Traian Băsescu și imunitatea sa electorală
Postat la: 12.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Înainte de a-și fi încheiat discutabilul și scandalosul ultim mandat prezidențial, Traian Băsescu și-a creionat viitorul. Un viitor de bunic. Și eventual de autor al unor lucrări autobiografice. A spus că este nedemn pentru un președinte să coboare din nou în arena politică. Și așa și e. Dar s-a sucit. Cu 180 de grade. Și mizează cu tupeu pe imunitatea sa electorală.
După ce a anunțat că iese la pensie asumându-și destinul unui bunic cumsecade, ex-președintele României s-a pus în fruntea unui partid, a devenit parlamentar, și-a oferit disponibilitatea în fața lui Klaus Iohannis de a deveni premier - ofertă care rămâne în picioare - și acum anunță că, dacă PMP se comportă ca o formațiune disciplinată, este dispus să deschidă lista pentru europarlamentare.
Așadar tot ceea ce face este pe dos față de tot ceea ce a promis. Tipic pentru Traian Băsescu. Va ieși urât din istorie. Dar, până una alta, mizează pe imunitatea sa electorală.
Traian Băsescu are mult noroc în materie de imunitate. A intrat în cursa prezidențială cu un uriaș dosar penal. Dosarul Flota. De fapt, câteva sute de dosare voluminoase, după cum au obiceiul procurorii să adune ca furnicile, la grămadă, tot ce le pică în mână pentru a incrimina cât mai temeinic persoana cercetată. Fapt este că, la scurt timp după ce a ajuns președinte al României, dosarul Fota a sărit în aer. Pentru că o nouă expertiză a constatat că prejudiciul este zero. Flota României comuniste era o flotă fantomă. Care a dispărut pur și simplu într-o nouă dimensiune, nelăsând în urmă niciun semn și nici o pagubă pentru staul român.
A mai intrat în mandatul prezidențial și cu un dosar penal ceva mai subțire, dar mult mai clar, de pe vremea când fusese primar general al Capitalei. Își atribuise o vilă pe care a și cumpărat-o, în ciuda faptului că mai avea o locuință de la stat și încălca astfel mai multe acte normative, printre care și o lege penală. O simplă deplasare la Parchet a Elenei Udrea, pe atunci consilier prezidențial, a sigilat pentru totdeauna și acest dosar. Despre un al treilea dosar, o alba neagra cu terenuri din proximitatea Capitalei, din care a câștigat peste noapte sute de mii de euro, nu se mai știe nimic. Cum nu se mai știe nimic nici despre banii negri învârtiți în campaniile electorale prezidențiale. Indiscutabil, omul are noroc la capitolul imunitate penală.
Dar e bine să se observe că mizează și pe o imunitate electorală. Conduce neoficial un partid, care abia mai există. Și mizează la următoarele alegeri pe un procent de 5%. Dacă cetățenii României îi acordă 5% imunitate electorală, PMP, susține Traian Băsescu, va fi un partid frecventabil. Ce înțelege prin asta? Că PMP ar putea intra în anumite combinații politice. Ar putea pendula sau simula că pendulează, după modelul UDMR, între două sau mai multe grupări semnificative și, la nevoie, ar putea face diferența. Evident, în schimbul unor condiții.
Unii oameni aflați la vârsta lui Traian Băsescu, după o viață atât de aventuroasă, ar putea avea coșmaruri. Dar Traian Băsescu e bântuit de vise. El se visează în continuare statuie. Să-i urmărim evoluția și traiectoria cu multă seriozitate. Ar fi imprudent să îl privim pe Băsescu ca pe unul dintre cascadorii râsului. Tare sunt curios să văd ce performanțe va avea PMP cu Traian Băsescu moț la apropiatele alegeri pentru Parlamentul European. Până atunci însă, voi face cu toată umilința o constatare. Unde sunt faimoșii băsiști? Băsiștii care datorită lui au ajuns membri ai Parlamentului European? De ce nu-i stau alături?
Sorin Rosca Stanescu
-
Dincolo de propaganda occidentală
Sunt câteva lucruri simple dar esențiale care nu se discută despre războiul din Ucraina în România, la fel cum nu se dis ...
-
Suntem rușinea Europei!
România fără UE nu ar mai fi ceea ce este acum. Totuși, acest lucru nu înseamnă că noi, ca țară, ar trebui să adoptăm o ...
-
Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
Interesant este că a montat-o cu mânuța lui. Era destinată altora. În special partidului AUR. Dar iată că a căzut el îns ...
-
Piedone vrea să se retragă, Voiculescu se opune, vrea și "sarea din ciorba" PSD-ului!
În spatele voiniciei afișate de către Piedone, "mă retrag doar dacă aduce Ciolacu tezaurul de la ruși", mi s-a confirmat ...
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...