Pilda samuraiului pentru PSD
Postat la: 20.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Comisarul european pentru Politică regională Corina Crețu a declarat, saptamana trecuta, că în România rata de absorbție a fondurilor alocate pentru 2007 - 2013 va depăși 90% și că se mai primesc facturi aferente acestei perioade până la finalul acestei luni.
"Am făcut toate eforturile posibile pentru a mări rata de absorbție. Când am devenit comisar european, (nr.2014) România avea 60% rata de absorbție. România nu a mai pierdut niciun euro pe perioada 2015 - 2016 din alocațiile pe care le-a avut", a subliniat Corina Crețu. Însă, ceea ce se spune mai puţin este că gradul mare de absorbţie al fondurilor europene se datorează în cea mai mare parte unui ministru al cabinetului Ponta mai puţin mediatizat. Numele său este Marius Nica. Un nume care în urmă cu vreo trei ani nu spunea nimic şi nici acum nu ştie prea multă lume de el. A fost consilierul Rovanei Plumb când aceasta era europarlamentar. Ulterior a urmat-o pe Rovana Plumb la Ministerul Mediului şi la cel al Muncii, devenind chiar secretar general.
Dar, după aceste experienţe, Marius Nica se leapădă de fusta Rovanei Plumb şi ajunge ministrul Fondurilor Europene. Ehee! Din acest moment, foaia de parcus a aborției de fonduri europene se respectă ca la carte. Încep să se deblocheze programe, se fac plăți, contractele se derulează conform graficului, dar a apare un mare discomfort. Cine a greşit sau a încercat să bage mâna în fondurile europene a început să dea socoteală instituţiilor de forţă ale statului. Cade cabinetul Ponta, Marius Nica pleacă şi el, dar revine imediat ca secretar general tot la Ministerul Fondurilor Europene. Prezenţa sa îi deranjează la culme pe tehnocraţii paraşutaţi de Cioloş în acest minister.
Şi Cioloş îi face pe plac lui Critian Ghinea şi găştii sale de ONG-işti şi îl demite pe Nica de la Fonduri Europene. Nica pleacă. Nu scoate o vorbă. Nu răspunde la aberaţiile debitatee de tehnocraţi. Tace şi tăcerea sa deranjează echipa de vuvuzele tehnocrate şi ONG-iste. Nici măcar PSD nu-i mulţumeşte pentru implicarea în absorția fondurilor europene şi doar premierul Grindeanu îl reabilitează, oarecum, numindu-l consilierul său la Palatul Victoria. Ceea ce s-a întâmplat cu Marius Nica ceva asemănător ca-n următoare pildă înţeleaptă privind modul în care trebuie să răspunzi la invidie şi mânie:
"A fost odată un samurai înțelept. El avea un grup de elevi pe care îi învăța înțelepciunea luptei. Într-o zi, în timpul lecțiilor, de el s-a apropiat un războinic cunoscut datorită cruzimei și aroganței sale. Tactica lui îndrăgită era metoda provocării: el jignea oponentul, acela își ieșea din sine, accepta provocarea, dar condus de furie făcea o greșeală după alta și pierdea lupta. Același lucru s-a întâmplat și în acel moment: războinicul a spus câteva insulte și urmărea reacția înțeleptului. Dar el a continuat să-și vadă de ocupația lui. Războinicul a mai repetat de câteva ori insultele. Văzând că samuraiul nu răspunde, a plecat frustrat. Elevii au urmărit cu atenție și interes cele întâmplate. Iar unul dintre ei l-a întrebat pe samurai:
- Maestre, de ce ai tolerat atacurile? Ar fi trebuit să-l chemi la luptă.
Înțeleptul i-a răspuns pe un ton calm:
- Atunci când cineva îți aduce un cadou, iar tu nu-l accepți, cui îi rămâne darul?
- Celui care a dorit să mi-l dăruiască, a răspuns elevul.
- Același lucru este valabil și pentru invidie, ură și insulte. Atâta vreme cât nu le acorzi atenție, ele aparțin celui care le-a spus!"
Ion Teleanu
-
Suntem rușinea Europei!
România fără UE nu ar mai fi ceea ce este acum. Totuși, acest lucru nu înseamnă că noi, ca țară, ar trebui să adoptăm o ...
-
Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
Interesant este că a montat-o cu mânuța lui. Era destinată altora. În special partidului AUR. Dar iată că a căzut el îns ...
-
Piedone vrea să se retragă, Voiculescu se opune, vrea și "sarea din ciorba" PSD-ului!
În spatele voiniciei afișate de către Piedone, "mă retrag doar dacă aduce Ciolacu tezaurul de la ruși", mi s-a confirmat ...
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...