Volintiru schimbat din funcția de director general ROMGAZ: "Nu știu de ce am fost revocat, nu am fost invitat în ședința de Consiliu de Administrație"

Postat la: 14.01.2021 08:43 | Scris de: ZIUA NEWS

Volintiru schimbat din funcția de director general ROMGAZ:

Adrian Volintiru, revocat din funcția de director general al Romgaz (SNG), spune că nu știe de ce i-a fost încheiat mandatul și că așteaptă motivarea. El a declarat pentru Financial Intelligence că este mândru de mandatul său.

Consiliul de Administrație al S.N.G.N. Romgaz S.A., prin Hotărârea nr. 1/13.01.2021, l-a revocat pe domnul Constantin Adrian VOLINTIRU din funcția de Director General, încetând astfel și contractul de mandat încheiat între S.N.G.N. Romgaz S.A. și acesta.Adrian Volintiru a declarat: "Nu știu de ce am fost revocat, nu am fost invitat în ședința de Consiliu de Administrație. Nu știu ce acuze mi se aduc și care este motivarea revocării. Voi afla zilele următoare". El a precizat că nu i s-a cerut demisia, în prealabil. Întrebat dacă a primit reproșuri, anterior, el a spus: "Se baleia așa, nu ceva concret, clar".Întrebat dacă are în vedere o contestație a deciziei, Volintiru a spus că trebuie să se consulte cu avocați.

Adrian Volintiru s-a declarat mândru de mandatul său: "Am schimbat o parte din mentalitățile învechite, am adus o strategie coerentă în Romgaz. Am facut lucruri deosebite, inclusiv promovarea tinerilor". Până la numirea unui nou Director General, conducerea S.N.G.N. ROMGAZ S.A., inclusiv reprezentarea legală a Societății, va fi exercitată temporar de către domnul Daniel Corneliu PENA, Director General Adjunct al S.N.G.N. ROMGAZ S.A.

loading...