Guvernul va supraviețui!
Postat la: 13.11.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Data de 15 noiembrie 2018 a fost stabilită de către oculta hegemonilor vest-europeni ca dată limită pentru răsturnarea Guvernului Dăncilă și înlocuirea lui fie cu un executiv de tehnicieni, tip Cioloș, fie cu unul de așa-zisă „uniune națională", condus de un agent al Franței sau de unul al Germaniei. Acesta va trebui să exercite președinția rotativă a UE în prima jumătate a anului 2019, atunci când cadrul bugetar multianual va trebui convenit iar Brexitul finalizat, în condițiile în care Parlamentul va intra în alegeri, iar Comisia va intra pe ultima sută de metri a mandatului său.
Perioada va fi critică și pentru cancelarul german Angela Merkel, obligată să se apere pe baricadele unui guvern aflat la discreția partidului a cărui președinție este constrânsă să o părăsească peste doar câteva săptămâni, precum și pentru Președintele francez Emmanuel Macron, în curs de bricolare a unui mare partid globalist cu nucleu franco-flamand, etichetat ca liberal. Cea dintâi se grăbește să își pună la adăpost moștenirea iohannistă din România. Cel din urmă, să împingă la guvernarea României o grupare politică dispusă să mărșăluiască în cadența muzicii comandate de el.
Așa se explică mizeria care se va turna în capul României în această săptămână. Am trimis factorilor de decizie din România opinia mea în legătură cu ceea ce este de făcut. Aici voi încerca să explic scenariul care ne-a fost rezervat pentru a contribui astfel la calmarea spiritelor și zădărnicirea manipulării. Pe fondul unor realizări concrete obținute pe plan socio-economic, România nu se află în prezent în ceea ce Lenin numea „o situație revoluționară". În lipsa acesteia strada nu se poate mobiliza suficient iar acțiunea ei, oricât de violentă ar fi, nu poate avea succes.
Spre a sprijini crearea unei stări de spirit propice unei lovituri de stat, „Europa" va declanșa începând de azi un amplu baraj de artilerie propagandistică. Parlamentul European va vota Rezoluția referitoare la starea justiției din România. Comisia Europeană va da publicității Raportul privind rezultatele aplicării Macanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiției. În termeni pugilistici se poate spune că României i se va aplica stânga la ficat și dreapta la figură.
În context se vor invoca și criticile formulate de GRECO (un grup de state care, în numele luptei împotriva corupției, și-au autoatribuit dreptul de a da lecții altora și a se amesteca în treburile lor), ca și recomandările Comisiei de la Veneția (o structură tehnică a Consiliului Europei fără nici o competență în emiterea de directive cu valoare obligatorie). României i se va cere imperativ să se supună verdictelor acestora. Să se supună sau...ce? Dincolo de conținutul acestor documente care este discriminatoriu, inexact (mincinos) și potrivnic chiar principiilor și valorilor pe care autorii lor pretind că le apără, totul este o mare cacialma.
În ciuda a ceea ce nu încetează să scrie sau spună presa română, Rezoluția PE nu se dezbate și nu trece prin procedurile prealabile plenului menite a conduce la adoptarea unui punct de vedere instituțional unitar, cu putere mai mult sau mai puțin constrângătoare. Potrivit regulilor de procedură aplicabile ei, această rezoluție este un proces-verbal al discuțiilor avute anterior pe marginea informațiilor comunicate de Comisie și Consiliu. De aceea și considerentele documentului sunt mult mai ample și mai concrete decât concluziile. Primele adună tot ceea ce s-a spus, fără ca opiniile astfel exprimate să constituie un ansamblu coerent. Celelalte aproximează cel mai mic numitor comun al dorințelor deduse din dezbateri. În atari condiții nu se pot propune termene sau sancțiuni. Și nici nu se propun. Prin urmare, consecințe zero.
Despre Raportul MCV trebuie spus doar că el este lipsit nu numai de efecte angajatorii, ci chiar de bază legală. Mai exact este produsul unei proceduri ilegale (desfășurată, în plus, cu o totală lipsă de transparență și cu o absolută rea-credință) care nu obligă și nu poate obliga România la nimic. Accesoriu al clauzei de salvgardare introdusă în tratatul de aderare a României la UE, acest mecanism a expirat odată cu validitatea clauzei respective, respectiv la 1 ianuarie 2010. El continuă să funcționeze prin abuzul eurocraților și, după caz, trădarea sau lașitatea autorităților române, care nu îndrăznesc să îl denunțe notificând caducitatea sa.
Pentru ca avizele Comisiei de la Veneția să aibă un efect juridic sau politic oarecare, ele trebuie să parcurgă o procedură specială care le transformă din simple opinii ale unor experți în decizii cu putere fie numai politică fie și juridică. Această procedură constă în trimiterea avizului către Comitetul de miniștri al Consiliului Europei, sau/și către Adunarea Parlamentară a acestuia, unde și România este reprezentată, urmând ca acestea să și le însușească așa cum au fost formulate sau cu modificări. Există și posibilitatea respingerii lor cu totul.
Procedura nu a fost urmată. Dacă ar fi fost, concluziile ar fi fost altele. Nu pentru că România ar fi făcut opoziție, dar s-ar fi ridicat împotrivă state mai demne, mai lucide și mai curajoase decât reprezentanții ei, precum Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Italia, Grecia etc. Despre GRECO nici nu merită vorbit. Aceasta nici nu există în ordinea de drept internațional stricto sensu. Iar de ficțiuni narcisiste nu avem de ce ne ocupa.
