Dăncilă deschide poarta de intrare în Europa. Pentru Emirate
Postat la: 19.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Premierul Viorica Dăncilă tace și face. Surclasându-i practic pe toți ceilalți prim-miniștri ai României. În raport cu parteneriatul nostru cu Emiratele Arabe Unite. O investiție de mari proporții a fost decisă prin dezvoltarea cu uriașe investiții din Dubai a Portului Constanța, care se transformă astfel în principala poartă de intrare în Europa. Spre consternarea olandezilor. Care voiau și ei. Dar nu s-a legat.
O știre bombă a trecut aproape neobservată. Mai întâi, România a prelungit cu 30 de ani, în luna februarie, contractul de cesiune încheiat de Administrația porturilor maritime Constanța cu DP World, companie deținută de Emiratul Dubai și care vizează cel mai mare terminal de containere din Portul Constanța. O investiție care a adus în România până în prezent 200 de milioane de dolari, urmând să mai rezulte din acest parteneriat încă 100 de milioane de dolari. Duminică, tot acest parteneriat cu Emiratul Dubai a fost upgradat într-un mod spectaculos. S-a semnat un memorandum care prevede un parteneriat extins cu Administrația Porturilor Maritime Constanța, care va pompa în economia românească încă 250 de milioane de dolari. În paranteză fie spus, Emiratele Dubai se prefigurează a deveni unul dintre cei mai de nădejde parteneri economici ai României. Dacă ne gândim că, tot în baza unui contract de concesiune pe 30 de ani, o societate din Emirate a preluat și Insula Mare a Brăilei, unde deja sunt în plină desfășurare investiții semnificative.
Dacă există cineva care are impresia că îi ridic osanale nemeritate doamnei Viorica Dăncilă, îi atrag atenția că de această dată nu mai discutăm doar de o investiție spectaculoasă. Făcută de un partener străin, fără ca acesta să ne pună condiții umilitoare, care ar presupune o cedare în materie de suveranitate sau de drepturi și de libertăți fundamentale ale omului. Avem de-a face pur și simplu cu acel tip de investiții profitabile și care nu implică condiții politice, de care avem atâta nevoie. Dar pe tabla geopolitică lucrurile stau altfel. Din această perspectivă, pe drept cuvânt se poate face afirmația că Viorica Dăncilă a dat o lovitură de mari proporții. Iar în cele ce urmează voi explica de ce.
După cum se știe, Olanda, care s-a erijat prin ambasadorii ei succesivi de la București într-un fel de jandarm al Europei în România, umilind de multe ori în ultimii 15 ani guvernele de la București și dându-ne necontenit lecții privind statul de drept și Justiția, opunânânu-se din răsputeri atât ridicării MCV pe România cât și intrării noastre în spațiul Schengen, are de fapt în vizor un obiectiv geostrategic major. Toate presiunile făcute asupra României de oficialii olandezi au un scop precis. Acela de a pune mâna pe Portul Constanța. Un port mult mai important decât Portul Rotterdam. Ar însemna, la proporții mult mai mari, să se repete figura urâtă pe care ne-au făcut-o austriecii cu acceptul autorităților de la București, care s-au lăsat șantajate, atunci când OMV, o societate de câteva ori mai mică în domeniu energiei, a înghițit literalmente colosul românesc Petrom, cu câmpuri petrolifere cu tot, cu gaze de sondă cu tot, cu două rafinării pe care le-a distrus, consecința fiind și distrugerea Oltchim și care în final nici măcar nu și-a respectat obligațiile prevăzute în contractul de privatizare. Nu pot încheia această paranteză fără a mă întreba când vom avea un Guvern suficient de demn și cu capul pe umeri și animat de iubire de țară, care va pune piciorul în prag și va anula respectivul contract de privatizare cu toate penalizările aferente.
Dacă olandezii ar fi pus mâna pe Portul Constanța, așa cum și-au dorit în mod constant în ultimii 30 de ani, ar fi făcut-o firește cu brutalitate, cu cinism, în stilul Austriei și fără ca în final statul român să se aleagă cu vreun beneficiu real. Acum situația este diametral opusă. Extinderea investițiilor masive ale Emiratului Dubai în Portul Constanța aduce avantaje și câștiguri reale pentru partenerul român, dar și un câștig uriaș în plan geostrategic. Explicația nu e prea complicată. Singurul element care obturează utilizarea exponențială a Portului Constanța ca poartă de intrare în Europa îl constituie restricțiile de trecere a navelor prin Strâmtoarea Bosfor. Cu acordul guvernului de la Ankara însă, Emiratele vor construi în următorii cinci ani un canal alternativ pentru transportarea vaselor de mare tonaj. Începând din acel moment, Portul Constanța, port românesc, dezvoltat în cadrul unui parteneriat corect, așa cum s-a dovedit a fi și parteneriatul pentru cel mai important terminal de containere, va deveni unul dintre cele mai importante noduri comerciale ale continentului.
Să legăm acest proiect, care practic a demarat, de un altul, având o importanță la fel de mare. Și cu care se află în interconexiune. Proiectul prin care, pe bani ai Uniunii Europene, dacă autoritățile de la Bucureși vor acționa în mod corespunzător, va fi realizată interconexiunea dintre Canalul Dunărea Marea Neagră și Rin. De fapt dintre Rin, Dunăre și Canalul Dunăre Marea Neagră. Când se va finaliza acest proiect, convenit în urmă cu aproape 40 de ani de Ceaușescu cu autoritățile de la Berlin, cele mai multe mărfuri vor tranzita nu pe autostrăzi și nu pe căile ferate, ci pe Rin, pe Dunăre, pe Canalul până la Marea Neagră și, apoi, cu diverse destinații, pornind din Portul Constanța modernizat.
Iată care sunt argumentele care mă determină să apreciez la superlativ aceste demersuri ale premeirului Viorica Dăncilă. În timp ce alții s-au bătut degeaba cu cărămida în piept, această femeie modestă și curajoasă a făcut și face puțină istorie. Avem nevoie și de vești bune din când în când și e bine dacă ele vin și de la Palatul Victoria.
P.S.: Și ca să nu ne mai taxeze de dimineață până seara oficialii olandezi, acuzându-ne pe nedrept că am fi cel mai corupt stat din Europa, îmi permit să le reamintesc că una dintre cele mai importate bănci olandeze, ING, tocmai are de plătit penalizări convenite de aproape un miliard de euro, pentru că a spălat în mod constant bani prin sucursala sa din Italia. Prinși cu mâța în sac, după ce au executat asemenea operațiuni frauduloase ani de zile, bancherii de la ING au scăpat cu fața curată. Au căzut la înțelegere cu autoritățile olandeze să plătească și să scape. Și au plătit practic tot din banii deponenților. Și nici unul dintre ei nu este corupt.Și nici funcționarii statului, care au participat la târg.
Sorin Rosca Stanescu
-
Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
Interesant este că a montat-o cu mânuța lui. Era destinată altora. În special partidului AUR. Dar iată că a căzut el îns ...
-
Piedone vrea să se retragă, Voiculescu se opune, vrea și "sarea din ciorba" PSD-ului!
În spatele voiniciei afișate de către Piedone, "mă retrag doar dacă aduce Ciolacu tezaurul de la ruși", mi s-a confirmat ...
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...