorii „oameni ai rușilor", evident „penali" (Năstase și Severin), de legăturile vinovate între Universitatea din Craiova, unde este cadru didactic unul dintre organizatori, și Academia Diplomatică a Federației Ruse, precum și mai ales de invitarea profesorului John Mersheimer, cunoscut susținător al doctrinei „realismului politic" - adică favorabil Rusiei (sic!) - și opozant al neoconservatorismului glorios predicat de clanul soroșisto-clintoniano-nulandez, care ar susține retragerea Americii din Europa. Confruntați cu aceste elucubrații întrebarea gravă care se ridică, este cine și în folosul cui se străduiește atât să împiedice normalizarea relațiilor României cu puterea globală, fie și decadentă, cea mai apropiată geograficește de ea, putere cu care partenerul strategic american are motive strategice să se asocieze, și care, după cum o afirmă, iată, înșiși experții americani, nu are motive obiective să facă din spațiul românesc ținta ambițiilor sale strategice? Deci nu reprezintă o amenințare legică pentru România.
Ca reacție la conferința prezentată de profesorul Mersheimer, intervenția mea a fost structurată de următoarele zece idei principale:
1. Orice ordine a lumii are ca scop realizarea unei păci durabile la nivel global.
2. Ceea ce avem astăzi este mai degrabă o dezordine mondială caracterizată de un multipolarism asimetric. Aceasta încurajează agresiunea celor mai puternici și induce nevroze destabilizante celor mai slabi.
3. Omenirea trece prin această dezordine mergând de la unipolarismul post bipolar către un nou „concert al națiunilor". Acesta are ca obiectiv realizarea unui multipolarism simetric realizabil prin și garantat de geometria variabilă a alianțelor.
4. Precedentul „concert al națiunilor", așa numita Sfântă Alianță, a adus împreună marile puteri ale timpului cu scopul de a garanta frontierele, dar și regimurile politice, organizând transfrontalier rezistența legitimistă împotriva mișcărilor revoluționare, respectiv a mișcărilor antisistem.
5. Noua Sfântă Alianță va avea aceeași misiune, căci astăzi nu se pune numai problema rivalității dintre SUA și China, ci și a contestării vechiului model democratic național, aflat în criză, de către mișcările antisistem (tip #rezist) active pretutindeni - în SUA, Franța, Germania, Austria etc, iar nu doar în România. Pentru ca statele să participe la un asemenea efort și să realizeze un alt consens va trebui găsit un alt Metternich care să adune puterile la masa negocierilor. Nu trebuie să uităm, însă, că organizarea Congresului de la Viena a avut loc după înfrângerea lui Napoleon și a Imperiului francez. Astăzi China este pentru ordinea lumii ceea ce în secolul XIX a fost Franța. (Napoleon avea dreptate când spunea: „Quand la Chine s'éveillera le monde tremblera." / „Când China se va trezi, lumea va tremura.")
6. Ar trebui oare să ducem și să câștigăm un război cu China înainte de a fi capabili să construim o nouă ordine mondială? Nu există oare nici o altă soluție? Nu ar fi oare preferabil ca ascensiunea Chinei să se realizeze alături de noi iar nu împotriva noastră? Accesul la bunăstare oferă putere, dar taie și apetitul pentru aventurile războinice. Marile puteri s-au prăbușit nu numai din cauza excesivelor cheltuieli pentru înarmare făcute în detrimentul celor pentru dezvoltare, ci și sub efectul decadenței bunăstării.
7. Dacă Rusia, spre deosebire de China, nu mai este un pericol pentru ordinea europeană și mondială, înseamnă că ea ar putea fi un aliat util al SUA împotriva Chinei. Prețul pe care SUA vor trebui să îl plătească pentru acest parteneriat va consta cel mai probabil în abandonul NATO. Astfel România va pierde umbrela de securitate oferită de SUA / NATO. Ce-i de făcut?
8. Vorbind despre viitoarele politici globale ale marilor puteri, UE nu a fost menționată. Ce se întâmplă cu ea? UE va fi reformată sau nu va fi deloc. UE va fi federală sau nu va fi deloc. O UE slabă va conduce către un nou pact ruso-german care va fi urmat foarte probabil de un nou război european.
9. Ce ar trebui să spere România? Multe idei interesante pot fi formulate în legătură cu aceasta, dar speranța nu este o politică. Ea nu ține loc de politică. Nu speranță ne trebuie, ci acțiune.
10. Iată de ce Romania, chiar dacă este sau tocmai pentru că este o putere mică, trebuie să încerce a-și găsi propriul drum către securitate (securitatea națională), în primul rând în vecinătatea sa (a se re/vedea și „Inițiativa celor trei mări") , fiind tot mai clar că în caz de nevoie nici SUA nici UE nu vor fi interesate sau nu vor fi capabile să vină spre a o salva. Ea va trebui să insiste pentru reformarea / resuscitarea UE creind un bloc central/est european care să se opună proiectului Europei germane cu mai multe viteze și să salveze pacea Europei, fie acționând în interiorul UE, dacă se poate, fie din afara UE, dacă este necesar. Viitorul UE depinde astăzi mai mult de statele membre din estul său decât de motorul cel stricat franco-german. În acest context resetarea coordonată a raporturilor cu Rusia este o urgență extremă.
Adrian Severin
-
Dincolo de propaganda occidentală
Sunt câteva lucruri simple dar esențiale care nu se discută despre războiul din Ucraina în România, la fel cum nu se dis ...
-
Suntem rușinea Europei!
România fără UE nu ar mai fi ceea ce este acum. Totuși, acest lucru nu înseamnă că noi, ca țară, ar trebui să adoptăm o ...
-
Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
Interesant este că a montat-o cu mânuța lui. Era destinată altora. În special partidului AUR. Dar iată că a căzut el îns ...
-
Piedone vrea să se retragă, Voiculescu se opune, vrea și "sarea din ciorba" PSD-ului!
În spatele voiniciei afișate de către Piedone, "mă retrag doar dacă aduce Ciolacu tezaurul de la ruși", mi s-a confirmat ...
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...