Cum se explică atunci toată tevatura aceasta? De ce România este umilită prin critici nedrepte, nefondate și nedovedite, care nu duc la nici o măsură concretă? De ce toată această coreografie înșelătoare la punerea în scenă a căreia contribuie din plin și Monica Macovei, în PE, Corina Crețu, în CE, și Klaus Iohannis însuși, în Consiliul European? Foarte simplu. Pentru a se creea confuzie în România, acolo unde la primire așteaptă Cioloș, Barna, Orban, Ponta, Firea și alții din același aluat, precum și batalioanele de asalt ale societății „în civil" apărătoare a „statului de drepți". Acțiunile destabilizatoare ale acestora primesc un superb și indispensabil combustibil de la aceste rapoarte, rezoluții și recomandări cu aer de condamnare la moarte.
„Dacă vrei ca o minciună să fie crezută, fă-o cât mai gogonată!" - spunea maestrul nazist al dezinformării, Joseph Goebbels. Este exact metoda aplicată de autorii documentelor internaționale amintite. Referirea la „reacția disproporționată" a jandarmeriei române față de „pașnicele violențe" (sic!) ale demonstranților neautorizați care luaseră cu asalt sediul Guvernului, fiind doar una dintre ele.
Tocmai enormitatea minciunii este, însă, aceea care îi face pe oamenii de bun simț să își zică: „Ceva tot trebuie să fie adevărat căci altminteri nu se putea ca un om normal și repspectabil să spună lucruri atât de fanteziste cu atâta seriozitate!" „Probabil că Dragnea chiar că vrea să o omoare pe Firea ca să poată desființa Bucureștiul și să îl predea, astfel desființat, rușilor." (sic!) „Este imposbil ca un om serios ca Timmermans, cu burtă și cu barbă albă, să nu ia în seamă deloc explicațiile Guvernului român atunci când o ține de-a surda că legile justiției și abolirea lazărocrației la Ministerul Public, compromit lupta împotriva corupției." Acești oameni, în majoritate din categoria pasivilor sau nehotărâților, vor putea astfel fi determinați să susțină sau măcar să accepte lovitura de stat.
Dar și ceilalți români, rezonabili și chiar mulțumiți de viața lor, sub asaltul acestei propagande ostile vor ajunge să spună că este mai bine să cadă Guvernul și să se termine odată scandalul, decât să trăiască sub teroarea acestei lovituri de stat continui. Un popor adus la nevroză face inacceptabilul inevitabil, iar situația sa i se pare cu atât mai intolerabilă cu cât în realitate este mai bună.
Intimidarea organelor de ordine închide cercul. Cuplul de forțe reprezentat de instituțiile europene și procuratura română, macină voința jandarmeriei, ai cărei comandanți sunt puși sub aberante și umilitoare acte de urmărire penală. În nici un caz nu se caută vinovații de presupuse excese, ci timorarea celor chemați și deciși să apere Constituția României cu prețul propriei lor integrități corporale. Parola a care declanșează operațiunea a fost lansată: „România nu este pregătită pentru a prelua președinția UE!" Sunt cuvintele rostite de însuși Președintele Iohannis. Cel care, involuntar autocritic, tocmai recunoscuse că un infractor a ajuns în vârful statului.
Dacă nu ar fi strigăt de declanșare a insurecției, și această afirmație tot caracter autocritic ar avea, întrucât Președintele este cel care, exploatând o decizie partizană a CCR-Zegrean, a monopolizat, chipurile „ca reprezentant al statului", relația României cu UE. Nu este domnia sa pregătit să prezideze UE? Nu numai că nu este, dar potrivit Constituției României, ca și tratatelor europene, nu are nici instrumentele nici dreptul să o facă. Dacă nu se grăbește, lucrul va deveni evident. De aceea este în schimb pregătit de o altă lovitură de stat.
Vestea - bună pentru unii și proastă pentru alții - este aceea că Guvernul va supraviețui. Nu pentru că este atât de ferm, ci pentru că este elastic. Nu pentru că este atât de abil, ci pentru că este calm. Nu pentru că se avântă, ci pentru că amână. Nu pentru că este mânat de elanuri eroice, ci pentru că este dominat de conformismul prudent.
La aceste explicații se adaugă altele trei. Pentru că nu toți actorii globali au interesul ca România să se dizolve în UE sau să cadă sub blestemul protagoniștilor Europei politice, reducându-se la un simplu satelit al acestora. Pentru că forțele de ordine române, „factorul intern", nu sunt contaminate în întregime de lașitate și trădare, și vor acționa la nevoie pe măsura sfidării. Și cel mai important, pentru că mai sunt și români care departe de zgomotul zilnic, s-au organizat și s-au pregătit pentru ceea ce este mai rău. Aceștia vor susține și salva și cel mai de nesusținut Guvern care are singura calitate de a fi românesc.
Adrian Severin
-
Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
Interesant este că a montat-o cu mânuța lui. Era destinată altora. În special partidului AUR. Dar iată că a căzut el îns ...
-
Piedone vrea să se retragă, Voiculescu se opune, vrea și "sarea din ciorba" PSD-ului!
În spatele voiniciei afișate de către Piedone, "mă retrag doar dacă aduce Ciolacu tezaurul de la ruși", mi s-a confirmat ...
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...