Iohannis demis pentru înaltă trădare
Postat la: 07.08.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Acest scenariu s-a transformat în proiect. Iar proiectul este pe masa de lucru a PSD. Pentru moment. În faza a doua, urmează să fie discutat, respins sau aprobat în coaliție. Și ar putea în aceste condiții urma demiterea lui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare. Este de aceea util să analizăm consecințele.
Această procedură de punere sub acuzare a președintelui unei republici pentru înaltă trădare este deosebit de dură. Mai dură chiar decât punerea sub acuzare pentru înaltă trădare a primului-ministru. Totuși, ea este prevăzută în Constituție. Cea ce înseamnă că părinții Legii Fundamentale au luat în considerare faptul că se poate întâmpla ca un președinte să se facă vinovat de una dintre cele mai grave infracțiuni. Tehnic vorbind, conform articolului 96 din Constituție, două treimi din numărul total al parlamentarilor votează această sancțiune, președintele urmând să fie suspendat de drept din respectivul moment al deciziei Parlamentului și rămâne suspendat până când va fi demis printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ipoteza în care Înalta Curte ajunge la concluzia că președintele nu se face vinovat de înaltă trădare, suspendarea încetează.
Dacă tehnic lucrurile sunt relativ simple, din punct de vedere politic apar o serie întreagă de complicații. În acest moment, este prematur să punem în discuție asul din mâneca PSD. Liviu Dragnea a anunțat că se lucrează la documentul care va sta la baza procedurii de suspendare a președintelui pentru înaltă trădare. Nu știm câți ași are în mânecă PSD pentru a susține în Parlament și în fața opiniei publice o asemenea acuzație gravă. Presupun că acești ași există. Să vedem însă ce etape trebuie parcurse, care sunt beneficiile și care sunt complicațiile care pot să apară.
1). Prima condiție care trebuie îndeplinită este ca toți parlamentarii PSD, fără excepție, să fie de acord. Și să se prezinte la vot. Pentru a avea o prezență de sută la sută, presupun că trebuie așteptată reluarea activității Parlamentului. Convocarea unei sesiuni extraordinare în plină vacanță de vară este desigur posibilă - Liviu Dragnea a și a anunțat că se poate întâmpla - dar este extrem de riscantă. Cu certitudine vor fi parlametari, care, sub un pretext sau altul, vor rămâne în concediu și vor lipsi la vot. În concluzie, dacă Iohannis va fi acuzat de înaltă trădare, asta nu se va întâmpla acum.
2). Este obligatoriu ca și ALDE să fie de acord. Călin Popescu Tăriceanu a lăsat deschise toate variantele, dar totuși a dat de înțeles că nu este adeptul unor măsuri extreme. Motiv pentru care a și fost aruncat pe piață scenariul conform căruia președintele Klaus Iohannis ar transpira pentru a atrage ALDE într-o eventuală coaliție de dreapta, care ar răsturna de la putere Guvernul Dăncilă, după ce se va constitui într-o nouă majoritate. Dacă ALDE va fi de acord cu punerea sub acuzare pentru înaltă trădare a președintelui Klaus Iohannis, atunci Călin Popescu Tăriceanu va deveni președinte interimar al României.
3). O decizie atât de dramatică are indiscutabil profunde efecte în planul politicii interne, dar și în planul politicii externe. Dacă în plan intern ea ar putea aduce satisfacție unei majorități, în plan extern, din varii motive, cel mai important fiind legat de imaginea construită de propaganda anti-PSD, efectele vor fi mai degrabă negative. Astfel încât motivele punerii sub acuzare a președintelui României, într-un moment anterior dobândirii de către acesta a președinției rotative a Uniunii Europene, trebuie prezentate cu multă claritate, într-un mod extrem de convingător. Numai că nici PSD nici ALDE nu au excelat vreodată în materie de contacte externe.
4). Pentru ca procedura să poată fi dusă la bun sfârșit, indiferent de argumentele care vor sta în spatele acuzațiilor aduse, este indispensabil ca Înalta Curte de Casație și Justiție, căreia îi revine o sarcină atât de delicată, să poată face dovada unei independențe absolute. Este oare pregătită sub acest aspect Înalta Curte?
Ce avantaje obține alianța PSD plus ALDE prin înlăturarea pe această cale a președintelui Klaus Iohannis? 1). Își poate promova cele mai importante pachete legislative care vor fi fără doar și poate promulgate de către Călin Popescu Tăriceanu în calitate de președinte interimar. 2). Guvernul Dăncilă ar putea să lucreze liniștit, nemaifiind hărțuit permanent de către un președinte, care i-a declarat război de gherilă. 3). Nu este exclus ca după punerea sub acuzare a președintelui Klaus Iohannis, cel de-al doilea dosar al lui Liviu Dragnea să fie închis prin efectul unui nou act normativ.
Dar care sunt dezavantajele? 1). O asemenea procedură dură va radicaliza opoziția și electoratul acesteia și va putea eventual sta la baza unificării Dreptei. 2). Orice decret va semna Călin Popescu Tăriceanu în calitate de interimar ar putea fi extrem de dur criticat de către opoziție și cu certitudine va fi pus pe seama unei așa-zise ofensive împotriva Justiției. Ceea ce i-ar reduce șansele unei candidaturi de succes la viitoarele prezidențiale. 3). Punerea sub acuzare pentru înaltă trădare a președintelui la fel cum s-ar întâmpla și în eventualiatea în care primul-ministru ar fi pus sub acuzare, crează inevitabil o instabilitate politică, care în mod cert nu este agreată de către partenerii noștri externi. 4). Înalta trădare, în eventualitatea în care a fost făcută în favoarea cuiva, să numim ipotetic Germania, ar genera inevitabil o reacție furibundă a autorităților statului respectiv.
În concluzie, deși posibilă și deși anunțată de Dragnea cu jumătate de gură, scoaterea din teren a președintelui Klaus Iohannis prin punerea sa sub acuzare pentru înaltă trădare, este o operațiune încă discutabilă și în orice caz periculoasă. Nu cred că se va ajunge până acolo.
Sorin Rosca Stanescu
-
Dincolo de propaganda occidentală
Sunt câteva lucruri simple dar esențiale care nu se discută despre războiul din Ucraina în România, la fel cum nu se dis ...
-
Suntem rușinea Europei!
România fără UE nu ar mai fi ceea ce este acum. Totuși, acest lucru nu înseamnă că noi, ca țară, ar trebui să adoptăm o ...
-
Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
Interesant este că a montat-o cu mânuța lui. Era destinată altora. În special partidului AUR. Dar iată că a căzut el îns ...
-
Piedone vrea să se retragă, Voiculescu se opune, vrea și "sarea din ciorba" PSD-ului!
În spatele voiniciei afișate de către Piedone, "mă retrag doar dacă aduce Ciolacu tezaurul de la ruși", mi s-a confirmat ...
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...