De ce a luat-o razna George Maior?
Postat la: 01.03.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Fostul șef al Serviciului Român de Informații, astăzi ambasadorul cel mai important pe care îl are România, s-a prezentat pentru a doua oară în fața Comisiei de control a activității SRI. La prima sa apariție, a fost evaziv. Acum, a mințit de-a dreptul. De ce s-a pus în situația de a se face de râs? Și, eventual, de a-și pierde postul?
Este adevărat, ambasadorii sunt numiți de către președintele României. Totuși, înainte de a fi semnat decretul, ei au obligația de a se prezenta în fața comisiilor parlamentare de politică externă. De unde primesc un aviz. Nu s-a mai întâmplat după știința mea niciodată, dar nu este deloc exclus să se întâmple în acest caz. În funcție de concluziile la care ajunge Comisia de control a activității SRI, este posibil ca cele două comisii de politică externă de la Senat și de la Camera Deputaților să-i solicite revocarea. În această situație, președintele va trebui să reacționeze. În baza principiului simetriei actelor juridice. Atâta timp cât peședintele nu poate numi un ambasador fără avizul Parlamentului, este de presupus că nici nu-l poate menține în post, dacă Parlamentul solicită contrariul.
Cum s-ar putea ajunge în aceasă situație excepțională? Dacă se confirmă faptul că domnul George Maior i-a mințit cu bun știință pe parlamentari, atunci când a garantat că nu a implicat Serviciul Român de Informații în acțiuni de poliție politică, atunci s-ar putea ajunge în situația de mai sus. Iar confirmarea a și venit de la un personaj care a deținut o importantă funcție în stat. Este vorba de Horia Georgescu, fostul șef al Agenției Naționale de Integritate. Acesta susține că domnul George Maior s-a implicat în acțiunea de eliminare a unor oameni politici în baza unor pretinse abateri ale acestora de la regulile de integritate. Este pentru a doua oară când, în mod explicit, fostul șef ANI face afirmații referitoare la modul în care a acționat Serviciul Român de Informații.
De la acesta, opinia publică a aflat un fapt uluitor. Și anume că au existat rapoarte ANI, care de fapt erau redactate la Serviciul Român de Informații și doar semnate de inspectorii de integritate. Aceasta înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că utilizând banii și infrastructura publică, Serviciul Român de Informați s-a transformat într-o mașinărie infernală de distrus destine politice. În ce scop ar fi făcut SRI asta? Ce interes ar fi avut domnul George Maior să se implice în asemenea operațiuni de poliție politică?
Explicația ne-o oferă cele mai recente dezvăluiri privind frecventele întâniri, tot cu carcater politic, pe care domnul George Maior le-a avut de-a lungul timpului cu vârfuri ale DNA, cu șefi de partide, cu miniștri și, atenție, cu patroni de trusturi de presă. Nici aceste întâlniri nu au fost inițiate de florile mărului. George Maior a încercat pe rând să devină fie candidat prezidențial, fie prim-ministru al României. Dovezi în acest sens există cu duiumul. Inclusiv interviurile pe care el le-a acordat în anumite momente, demonstrează dorința acestuia de a juca un rol politic la vârf. A existat chiar un moment în care Victor Ponta, nedecis încă să-l înlăture pe Antonescu pentru ca el însuși să candideze la prezidențiale, a cochetat cu ideea de a-l susține pentru o asemenea funcție pe George Maior. A mai existat și un moment ulterior în care, în ipoteza în care Victor Ponta reușea să câștige Președinția, George Maior urma să devine prim-ministru, în timp ce Gabriel Oprea i-ar fi luat locul lui Maior la șefia SRI.
Ei bine, această cochetărie cu lumea politică, această ambiție a sa l-a determinat să riște. Să se implice și să implice Serviciul Român de Informații în acțiuni cu caracter strict politic, care în mod cert contraveneau atât fișei postului său, cât și competențelor SRI. A târî o instituție cum este principalul serviciu secret al statului într-o asemenea aventură, înseamnă a aduce statului român prejudicii incalculabile. Iar pentru asta cineva trebuie să răspundă. Există vreo persoană mai vinovată decât George Maior?
Sorin Rosca Stanescu
-
Dincolo de propaganda occidentală
Sunt câteva lucruri simple dar esențiale care nu se discută despre războiul din Ucraina în România, la fel cum nu se dis ...
-
Suntem rușinea Europei!
România fără UE nu ar mai fi ceea ce este acum. Totuși, acest lucru nu înseamnă că noi, ca țară, ar trebui să adoptăm o ...
-
Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
Interesant este că a montat-o cu mânuța lui. Era destinată altora. În special partidului AUR. Dar iată că a căzut el îns ...
-
Piedone vrea să se retragă, Voiculescu se opune, vrea și "sarea din ciorba" PSD-ului!
În spatele voiniciei afișate de către Piedone, "mă retrag doar dacă aduce Ciolacu tezaurul de la ruși", mi s-a confirmat ...
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...