O noapte albă cu Simona

Postat la: 25.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

O noapte albă cu Simona

În noiembrie trecut, WTA a făcut un sondaj printre jucătoarele de top și fanii lor, pentru a stabili care este tenismena cu cea mai mare rezistență fizică, iar Simona Halep a întrunit peste 50% din voturi, fiind recunoscută drept cea mai atletică de Karolina Pliskova, ca și de Svitolina, în timp ce ea a indicat-o, cu modestie, pe Caroline Wozniacki.

Amintesc acest sondaj după ce am petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă urmărind cu sufletul la gură istoricul meci dintre Simona Halep și Lauren Davis, din turul al treilea al Australian Open. Între 2 noaptea și 6 dimineața, n-au reușit nici cănile de cafea și nici țigările aferente să-mi potolească încordarea, nervii și pulsul în fața unei partide absolut extraordinare, pe care Simona a câștigat-o în stilul marii campioane care a dovedit din nou că este. Cum e adevărat că putea, la fel de bine, să și piardă acest meci, fără ca prestigiul ei să fi avut de suferit! Mă gândesc acum ce mare țeapă și-au putut lua organizatorii australieni, programând această confruntare la... matineu și plasând seara, în clou-ul zilei, întâlnire dintre Kerber și Sharapova, care a durat vreo 50 de minute, cu o umilință totală pentru Mașa-uriașa (1,88m), pulverizată efectiv (6-1, 6-3) de halterofila germană. Iar părerea mea e că bine i-a făcut!

Întorcându-ne, însă, la meciul dramatic de dimineaţă, care a durat...patru ore fără un sfert, trebuie să recunosc că eram pregătit să mă culc devreme, socotind că Simona - nr.1 mondial, nu-i așa?! - va lichida rapid conturile cu americanca Lauren Davis, după ce trecuse de aborigena Aiava (7-6, 6-1) și mult mai ușor de frumușica Eugenie Bouchard (6-2, 6-2). E drept că despre Lauren Davis nu știam mai nimic și nici nu o văzusem niciodată, iar când a apărut pe teren, la încălzire, m-am gândit că a ales greșit tenisul, alura ei recomandând-o mai degrabă pentru sporturile de contact. La cei 157 de centimetri cât măsoară și la robustețea trenului inferior, părea mai degrabă o rachetă cu picioare, o pitică din stirpea liliputanilor americani, un fel de Statu-palmă-barbă-cot din mitologia noastră. Gândiți-vă doar la faptul că înălțimea fileului de tenis are 0,914m, iar micuța Lauren trecea peste doar cu ceva mai mult de jumătate de metru, ca să realizați stupefacția mea. Îmi era, aşadar, absolut imposibil să văd în ea buturuga mică, capabilă să răstoarne carul mare. Sau, cum ar zice americanii, "Little strokes fell great oaks".

Venea totuși de pe locul 76 WTA, ceea ce presupunea o anume atenție, raportându-ne și la glezna imflamată a Simonei, dar nici așa nu mi se părea o amenințare. Nici chiar când Davis a câștigat primul set, cu 6-4, nu-mi făceam griji, știind că motorul diesel al Simonei pornește mai greu, ceea ce mi s-a și confirmat în setul secund, când jucătoarea noastră a egalat situația, cu un simetric 6-4. De aici înainte însă, a început o dispută cu adevărat fenomenală, un tenis de mare spectacol în care ambele sportive au dat proba valorii lor. Setul decisiv, absolut dramatic, s-a prelungit de-a lungul a...28 de game-uri, jucate la înalt nivel, de ambele jucătoare. Marea surpriză rămânea miniona Davis, racheta cu picioare, care se dovedea o veritabilă rachetă cu deplasările din teren, dar mai ales cu loviturile de backhand, adesea uimitoare. Lupta cu o îndârjire impresionantă, plonja, cădea și se ridica mereu ca un hopa-mitică, a apelat și la tactica...mersului la baie, și-a stricat pedichiura la piciorul drept, apoi și la stângul, pentru ca, la scorul de 11-10, să aibă trei mingi de meci!

Maratonul era deja inuman, dar de aici înainte Simona a schimbat macazul, preluând conducerea ostilităților: egalează la 11, salvând miraculos cele trei mingi de meci ale titirezului american, care folosește "tactica unghiei" pentru a se odihni de fapt și a reintra în joc. Va mai conduce cu 12-11 și 13-12, după care Simona reușește break-ul la 14-13 și învinge, magistral, cu 15-13 în setul decisiv, în uralele unor tribune arhipline, entuziasmate de acest meci istoric! Calmul extraordinar cu care Simona a depășit...buturuga mică (și valoroasă!) mi se pare a fi cel mai mare câștig al campioanei noastre, pentru acest început al noului sezon, indiferent de rezultatele din fazele următoare de la Melbourne. Iar peste asta îmi mai amintesc ceva, și anume că, la finele anului trecut, întrebată ce și-ar fi dorit mai mult în cariera ei tenisistică, Simona a răspuns, dezarmant: " 10 centimetri în înălțime!" Uite că i-au ajuns și cei 168 de centimetri ai săi, cum se pare că îi ajung și americancei Davis ceilalți 157cm, ca să intre în istoria turneelor de Grand Slam. Altfel, știți vorba aia veche, românească: "Și plopul e înalt, dar..."

Horia Alexandrescu
(Text aparut in România literara)

loading...
PUTETI CITI SI...